O aducere-aminte a ce s-a întâmplat în ultimii șase ani

Mi se pare că se uită foarte tare ce s-a întâmplat în ultimii ani, și pentru că e plin de mincinoși care mistifică aventurile din ultimii ani, hai să facem o retrospectivă, cu un pic de claritate dată de timpul care a trecut. Îmi fac datoria de cronicar, nu oi fi eu Dio Cassius sau Suetonius, dar cred că lucrurile astea trebuie să rămână scrise, chiar dacă le-am mai scris în postări anterioare. Timpul ne dă voie să ne uităm un pic mai de departe la fapte, ca la un tablou impresionist - de aproape pare o amestecătură fără logică, doar de la depărtare începe să capete sens.

Pandemie, guverne, și propagandă

Foarte puțini își amintesc, dar acum doi ani eram într-o stare de faliment moral reprezentat de uniunea contra-naturii PSD+PNL, anti-USR. După alegerile din 2020, în care o aripă a PSD își începuse PRM2 (cu denumirea AUR), PNL, USR și UDMR formaseră guvernul.

USR era în premieră parte din guvern și evoluția nu a fost foarte fericită. Un guvern care trebuia să conducă România în plină criză a pandemiei COVID-19, după un guvern al lui Orban care nu a avut un răspuns foarte bun la pandemie. Trebuie reținut că guvernul ăsta se instaurează la 23 decembrie 2020, cu USR primind câteva portofolii sensibile, mai ales pe cel al Sănătății.

E discutabil dacă Vlad Voiculescu la Sănătate a fost cel mai bun ministru posibil, dacă evoluția membrilor USR din guvernul Cîțu a fost extraordinară. Las analiza asta altora, ce mă interesează este motivul pentru care încep conflictele în coaliția de guvernare: Năzare nu e foarte încântat că se propune să se cumpere 120 de milioane de doze de vaccin, în condițiile în care guvernul se împrumuta cu o viteză șocantă, iar economia era blocată de pandemie.

Între timp nemulțumirile creșteau - o populație izolată în case datorită proastei informări și comunicări, în timp ce internetul era dominat de un curent propagandistic nou. În SUA, Donald Trump, al cărui management al pandemiei COVID face incompetența guvernului Orban 2 să pălească prin comparație, pierde alegerile. Rămas fără putere executivă, gruparea neofascistă MAGA intră în criză - ia cu asalt Capitoliul încercând să oprească validarea votului reprezentanților în Congres - în mod normal o formalitate. După 6 ianuarie, insurecția MAGA este oprită un pic. Ezitarea lui Mike Pence e văzută ca esențială, și probabil că e, dar real, Trump e incapabil să ducă insurecția până la capăt și el însuși îi abandonează pe insurecționiști.

Tensiunea MAGA nu e rezolvată niciodată - câțiva sunt condamnați, dar capul insurecției e salvat de partidul republican care și-a văzut toată ideologia înghițită de neofascismul noii grupări. MAGA e o umbrelă care reunește mai multe grupări antiamericane, unele din ele vechi de 50-60 de ani; fiecare din aceste grupări lucrează pe un subiect foarte îngust, și având nevoie de un lider incoerent care să le fie yes-man pentru absolut toate cererile. Aceste cereri se vor sintetiza în Project 2025, dar să nu anticipăm.

Un jucător interesant în alegerile din 2020 din SUA e și Vladimir Putin, care investește puternic în prietenul lui Donald Trump, sau Krasnov cum i se mai zice în epocă. Nu știm dacă povestea cu Krasnov e reală, însă Russia Today și influencerii plătiți de ruși împing propaganda MAGA. Influencerii aceștia nu au apărut în 2020 - ei erau acolo, crescuți și radicalizați prin mai multe etape - după Bush, perioada anti-Obama s-a coagulat în Gamergate, pornind un adevărat război cultural internațional, injectând un aer de nemulțumire permanentă și o tensiune anti-progresistă. Este zona din care m-am extras și eu, cu greutate și cu prieteni care au putut să-mi pună întrebări suplimentare când spuneam chestii dubioase. Nu toată lumea are o comunicare reală cu prietenii lor, însă, și asta o să vedem că devine o problemă majoră.

În fața pandemiei guvernele capotează. Trump e prima victimă, după ce provoacă un real genocid inutil prin incompetența lui. În România, monstruoasa coaliție USL pasează responsabilitatea în curtea PNL, iar Orban acceptă mărul otrăvit. Nu face față foarte grozav; USL pierde alegerile, USR crește în alegeri, alături de experimentul PSD de a-și face „un USR al lor”, finanțat cu banii curentului anti-progresist.

