Aberația discursului exclusiv

Eu scriu că Solenoid e o carte proastă. Oamenii reacționează. Unii sunt de acord, da, e proastă. Alții îmi explică cum eu sunt un om lipsit de cultură dacă nu înțeleg gândirea extraordinară a marelui geniu din Carpați. Dar cei mai amuzanți sunt cei care nu sunt capabili să înțeleagă că o părere exprimată nu e o gaură în drepturile tale. Că și voi aveți dreptul la părerea voastră și eu la a mea.

Cum ar fi să mă supăr pe Bookaholic că a scris că Solenoid e cea mai bună carte din 2015? Păi nu ar fi ok. E părerea lor – și chiar dacă mă amuză faptul că nu sunt capabili să pună la liber rezultatele voturilor sau că nu sunt în stare să facă un sistem de comentarii bune, și chiar dacă mă amuză că trebuie să pună poze cu rezultatele voturilor în loc să includă rezultatele în postare în mod text, nu o să scriu despre ei că ar fi limitați. Ei au o părere, eu alta. Eu mi-o exprim cu un singur votant și 300 de cititori, ei cu 7000 de votanți și nu-știu-câți cititori. E simplu. Eu nu am păreri similare cu ale lor, nu o să-i citesc, asta e. Mergem mai departe, și mâine e o zi. Pentru mine faptul că Bookaholic a declarat o carte atât de proastă ca fiind cea mai bună îmi dă speranță – după 10-15 ani mă gândesc din nou să scriu, e loc și pentru mine. Și nu trebuie să înjur ca Nemerovschi.

Dar pe Internet toată lumea s-a obișnuit cu discursul de tip exclusivist. Dacă cineva nu e de acord cu tine trebuie să-l distrugi, să-l jignești, să-i arăți că e un păduche față de gândirea ta perfectă care spune că Solenoid e o carte bună.

Am interacționat de suficient de multe ori pe Internet cu oamenii de genul ăsta ca să îi recunosc și să-i ajut să facă o comoție. O să vedeți că sunt oameni cărora le răspund foarte serios și oameni cărora le răspund la mișto din start, fără să le acord prea multă atenție – cea de-a doua categorie sunt oamenii care iubesc discursul ăsta exclusivist. Oameni pentru care faptul că ai o părere diferită de ei e o ofensă mortală.

Există o tentație de a crede că doar la români e problema asta. Problema e acută și la cei de-afară, însă ei țin frustrările astea în ei pentru că nu-i politically correct să le exprimi, așa că devin foarte pasiv-agresivi. Cam cum am făcut eu în al doilea paragraf cu Bookaholic((da, era o demonstrație, azi e prima oară când am auzit de ei, d-apăi să țin cont de părerea lor)).

Cum recunoști tu, ca și comentator, că suferi de intoleranță cronică? În primul rând că te enervează un cretin de pe Internet care a scris că Solenoid e o carte proastă. În al doilea rând, că simți nevoia să te lauzi cu cunoștințele tale, și să-i amintești omului (pe care nu-l cunoști) că e un nimic, e un vierme incult, un vulg decerebrat incapabil să priceapă măreția. În al treilea rând, post factum, că o să îți răspund comentariului tău în bătaie de joc. Sau când postezi al zecelea mesaj pe postarea mea fără să-ți dai seama că nimeni nu e interesat de opinia ta. Că blogul ăsta e doar opinia mea, și că dacă nu-ți place ești liber să faci pași.

Nu că nu e ok să comentezi dacă nu ești de acord cu mine. Există oameni care au comentat de mai multe ori pe blogul meu și nu au fost mereu de acord cu mine. S-a supraviețuit acestei experiențe. Dar mă enervează foarte tare când oamenii comentează fără să citească articolul meu sau punând peste el propria gândire, un fel de „a, nu-ți place Cărtărescu, deci vrei să omori toți țiganii, evreii și masonii!”. Nu mi-au plăcut niciodată genul acela de dialoguri, dar oamenii au rezistat și s-au obișnuit cu stilul meu.

În cele din urmă, cel mai bun mod de a-mi demonstra că sunt prost și nu am dreptate (în legătură cu Solenoid, cu altă carte) e să îmi scrii un răspuns argumentat. Dar nu aici pe blog, că aici pot să și editez comentariile((și am făcut-o de mai multe ori în scopuri mai mult sau mai puțin mârșave, îndeosebi când cineva vrea să spună că e prost și din greșeală zice despre mine că aș fi)). Nu, nu. Puteți să faceți ce am făcut și eu: un blog personal și acolo, din înălțimea anonimiei voastre să comentați lucrurile pe care eu le greșesc. Dați un link către articol și eu o să-l văd în pingback. E posibil să continui conversația.

Dar mai important ca orice: nu uitați că suntem liberi să avem păreri diferite. De-aia e mișto în România lui 2016, aia e fain față de România lui 1986. Că noi, ăștia care avem opinii diferite putem să le exprimăm fiecare la el acasă. Dar bine, voi veniți din România lui ‘86, cu mentalități de dinozauri lipsiți de imaginație. Și-atunci singurul lucru pe care voi continua să-l fac va fi să vă enervez până faceți comoție, că aia se face cu idioții.