Activarea pe Facebook

Săptămânile astea s-au strâns câteva lucruri pe care doresc să le spun, înainte ca bunii mei amici să mă linșeze pentru că le sparg bula înainte de a se fâsâi ea singură. Facebook nu funcționează pentru orice. Funcționează, de fapt, mult prea rar.

Vorbesc, desigur, de campania #metoo. Am spus atunci că e o campanie care nu rezistă mai mult de o săptămână pentru că nu reclamă ceva concret. Au apărut după aceea câteva nume dar prea puține și irelevante – nimic suficient de spectaculos cât să țină lucrurile în viață. Problema campaniei? Habar nu are ce cere, și nu există nimeni care să coordoneze toată energia respectivă către un țel concret. E o campanie de refulare, în care câțiva influenceri s-au declarat șocați de lumea în care trăiesc și în care un rapper de clasă medie care nu mai activează decât prin cluburile bucureștene ca și client a fost dat afară dintr-un job nu foarte important.

Au fost câțiva oameni care au încercat să împingă din nou proiectul de lege legat de înăsprirea pedepselor pentru abuzurile de natură sexuală, și efectele sunt zero. În zece-douăzeci de ani de activitate acerbă de tradus articole din străinătate, feministele din România nu au reușit să producă o statistică legată de hărțuirea la locul de muncă (singurul lucru pe care l-au făcut e un sondaj) sau despre genul de abuzuri reclamate în refulările de pe Facebook. Nu există niciun sumar decent, niciun rezumat imparțial, nicio statistică construită pe #metoo – sunt sigur că toată lumea are lucruri mai bune de făcut decât să audă ce zic femeile alea, că no, sunt sigur că toate resursele sunt investite în traducerea următorului articol despre cum cultura albă ne oprimă și despre cum cota de gen ar salva situația. Există doar câteva articole mămoase în care li se cere tuturor să nu mai violeze, pentru că sigur, un articol pe un blog a oprit mii de violuri anii trecuți într-un loc neidentificat într-un univers paralel.

Nu aștept rezultate peste noapte. E nerealist să avem rezultate peste noapte, dar când nu poți pune nici măcar un preambul la o lege în care să motivezi cu niște statistici motivul pentru care ai dori să schimbi ceva, e clar că nu ai cum să fii convingător și să ai măcar un minim impact. Dar colegii mei de „social media”, în ipocrizia lor, îmi reproșează că le reamintesc (sigur, într-o manieră neplăcută pentru că absolut orice nu intră în discursul public comun e neplăcut) aceste lucruri. Ei vor să aibă momentul lor de refulare și să se bucure (să se întristeze, whatever) la sentimentul public. Până la următoarea undă de sentiment propagat pe Facebook – că e ură, că e uimire, tristețe, mirare, ură din nou.

Hai să ne uităm la altceva. Marcica a primit o scrisoare de la ANAF în care a fost anunțată că i se suspenda pensia (o pensie mizeră) pentru că a încasat drepturi de autor pe cartea ei de poezii. Problema e clară, acționabilă – și emoția publică a putut fi orientată spre ceva concret. Avem măcar niște promisiuni că cineva se va uita peste legea respectivă, s-au tras semnale de alarmă, și avem cazuri concrete de referință. Dacă cineva poate gândi o propunere de schimbare de lege, o poate face cu un caz concret ca justificare. Cazul lui Marcica e un caz concret cu posibilitatea de a găsi soluții concrete.

Nefiind capabili să ne orientăm pe rezultate concrete, e clar că nu o să putem nici să ieșim din retorica de consumat energie nervoasă prin social media. Am ajuns într-un punct în care nu îmi mai doresc să pierd timpul cu refulări puerile. Aș prefera să nu mă mai implic în gesturi fără finalitate. Iar social media modernă pare mai degrabă un colector de energie care nu dă nimic înapoi, doar amplifică sentimente fără a ajuta cu soluții.

Așa că mă voi pune de-a curmezișul la momente de genul ăsta în care inutilitatea primează. Voi îmi spuneți că sigur, am strâns mai multă informație. Eu vă zic că informația era deja acolo, așteaptă analiști/analiste care să pună datele cap la cap, să vorbească despre lucruri reale, nu despre statistici inventate prin articole traduse din retorica progresistă americană.

Repet poza asta pentru a ne reaminti despre cât de desuet se lupta contra violenței în familie acum vreo 5 ani. Asta e campania One Billion Rising, una din zecile de campanii similare care consumă energie dar nu fac nimic pentru cei pe care doresc să-i ajute.


Comments

Activarea pe Facebook — 5 Comments

    • Îți dai seama că noi avem mai multe accidente auto grave într-o săptămână decât numărul din statistica aia? Îți dai seama că statistica asta discreditează orice efort de schimbare în direcția asta?

  1. Nu-mi plac oamenii care vin cu comentarii doar ca sa corecteze gramatica, insa pentru ca am background psihologic simt nevoia sa mentionez confuzia facuta deseori: refularea este actul de a-ti inabusi dorintele, ideile, sentimentele care contravin principiilor morale, ale societatii etc, iar defulare este actul de a le scoate la suprafata acele idei, dorinte https://dexonline.ro/definitie/defulare. Defulare nu este un cuvant atat de cunoscut, poate pentru ca suntem atat de buni la refulare si mai putin la defulare.

  2. Pingback: Desființați recreațiile, un concept care vrea să șocheze dar care doar plutește în penibil | dorinlazăr.ro

Comentariul tău