Din prima zi, toată ostilitatea față de guvern e îndreptată către portofoliile USR, în mare parte către singurele locuri unde cineva chiar mișcă ceva. PNL știe că o mare parte din votanții lor s-au dus înspre USR, văzut ca o alternativă de dreapta pentru PNL. În epocă au loc discuții inclusiv despre o spălare a PNL-ului prin preluarea de către USR a părții mai spălate din partidul liberal, cumva toată lumea văzând scorurile în scădere ale PSD și PNL în ciuda organizațiilor lor extinse în toate colțurile României.

Este momentul în care Cîțu are o explozie de ego, și decide să se întoarcă împotriva USR - mișcare care îl va distruge politic și în fața electoratului. Motivul discordiei a fost ezitarea lui Nazare de a cumpăra 120 de milioane de doze de vaccin - cam 6-7 doze de fiecare român.

Așa am avut să avem refacerea monstruoasei USL, cu PNL și PSD făcând un acord pentru o rotativă guvernamentală. PNL e prima la conducere, cu un îngălat Ciucă (impostor dovedit de un documentar realizat în timpul guvernării USL) recrutat pe post de șef al partidului. PNL comite suicid politic, în timp ce PSD, condus de un intelectual de marcă, Marcel Ciolacu, prosperă.

Propaganda USL între 2021 și 2024 este concentrată aproape exclusiv pe pericolul progresismului în România. Pericolul inventat al progresismului este tema numărul unu a mașinii de propagandă FSB/MAGA. Oamenii din PNL și PSD (in extenso, AUR) pun accent pe marele pericol al progresismului, reprezentat de tefeliști - o insultă din laboratoarele Intact Media pentru auto-intitulații tineri frumoși și liberi care protestau contra PNL-ului și PSD-ului.

Accentul e pus și pe „cât rău a făcut USR țării”, construind o narațiune falsă în jurul a orice legat de USR. Fiecare mișcare a USR este puternic comentată, atacată, desființată. Deși trecerea USR în opoziție ar fi trebuit să ducă la consolidarea partidului, acesta e abandonat de cei care nu îl găsesc suficient de radical, sau de cei care îl găsesc prea radical. Unii fac partide secundare, alții pur și simplu se dezic de USR, unii eșuează în cadrul USR, alții navighează spre noua formațiune care deodată are foarte mulți bani băgați în modalitățile noi de comunicare. De unde USR-ul avea „vocea internetului”, aceasta e transferată către AUR. O să explicăm cum, dar un pic mai încolo.

Și ajungem în sfârșit în 2024. Marcel Ciolacu și Ciucă își negociază pozițiile. Ciolacu decide că vrea președinte al României, în timp ce Ciucă decide că îi place puterea executivă. Cei doi folosesc la maximum puterea pe care o au - Ciucă pornește un kompromat contra Emiliei Șercan, care s-a pus să-i citească lucrarea de diplomă, în timp ce Ciolacu împrumută isteric România generând o inflație de trei-patru ori mai mare decât media europeană. Isărescu însă îi ține cursul sub control, și Ciolacu pare un mare erou socialist în timp ce intră în alegeri.

Alegerile din 2024 (1)

PNL și PSD lucrează din nou împreună - sunt puține locurile unde nu se înțeleg. În Brașov, de exemplu, PNL și PSD au lucrat neîncetat împreună încă de la apariția USR, în timpul mandatului lui Allen Coliban, Sebastian Rusu de la PNL este coada de topor care preia o mulțime de responsabilități și le execută defectuos pe toate intenționat, chiar din timpul în care, în teorie, PNL și USR erau aliați. Nu uitați, singura strategie a PNL și PSD de supraviețuire a fost atacul la progresism și la USR. O fază amuzantă: Rusu a rămas cu o singură responsabilitate, administrarea cimitirelor, următoarea știre a fost despre cum cimitirele din Brașov erau mai neîngrijite ca niciodată. Din fericire, partidul i-a apreciat sacrificiul și l-a trimis în parlament, unde și-a câștigat aprecierea eternă din partea statului român.

