To Catch a Thief sezonul 2 și o idee locală

Zilele astea am recuperat la câteva podcasturi, și ascultam a doua parte din cel al lui Nicole Perlroth, To catch a thief. V-am povestit anul trecut despre el; în primul sezon povestea despre cum China s-a folosit de know-how-ul american ca să devină națiunea #1 producătoare de aproape orice.

Al doilea sezon este despre operațiunile computaționale nord-coreene. „To catch a thief”, sezonul 2, preia povestea hack-urilor nord-coreene și ne explică într-un fel în care nord-coreenii aproape că-ți devin simpatici felul în care națiunea comunistă izolaționistă încearcă să facă bani. Problema e desigur tonul lui Perlroth - când ea încearcă să fie acuzatorie e ca și cum cea mai fandosită persoană pe care o cunoști vine și îți explică că e rău ca săracii să încerce să facă bani. De fapt, marele scam nord-coreean e că nord-coreenii se angajează la diverse corporații și fac bani. Pentru. Muncă. Cinstită. (oarecum).

Ca și mod de lucru, nord-coreenii exploatează doi vectori importanți de atac. Primul se bazează pe vulnerabilitățile pe care creatorii de software și administratorii de rețea le expun; un vector tehnic prin care un atac poate deveni foarte sofisticat. O vreme lumea a refuzat să creadă că nord-coreenii sunt în spatele atacurilor tocmai pentru că aceste atacuri sunt prea sofisticate - o chestiune care ține mai degrabă de aroganța țărilor „civilizate” care refuză să creadă că inteligența s-ar putea să fie oarecum egal (și aleatoriu) distribuită. Sigur că nord-coreenii sunt capabili de așa ceva, așa cum românii au fost capabili să fie buni programatori (un subiect de discutat altă dată).

Al doilea vector important de atac e faptul că pentru a face ceea ce fac (să se angajeze) nord-coreenii au nevoie de intermediari locali. Pentru că evident nicio firmă care angajează online nu o să trimită un laptop de lucru în Pyongyang. Și-atunci apelează la niște oameni care ar face orice pentru niște bani, inclusiv să accepte să țină unul, două, zece laptopuri pentru că cineva de pe net le dă niște bani să-și plătească facturile.

Pentru că ăsta e modul de operare: găsesc oameni care sunt dispuși să facă chestii dubioase pentru bani și să îi exploateze. În cazul ăsta din podcast, Nicole Perlroth merge să vorbească cu o astfel de persoană. E o tânără care nu are loc de muncă, care nu își găsește un loc de muncă, și care vrea să facă 100 de dolari, este adânc în „America patriotică”, și nu-și dă seama ce ar putea însemna acel laptop. Nord-coreenii se conectează la el, trec peste protecțiile corporației și instalează lucrurile de care au nevoie.

Acum, e oarecum de înțeles. Nu pare că faci nimic ilegal, mai ales dacă cel care îți dă laptopul îți spune că el e în alt stat. Doar subînchiriezi curentul electric și banda de internet cuiva. Ar putea fi considerat chiar antreprenoriat. Nu e nimic rău, nu, mai ales pentru un american întreprinzător căruia i se spune că e vina lui că e sărac și nu muncește suficient ca să ajungă ca Elon Musk. Doar că reversul este următorul: când vine poliția peste tine se lasă cu ani de pușcărie. Chiar dacă nu ai știut că individul e nord-coreean, că nah.

În cazul acestui raid măcar se pare că au pus sub acuzare niște oameni care nici măcar nu sunt din SUA. Practic, din lista de 14 oameni 12 sunt din China. Deci, ca să explicăm, acești 14 oameni intermediau pentru sute de joburi fake pentru care oamenii își luau banii din diverse corporații. Și nu spun că e o treabă inocentă. Nord-coreenii infiltrează corporațiile americane (și, foarte des, se dovedesc competenți), și foarte des singura problemă pe care o pot invoca cei care îi descoperă e că „regimul nord-coreean ia cea mai mare parte din bani”. Sunt mai multe probleme aici pe care aș vrea să le discut, de exemplu angajarea de oameni prin ceva agenții de plasament care permit exploatarea lor în felul în care sunt exploatați și nord-coreenii. Treaba asta e considerată problematică pentru că exploatatorii sunt nord-coreeni, nu pentru că ar fi vreo problemă cu genul acesta de exploatare. Nu în SUA.

Să aplicăm la România

Și acum eu vin cu o idee ghidușă, care o să vă pună pe gânduri (SRI, dacă vi se pare bubuitoare chestia asta putem avea o discuție). Știți că există un pic de conflict în raportarea atacurilor asupra Yandex. Utilizatorii reali de X sau Facebook spun că numărul de boți a scăzut semnificativ. Dar uneltele analitice spun că traficul boților nu s-a modificat semnificativ, semn că ceea ce simte utilizatorul normal de X sau Facebook și ceea ce urmăresc uneltele analitice sunt de fapt două lucruri diferite. Iar Facebook (și poate că și X) au pus pe o listă de interdicție centrele de date ale Yandex oricum, deci nu putea să fie asta.

Cea mai bună ipoteză e că boții respectivi sunt de fapt în altă parte, iar de la Yandex își luau doar simularea umanității - rașpunsurile automatizate pe care să le emită. Partea de LLM. Dar dacă sunt în altă parte, unde ar putea să fie?

Cum ar fi ca, nu știu, într-un apartament din Jibou să am cincisprezece laptopuri care merg non-stop? Nici nu e costul prea mare, nici nu se vede la curent, și să-i plătești curentul și netul băiatului de-acolo și să-i mai dai și de-o șaorma nici nu e mare durere.

Și nu te oprești acolo. Trimiți și la un băiat de la Potlogi. Unul din Bobicești. Căpreni. Berlești. Prigoria. Joseni și Suseni. Rugășești. Cuzdrioara? Le dai 100 de euro pe lună, plus le plătești curentul și netul. Toată chestia e să nu vorbească despre de unde au ei suta aia de euro pe lună. Și nu o să vorbească, că după aia nu le mai vine suta aia de euro. Băiatul din Căpreni nu va fi atacat de dronele ucrainene și e protejat de o poliție impotentă care cât timp nu te bagi pe traficul de droguri (rezervat pentru oamenii lor) sunt ok cu tine. Și băiatul din Căpreni e antreprenor, care acu’ poate să-și plătească contribuția pe aplicația AUR.

De pe laptopurile astea, conectarea la Facebook e ca și cum ai fi de-acolo. Fanul AUR care nu știe să scrie și care te insultă pe Facebook sau pe X pare că s-a conectat din Rugășești. Din Bobicești. Din Berlești. Facebook zice că nu are cum să fie bot.

Și ce zic aici e că probabil treaba asta deja există în România. Și m-aș putea hazarda să prezic că nici măcar nu e orchestrată neapărat din Rusia, ci din zona MAGA. Dar astea deja sunt speculații din partea mea, așa că mă opresc aici.