Fan Hard (de ce e greu să fii fan al unui club local)

Anul ăsta mi-am zis că o să merg la meciurile echipei locale, Corona Brașov. M-am pregătit din timp, am urmărit singurul canal de comunicare pe care chiar îl actualizează la timp, pagina de Facebook, și am vânat momentul în care se făceau abonamentele la diversele sporturi.

A.Fost.Mult.Prea.Dificil.

A fost cea mai confuză experiență posibilă. În primul rând, vroiam să prind un abonament la meciurile de hochei, după care mă interesa echipa feminină de handbal, care are ceva rezultate decente.

Prima dezamăgire. Vine ziua în care se anunță că se dă drumul la abonamentele de hochei, și aflu că e doar pentru cei care vor să-și reînnoiască abonamentul. Cum am sărit un an sau doi, nu a fost cazul să pot să fac o reînnoire, deci a trebuit să aștept încă câteva zile până „clarificau lucrurile” cu abonamentele vechi. Când a venit ziua de abonamente la public, nimeni, dar absolut nimeni nu a răspuns la o întrebare simplă: unde anume se fac abonamentele noi?

Și am încercat. Am sunat la numărul publicat pe site, am scris la adresele de mail. Nimic. Nu e ca și cum puteam să merg la patinoar să fac lucrul ăsta - acolo e cel mult cineva care are grijă să pregătească gheața pentru când chiar va fi folosită. Nimeni, dar chiar nimeni nu a putut să-mi dea nicio informație. Nici până acum nu mi-a răspuns nimeni la întrebări.

Pentru o zi am sperat - pe site-ul de evenimente pe care îl folosesc pentru bilete apăruse un abonament combinat pentru patinoar și Sala Sporturilor, dar nu a funcționat deloc să pot face un abonament, site-ul dând eroare.

Din nou, cea mai frustrantă parte a fost că nu puteam să vorbesc cu absolut nimeni. Tăcere completă.

Ce am reușit a fost să prind un abonament la Sala Sporturilor, unde se desfășoară meciurile „de acasă” la mai multe sporturi (volei, handbal, baschet). Și, ați zice, gata, bă, ești fericit, gata, ți-ai rezolvat problema, acu’ mai tacă-ți fleanca. Dar, prieteni. Habar nu am când se întâmplă meciurile. Pentru că, fiți pe fază, nimeni nu anunță când are loc în oraș un meci al echipei locale. Nimeni.

Sigur, veți zice: Am intrat pe Facebook și am văzut un anunț. No, fain. Dar știți care e problema? Eu nu am Facebook. Nu am de unde să văd anunțurile alea, pentru că Facebook nu mă lasă să merg mai jos de trei postări. Dar să zicem că am făcut un cont pe rețeaua tăntălăului, știți cât de complicat e să obții un program decent de pe urma Facebook-ului? Foarte.

Ha, Dorin, dar vezi, pe site-ul lor au evenimentele viitoare!!! Doar că, prietene, nu e lista evenimentelor locale (va trebui să deduci care sunt) și nu, nu sunt toate. Echipele de fotbal lipsesc. Echipa de hochei lipsește. Nici nu știu care mai lipsește și care nu. Deci?

Care e problema, de fapt? Păi, problema e că nu există nimeni care să iubească echipa locală și care să facă informația asta ușor accesibilă. Nu există vreun blog pe care să-l poți urmări ușor. Nu există un sistem de reminders să îți spună „vezi că poți să mergi totuși la un meci de-al echipei de hochei chiar dacă am ținut abonamentele doar pentru oamenii care știu ei niște chestii pe care nu le știi tu”. Nu.

Comunicarea e absolut teribilă, să fie sănătos ăla care i-a învățat că „Facebook e destul pentru comunicare”. Evenimentele ar trebui anunțate din timp. De exemplu, pentru meciurile lui Manchester United m-am înscris la un calendar (gestionat de pe site-ul echipei) unde meciurile sunt adăugate în secunda în care sunt cunoscute.

Ăsta e doar un exemplu de ce poți face. Și, bine, m-am întrebat de ce nimeni din presa locală nu pune informația asta să fie disponibilă și la-ndemână. Păi, e simplu. Pentru că informația despre meciuri nu vine de la partidele politice, deci de ce ar publica-o dacă nu sunt plătiți pentru asta? Nu e ca și cum și-ar dori ca oamenii să meargă la meciuri, nu?

Suspectez că de fapt nu există niciun iubitor de sporturi în presa locală, altfel nu-mi explic. E mai ușor să te doară-n bască, și să te mai loghezi din când în când pe Facebook să mai scrii câte-o chestie. Iar fanii, inclusiv cei care au plătit, poa’ să se ducă rostogol la origini.

Și de fiecare dată când mă lupt cu un rahat de genul ăsta mă întreb: dar Dorin, tu, tu de ce nu?

Și după aia mă-ntreb de ce simt că am de făcut 10.000 de lucruri și nu reușesc să nu fac niciunul bine. De-asta nu merg lucrurile în România. Pentru că toate lucrurile trebuie să le fac eu, nu poa’ să le facă alții.

Dar nah. Sănătate lu’ Pesedeu, care ne-a dus Euro la 5.4, să mai zică cineva că România nu e #1 la nimic.