Nu spun că USR sunt ireproșabili. USR nu sunt capabili să facă față presiunii; în 2020 sunt nepregătiți pentru rolurile administrative pe care le și le asumă, și treaba asta se vede și se simte. Cei care rămân patru ani în mandate în general își reconfirmă pozițiile. Excepția notabilă e Allen Coliban în Brașov, care deși primește mai multe voturi ca în 2020, lucrează contra întregului spectru PNL-PSD-AUR reunit pentru a-l sprijini pe Scripcaru și pierde alegerile. O altă excepție notabilă e Nicușor Dan, care își caută un mandat prin PNL și reușește să și-l reconfirme în felul ăsta.

Alegerile din noiembrie sunt deja altfel. AUR fusese confirmat ca o forță puternică. O să explic mai jos cum a ajuns AUR așa o forță puternică, dar vreau să ne concentrăm pe treaba asta. PNL și PSD se bucură pentru că văd o diminuare a USR. Din punctul lor de vedere, faptul că energia online e canalizată în două direcții e pozitivă, iar PSD vede AUR sporind ca laptele în foc, și crede că investiția lor dă roade.

FSN și alegerile din 2024

Nu o să refac parcursul complet al FSN-ului - dar PSD și PNL a fost întotdeauna două părți ale aceleiași forțe în România - propulsată de mecanismele fostei Securități, FSN, reunită sub forma USL, a încercat să păstreze totuși puterea chiar și în versiunea scindată.

PSD a menținut ca țintă păturile mai sărace dar care răspund foarte bine unei puteri financiare ierarhizate care își menține puterea prin diverse șpăgi (electorale, dar nu numai). Eticheta de „socialism” e menținută doar pentru momentele în care se argumentează în studiourile de televiziune - real e partidul care a luptat cel mai tare pentru menținerea unor structuri ierarhice care să controleze și să limiteze accesul la bani (chiar bani publici) ai săracilor, și menținerea lor într-o stare de dependență.

Strategia PSD nu e ilegitimă, socialismul este într-o criză teribilă începând încă din anii ‘90 la nivel internațional, și poate și dinainte. Preluarea socialismului „de caviar” pentru menținerea oligarhiei este perfectă pentru inegalitățile sociale din anii ‘90, dar are mai puțin succes după anul 2000. De atunci PSD e în continuă cădere, și deși rămâne la putere, forța politică i se diminuează constant. De aceea Ponta (un declarat liberal transformat oportunist într-un social-democrat) reinventează partidul într-un partid neoconservator și naționalist. Ponta mi se pare vizionar, intuiește excelent direcția în care se mișcă curentul, însă cade victimă unor politicieni mai abili decât el, Băsescu și Iohannis, și propriilor lui limitări.

Pentru mulți, Ponta rămâne ultimul premier competent al României, el având sub centură inundarea intenționată a unor sate din jurul Dunării soldată cu câteva zeci de victime. Nu îl discutăm pe Ponta acum, doar stabilim instrumentele de măsură.

PSD, așadar, mizează pe neoconservatorism. Însă pentru că nu vor să lase lucrurile la mâna norocului, își mai creează o formațiune balama care să înlocuiască PRM (pe care o folosise cu succes în alegerile din 2000) și care să colecteze insalubrii, indivizii inconvenabili, și să disloce o parte din energia furioasă care a propulsat atât de sus USR.

PNL între timp s-a plasat constant ca un partid burghez, pro-business, pro-libertatea individuală, și pentru un stat mic. Real, PNL are sub centură mai multe măriri de taxe, măriri ale aparatului de stat, într-un efort de a dubla rețeaua de corupție a PSD. Singura măsură „de dreapta” a PNL a fost stabilirea cotei unice de impozitare (o cotă unică care nu a fost niciodată unică), o măsură utilă la timpul ei, dar care are nevoie de vreo 10-15 ani de o contrapartidă socialistă de impozitare în trepte (pornind de la 0% pentru salariul minim, ajungând la cota actuală doar pentru sumele mai mari de măcar dublul dacă nu triplul salariului minim). În fine, nu discutăm nici asta aici. Ce e important e bazinul electoral al PNL.

Cum ziceam, bazinul respectiv e burghez. PNL țintește către un 20% intelectual, afacerist, care dorește să mențină status-quo în condițiile în care status-quo este, real, pozitiv mediului de afaceri mediu și mare. Pentru că realitatea României e că aceasta este, discret, un paradis fiscal care nu se manifestă în industrie sau agricultură pentru că taxează inegal munca și împiedică bizantin afacerile mici. PNL este arhitectul acestui sistem, împins în față de icoana unui Brătianu pe care ni-l amintim și pe care-l înțelegem extrem de favorabil și selectiv.

