O strategie pentru instituțiile românești

Dacă mă aude cineva de la vreun partid politic: este momentul să se pună un articol de lege care să spună că absolut tot codul sursă produs pentru o instituție românească ar trebui să fie publicat în regim open-source.

Sunt mai multe motive pentru treaba asta. Primul, cel mai important, este că achizițiile de software sunt publice, și deci ar trebui să știm ce anume s-a cumpărat. Al doilea, că asta ar îndepărta de la contractele posibile dubioși de teapa lui Ghiță sau lui Ellison. Al treilea, că asta ar însemna că în cazul unui dezastru (inevitabil) am ști exact unde sunt problemele, și am putea să le reparăm, nu să avem niște grămezi de incompetenți care să lucreze două săptămâni să pună la loc o bază de date cu câteva milioane de intrări. Mă scuzați, nu incompetenți, ci „echipele tehnice ale ANCPI, sprijinite de specialiști din cadrul STS și Cyberint”.

Și da, există un risc: cu codul sursă public asta înseamnă că problemele de securitate sunt mai ușor de detectat. În realitate nu e cazul - îmi e teamă să aflu câte sisteme românești încă mai sunt expuse la Log4Shell, o vulnerabilitate din 2021. Probabil au ratat newsletter-ul de la DNSC responsabilii de acolo.

Și acum o să vă dau motivul meu pentru care vreau să văd open-source codul produs pentru instituțiile românești. Vreau să văd cine a scris codul respectiv. Vreau să le văd numele în clar. Vreau să văd cum îi cheamă pe oamenii care instalează mizeriile astea în instituțiile de stat. Vreau să știu exact cine sunt. Că da, e ușor să zicem că Ghiță e de vină, dar în realitate nu, nu Ghiță produce codul ăla, el doar ia grosul banilor pentru el. Pe mine mă interesează cine e individul care se duce zi de zi la muncă și zice că nu e apreciat suficient de mult pentru ce face el pentru țară. E un interes pur tehnic, vreau să știu cine și ce e capabil să producă în țara asta.

Pentru că de știut știu de ce nu e la închisoare ăla care a luat bani din visteria publică pentru a plăti pentru astfel de servicii.