PNL, așadar, păcălește un spectru intelectual care are pete oarbe pe ceea ce înseamnă istorie, economie și politică. Tot ce oferă e, așadar, un PSD pentru băieții care se spală vag mai des. Reunirea PSD și PNL nu e, așadar, accidentală - PSD și PNL sunt același partid, dar cu vag alte metode.

Foarte vag. Atât de vag încât Antonescu a distrus PNL-ul în momentul în care a salutat fascist formarea USL pe Arena Națională, trimițând în derivă jumătate din electoratul PNL. Antonescu a destrămat iluzia, și dacă USR a fost balamaua pe care PNL a folosit-o pentru a rămâne la conducere la final de 2020, i-a luat mai puțin de un an să se reîntoarcă la alianța confortabilă a hoției, PSD+PNL.

În 2024, însă, USR nu mai funcționează ca balama pentru PNL, pentru că PSD îi folosesc deja ca sperietoare și mașina propagandistică PSD e mai puternică ca a PNL-ului. La nivel național PNL nu face foarte multă propagandă, joacă pasiv, se bazează că oamenii îi aleg ca răul cel mai mic (la nivel local lucrurile stau mult diferit).

Ciucă așadar se bazează că PNL va repeta proporțiile din 2020, și că USR e decimat și practic înghițit de AUR. PSD și PNL merg împreună ținându-se de mână. Doar că Ciolacu are informații foarte clare legate de rezultatele alegerilor. Cu știința faptului că orice candidat PSD va pierde în fața unui candidat decent în turul doi, decide să-și aleagă adversarul folosindu-se de mașina de vot a partidului.

Alegerile prezidențiale 2024 (2)

AUR devine sperietoare după alegerile pentru primari - cifrele lor șochează pe toată lumea. Nimeni nu înțelege cum de reușește AUR să câștige atât de multe voturi cu un comportament atât de primitiv - de la grobianismul exprimat mai ales online la primitivismul ideologic și înclinația liderilor AUR aproape maladivă către minciună, AUR e o caricatură de partid politic, și totuși prinde. În preajma alegerilor din noiembrie presiunea însă nu se pune pe AUR - de fapt, AUR pare că prosperă cu sprijinul PNL și PSD - presiunea se pune tot pe USR, și pe plaga progresistă.

În disperare de cauză USR se regrupează - Drulă, care vroia să preia partidul odată cu pensionarea lui Barna în parlamentul european, pierde jenant în fața lui Nicușor Dan în București, și USR-ul vede oportunitatea de a scăpa de una din figurile cele mai problematice. Soluția de compromis, menită să atenueze atacul la progresism, e alegerea primarului de Câmpulung, Elena Lasconi, o figură carismatică cu rezultate notabile la nivel de primărie. Lasconi are propriile ei probleme - fiica ei, parte din nemulțumiții care au abandonat USR pe drumul spre maturitate, o denunță ca fiind și ea neoconservatoare.

Lasconi este abandonată de elita veche USR, dar luată în brațe de o parte serioasă din oamenii neafiliați politic. Este un punct de echilibru între ceea ce e perceput ca „plagă progresistă” și (în epocă) neoconservatorism. Poziția ei ideologică e foarte haotică. Ce mai rămâne din USR o susține chiar dacă trebuie să raționalizeze foarte tare impuritatea ei ideologică. Impuritatea ei ideologică însă o face acceptabilă în fața electoratului mai larg, dar catalizatorul final pentru sprijinul ei e reacția de panică la alegerea lui Donald Trump în SUA, 3 săptămâni înaintea scrutinului din România.

Singurul candidat independent cu șansă pare să fie Mircea Geoană, care din postura de secretar la NATO pare gata să-și repare greșeala care l-a făcut să piardă în fața lui Băsescu. Mircea Geoană începe stelar - cu un USR în criză, atrage simpatia publicului burghez care se simte trădat de două ori, de PNL și USR. Geoană însă se dovedește a fi un nătărău, și își ucide lent pentru a doua oară cariera politică.

Înscrierea candidaților e o formalitate pentru toată lumea, mai puțin pentru Elena Lasconi, hărțuită pentru asocierea cu USR. Campania contra ei e fățișă, chiar dacă neconvingătoare. În cele din urmă se înscriu un număr record de 14 candidați, inclusiv câteva nume care nu sunt cunoscute dincolo de ulița pe care locuiesc, gen Alexandra-Beatrice Bertelan-Păcuraru (nu sunt două persoane), Sebastian-Constantin Popescu, Cristian-Vasile Terheș, sau Călin Georgescu. Cum au strâns 200.000 de semnături și au fost validate, în timp ce USR-ul a trebuit să se lupte cu satrapii statului român ca să poată să le obțină legal, nu se știe. Călin Georgescu chiar depune un document în care susține că finanțarea a fost făcută cu zero lei.

Faptul că BEC a acceptat astfel de candidaturi fictive e strigător la cer. Există și un candidat invalidat de CCR, Diana Șoșoacă, pentru, citez „punerea la îndoială a unor garanții esențiale, cum ar fi calitatea de membru UE și NATO”. Nu pentru încălcarea legilor statului prin participarea la manifestații fasciste, foarte important.

Validarea de către BEC/CCR a candidaturilor fictive aduce pe același palier niște indivizi cel puțin dubioși, marea majoritate aflându-se doar în treabă cu candidatura lor, o probă de teribilism în goana după 15 minute de faimă. Analiștii se concentrează pe principalii jucători: Ciolacu este ignorat, el e deja calificat „din oficiu”, întrebarea e cine anume se va bate cu Ciolacu în turul doi? Ciolacu vrea să facă un blat cu prietenul lui, Ciucă, dar nu e sigur că Ciucă e capabil să ajungă în turul doi, așa că extrage un as din mâneca lui Ion Iliescu: sperietoarea extremistă.

Surpriza rezultatului e totală. În primul rând, prezența lui Călin Georgescu. Venit de nicăieri, propulsat nu-se-știe-cum, Călin Georgescu, un individ incapabil să răspundă la o întrebare, dar făcând-o într-un fel coerent și liniștitor, seduce foarte mulți români. Nu putem vorbi de voturi furate (cele puține câteva secții unde s-au detectat probleme la renumărare au arătat că furturile avuseseră loc în favoarea lui Ciolacu), ci de un candidat venit din dark-web-ul românesc, zona căreia nu i-a acordat nimeni prea multă atenție.

Georgescu prinde 22.94% din voturi. 2.12 milioane de voturi. Bătaia mare e însă între Elena Lasconi și Ciolacu - după o noapte surprinzătoare, Lasconi ia locul 2, la aproape 3000 de voturi în fața lui Ciolacu. PSD și PNL intră în criză; la PNL Ciucă e aruncat la gunoi, în locul lui vine Bolojan. La PSD, Ciolacu refuză pierderea, și cere renumărarea votului. Renumărarea îi mai taie o parte din voturi, obținute fraudulos în câteva secții.

Reacția o distruge pe Lasconi la nivel național. Toată lumea e șocată de faptul că are de ales între ea și un cvasi-necunoscut care, mai mult de-atât, e extrem de necomunicativ, și refuză să discute cu presa. Lasconi muncește foarte mult pentru a câștiga sprijinul celor care au fost eliminați din competiție; PSD refuză să-i acorde sprijinul, dar PNL trece de partea ei. PSD îl sprijină tacit pe Călin Georgescu - de fapt, lucrând la următoarea mișcare, cu CCR-ul pe care îl controla.

Lasconi are, real, o singură problemă de rezolvat, în cele două săptămâni între cele două tururi de scrutin. Cum anume convinge românii să voteze o femeie. Sondajele îl vedeau pe Georgescu câștigător fix pe neîncrederea de a avea o femeie în fruntea statului. Rețineți și ideea asta că e importantă.

Simion se face sluj în fața lui Georgescu, neînțelegând cum a fost detronat, crezându-se „the darling” al banilor rusești și MAGA în România. De fapt problema lui Simion a fost că în final de campanie își temperase discursul, tocmai pentru a fi vag mai acceptabil, lucru care i-a făcut pe sponsori să întoarcă armele și să-l sprijine pe acest necunoscut care e Georgescu.

Și, cum ziceam, Ciolacu se ține departe de jocul „ah, susținem pe X”. Asta pentru că are un ultim as în mânecă, controlează CCR-ul, care tocmai decide că candidatura lui Călin Georgescu e invalidă.

După anulare

După anulare Lasconi face greșeala fatală: după ce înfierează decizia CCR, cu un limbaj mult prea agresiv pentru demnitatea poziției pe care o căuta, scrie o scrisoare noului ales din SUA, Donald Trump, care încă nu e la putere. În mod direct cheamă intervenția autorității americane în România, și e momentul în care își pierde și ultimul dram de încredere din partea susținătorilor. În trei zile Lasconi se compromite grav de una singură.

Celălalt candidat, Călin Georgescu, pune la cale o lovitură de stat, cu niște luptători de gherilă conduși de Horațiu Potra, un mercenar făcut celebru în câteva conflicte în Africa. Lovitura de stat e oprită în fașă, lucru problematic pentru că neexistând victime ale acestei lovituri de stat s-a lăsat locul credinței că Georgescu este persecutat.

Fiecare secundă în care Călin Georgescu rămâne în libertate este o dovadă în plus pentru impotența statului și falimentul moral al sistemului de justiție. Complexitățile născute din faptul că statul român nu-și aplică legile, aplicarea discreționară a acestora și interpretarea defectuoasă ne-au adus și la premiera recentă în care CCR-ul a venit să ne explice că neaplicarea retroactivă a legilor, prevăzută în constituție, e un moft în fața „avansului democrației”, dar să nu anticipăm.

Toată lumea începe să urle intoxicare rusească (foarte puțini identifică sursa americană a banilor din spatele lui Georgescu). Problema majoră e că acum, după ce MAGA tocmai își cumpărase puterea în SUA, au decis că e cazul să continue planul și în alte părți, și să participe la demolarea principalului rival economic din emisfera vestică, Uniunea Europeană. Următorii doi ani au clarificat mult mai tare poziția respectivă.

Toată lumea e nemulțumită de anularea alegerilor. CCR-ul este totuși instituția supremă în stat, și principalul garant al respectării ordinii constituționale, și e instituția cel mai dificil de reformat, în consecință. Failibilitatea CCR poate duce la eșecul întregului stat - și vedem cum povestea începe într-adevăr să devină despre eșecul statului român dacă nu e capabil să se reformeze, și dacă e incapabil să-și impună și mențină propriile legi.

Dincolo de motivația legalistică a anulării alegerilor, mai există un motiv discutat foarte aprins în cercurile administrative. Prezența unui individ cu afiliație necunoscută și cu posibilitatea de a lua decizii imprevizibile era extrem de periculoasă pentru status-quo. În momentul în care s-a determinat că alegerea acelui individ e inevitabilă, s-a accelerat invalidarea alegerilor.

Acel individ era Elena Lasconi.

Alegeri prezidențiale 2025

Alegerile din 2025 ne readuce aceeași problemă veche: cum acceptăm oamenii care candidează? Elena Lasconi revine la alegeri, însă poziția ei e subminată chiar de partidul care ar fi trebuit s-o susțină. După episodul alegerilor, Lasconi a pierdut complet încrederea propriului electorat. USR era deja într-o poziție delicată: majoritatea partidului nu o mai dorea în funcție după comportamentul post-electoral, dar Lasconi, în loc să înțeleagă că trebuie să pornească într-o campanie de recâștigare în primul rând a propriului partid, a sărit peste acest pas ca și cum sprijinul partidului ar fi fost garantat.

Nu a fost. Întreaga suflare modernistă/progresistă l-a luat în brațe pe Nicușor Dan, un individ emanat din mișcarea de revoltă anti-corupție care a stat la baza USR. Cumva speranța a fost că Dan, dovedit câștigător în două runde de alegeri în capitală, ar fi campionul care să nu dezamăgească. USR-ul a sărit aproape unanim în tabăra lui Dan, care însă se baza și pe sprijinul fragmentar al PNL-ului (al celor care chiar credeau în ideea că PNL e un partid mai curățel) și al celor neangajați politic. USL-ul se reunește să îl sprijine pe Crin Antonescu, arhitectul dezastrului PNL, revenit pentru o ultimă reprezentație.

Lasconi capotează spectaculos, deja devenită persoană non-grata. Nicușor Dan îi ia la mică distanță fața lui Antonescu, și se califică în finala cu Simion. Și e momentul care cere cele mai multe explicații la care încă nu am răspuns.

Ajuns în finală cu scor aproape dublu, Simion fuge din țară. La modul fizic. Fuge. Are o singură conversație cu Nicușor Dan pe care acesta o pregătește suficient de bine încât să dea semne că ar avea o șansă. După care Simion fuge în străinătate. Ajunge în Franța unde are un interviu dezastruos cu niște jurnaliști francezi, le explică americanilor că în România nu e democrație, face tot ce poate să bălăcărească România pe unde apare.

Nicușor Dan câștigă alegerile plasându-se ca un reformator, un om care vrea să repare lucrurile stricate. Promisiunile par corecte, și Dan pare omul care o să rezolve toate problemele care par de nescăpat. Da, nu a rezolvat problemele Capitalei, dar a rezolvat câteva probleme și a creat altele. Nicușor Dan se dovedește un politician care e mai abil decât pare la prima impresie.

Din nefericire pentru izolaționiștii anti-români, profeția de „implicarea în război în Ucraina” și „armate de gay stau la graniță” nu s-a întâmplat. Ar fi fost interesant să vedem armatele de gay, totuși, ce s-ar fi întâmplat, ar fi început să se îmbrace lumea mai bine sau să facă muzică mai bună?

Bolojan

Ilie Bolojan e un caz special. Dat foarte des exemplu pentru o bună gestionare a aparatului administrativ, e un om provenit dintr-o zonă pe care oamenii nu prea o înțeleg foarte bine. Social, cultural, e un mix interesant acolo, pe care o să-l detaliem poate în alte postări. Deocamdată să ne aplecăm asupra singurului aspect care e de interes pentru români: faptul că a făcut din Oradea ceva mișto.

Nu că Oradea nu ar fi fost faină înainte de Bolojan, dar, ca orice altă urbe cu ceva potențial, era în decădere. Bolojan reușește să aducă investiții, să facă lucrurile să se miște la nivel local, apoi județean suficient de bine încât oamenii să se lase impresionați. Ca mai toți liderii recenți, e și el conservator - cel mai progresist lider al României din ultimii 35 de ani este Traian Băsescu, și nici el nu e un individ care să moară de grija săracilor și minorităților.

Bolojan vine însă cu niște vederi sociale speciale pe care nu o să le discut acum. Mi se pare un produs al sistemului în care a crescut - înțelege cum funcționează sistemul administrativ, este condus de un cod moral în care scopul nu e eradicarea corupției, ci reducerea ei prin selectarea celor mai puțin lacomi corupți. Abordarea lui a fost încununată de succes la Oradea - la scară mică treaba asta funcționează, și este o abordare rațională a corupției.

Succesul scuză mijloacele, iar Bolojan s-a trezit cu o imagine impecabilă în țară, și în tabăra celor care luptau anti-corupție, dar și în tabăra celor care preferă sistemul ierarhic semi-feudal pe care îl propune PNL și PSD. Bolojan este locomotiva secretă din spatele succesului lui Lasconi și, apoi, din spatele lui Nicușor Dan. Nu pentru că Bolojan i-ar fi sprijinit în primele lor tururi - dar Lasconi a venit cu această găselniță unde îl pune pe Bolojan prim-ministru, dovedind că e capabilă să gândească cu câteva mișcări în față. Bolojan, politicos, i-a refuzat invitația, dar a făcut-o suficient de politicos încât lumea să zică că „lasă, sigur o să fie el prim-ministru”.

De fapt, ce se uită la alegerile din 2024, dar și la cele din 2025 este că promisiunea „Bolojan prim-ministru” este cea care a adus mai mulți oameni la vot decât carisma personală a lui Lasconi sau Nicușor Dan. Votanții Lasconi-Dan erau conștienți că puterea executivă e mai importantă decât cea a președintelui.

Aceasta e piesa lipsă din calculele electorale. Lumea îl vroia pe Bolojan prim-ministru, dar un Bolojan idealizat, capabil să aducă Oradea în toată România.

Promit că la un moment dat o să povestesc și de ce nu a funcționat, ce s-a sperat și care a fost rezultatul. Dar deja am lungit prea mult povestea acum, și o să trebuiască să ajung la punctul final pe care îl am de discutat. Tot ce vreau să spun e că Bolojan se dovedește a nu fi salvatorul pe care îl aștepta grupul anti-corupție.

Nicușor

Recunosc, a trecut foarte foarte mult timp de când simt că s-a pierdut speranța atât de tare. Metaforic, simt că ne-am întors într-un 2004 în care puterea ia la bătaie jurnaliștii, doar că de data asta jurnaliștii nu mai sunt bătuți, doar plătiți minimal.

Nicușor dezamăgește profund. Nu doar din momentul în care le explica oamenilor că el e mai informat ca ei, refuzând informațiile celor de la Recorder în ceea ce privește tacticile de evitat justiția folosite de Lia Savonea în favoarea infractorilor. S-a disipat din satisfacția negării accesului la putere a lui Simion și Georgescu pe stil Trump; doar că cel care ar fi trebuit să fie reformatorul a decis să trădeze din prima secundă.

Acum, jurnaliștii au descoperit că șeful gărzii pretoriene are un trecut dubios, și că e în poziția aia de 20 de ani. Nu știm ce rețea și-a dezvoltat din acea poziție. Unele lucruri se întâmplă informal, și nu pot fi înțelese decât când rețeaua informală se destramă, sau decidă să devină cât se poate de publică. Aș vrea să zic că nimeni nu a învățat din povestea șefilor de gărzi pretoriene din imperiul roman, dar se pare că e cineva, și acela e fix Pahonțu.

Este Pahonțu arhitectul dezastrului românesc din ultimii ani? Sincer, habar nu am. Nu cred. Dar e o țintă convenabilă. Știm că el e o problemă în momentul în care toate resursele propagandistice ruso-americane se concentrează pe salvarea imaginii acestui individ. Președintele îl apără - dar înțelegem mecanismul fricii care îl face să îl apere pe cel care are armele la-ndemână.

Este Nicușor omul sistemului? Nu părea acum un an și jumătate. Acum pare. Poate că ar trebui să ne cerem scuze față de Simion, care îl acuza pe Dan că ar fi omul sistemului. Ar fi trebuit să acceptăm că dacă există cineva care să știe cine e omul sistemului, George Simion e acela, în fond, securiștii se știu între ei.

În cele din urmă, oamenii obosesc. Asta e miza investițiilor grupurilor de interese sprijinite de MAGA/Putin. De-asta își cumpără comentatori și inundă toate canalele cu ură. Pe asta se bazează toți cei care luptă să erodeze energia politică a națiunii. Și încă suntem epuizați după noiembrie ‘24, și după un an de impotență malevolentă marca Nicușor Dan.

Acuze și concluzii

„Dar voi l-ați pus pe ăsta”. Băi, nu. Românii l-au pus - l-au considerat cea mai decentă opțiune. Dincolo de discursul politic din campania electorală, toată lumea știa că va fi greu. Amuzant, centrul campaniei a fost sloganul „nu va fi ușor, va fi Nicușor”. Și acum nu e ușor.

Motivul pentru care lumea e dezamăgită e că chiar și această opțiune se dovedește deficitară. Știu discursul celor care triumfează acum „băi, e un tâmpit ăsta al vostru”. Da, bă, tâmpit așa cum e tot e mai bun decât un berbec trădător de țară, care votează in-corpore pentru paralizarea apărării armate a teritoriului României. Între a avea un accident frontal și a ieși cu mașina în decor, ieșitul cu mașina în decor e de preferat în 200% din cazuri. Incapacitatea lui Nicușor Dan nu validează alegerea lui Simion, sau, mai rău, a lui Georgescu.

În ultima jumătate de an am evitat știrile politice pe cât posibil. Imaginea mea despre ce se întâmplă în politica românească e clar fragmentată dar am avut mai mult timp să mă gândesc la elementele fundamentale, și să încerc să înțeleg ce se întâmplă. Și cred că încep să văd un pic mai clar lucrurile - nu o acuză pentru ceilalți că ar vedea lucrurile neclar.

S-ar putea să avem o schimbare după midterms în SUA. Asta pentru că cel mai important vector de propagandă anti-UE, anti-democratică și izolaționistă vine din SUA, care a pompat bani în rețeaua de propagandă rusească. Rușii sunt venele, băieții din spatele MAGA sunt inima care pompează. Interesul lor e revenirea la lumea bipolară, care să le permită să pună pe labe opoziția internă. Cei doi poli să fie, ca în războiul rece, cei buni, adică republicanii americani, și cei răi, adică socialiștii, chinezii și rușii. Această dihotomie este foarte pe placul lor pentru că atunci se simplifică tot, de la mecanismul de control al populației la asigurarea invulnerabilității clasei înalte din SUA, a cărui sistem oligarhic dăduse semne de șovăială.

Problema lor e că Europa, cu sistemul ei în care totuși cetățeanul are un cuvânt de spus, vrea să creeze un al treilea pol. Și sabotajul Europei e mai important decât orice. De-aici războiul lipsit de sens din Iran (Trump era ferm convins că SUA nu o să simtă urmările, doar Uniunea o să aibă probleme). De-aici investiția masivă în grupările izolaționiste, zis-suveraniste. Totul pentru a proteja oligarhia americană.

România e doar un element. Acum, că le-a picat piesa Orban și ungurii s-au trezit mahmuri din beția tiraniei lui Orban. Noi avem oportunitatea să nu trecem printr-o nouă cădere. Cred că noi, românii, am suferit deja prea mult ca să punem la volan un individ beat și să-l lăsăm să ne conducă în brațele dezastrului.