Adevărul lui Putin și un comentariu la Sting

Textul de mai jos nu discută calitățile rușilor ca oameni, ci, cînd se referă la ruși, se referă la conducerea Rusiei, la clica fascistă ce a preluat cîrma celei mai înarmate nuclear țări din lume.

Rusia e o țară mare, frumoasă (aud), cu oameni inteligenți. Desigur, și cu oameni proști, pentru că, precum orice altă țară, nu produce numai genii, dar are și oameni inteligenți, creativi, frumoși (și de ce să nu recunoaștem, foarte frumoase).

Și totuși, Rusia, în ciuda capitalului uman divers, este din ce în ce mai retrogradă. Oamenii ajung să fie revoltați contra Europei, și întrebarea este: cum de ajung oamenii ăștia care sunt la fel ca noi și ca cei din jurul nostru să fie așa? Cum ajunge Rusia să fie așa un inamic public?

Păi se întîmplă într-un mod foarte simplu. Urmează o serie de ‘știați că’-uri despre ce știe publicul rus despre zborul MH17 pe care poate le știți, dar le las aici ca și aducere aminte:

  1. Se știe că MH17 era plin cu cadavre de la decolare.
  2. MH17 zbura pe un alt traseu decît cel normal.
  3. Controlorii de zbor au cerut ca avionul să coboare înainte de atac.
  4. Avionul tocmai fusese reasigurat.
  5. Armata ucraineană are baterii anti-aeriene în zonă.
  6. Armata ucraineană a dat jos avionul pentru că semăna cu cel al lui Putin.
  7. Atacul a fost parte dintr-o conspirație americană ce vrea să pornească un război cu Rusia.

Cam acestea sunt singurele știri pe care le vede publicul rus. Pentru rusul de rînd care nu are acces direct la informație în limba engleză (fie pentru că nu cunoaște limba, fie pentru că nu îl interesează să citească mai mult), impresia e că există în mod clar o conspirație anti-rusească a ticăloșilor de ucrainieni și a “cuibului de evrei” numit ‘Statele Unite’.

Dezinformarea e subtilă pe alocuri. Selecția informațiilor, unele din ele pot fi chiar informații adevărate, dar puse în context arată cîtă artă are manipularea de tip KGB. Îmi amintește de cartea lui Pacepa despre dezinformare, o carte pe care v-o recomand cu căldură.

Cum s-a ajuns la așa ceva, mai ales într-o plină epocă Internet? E simplu: închipuiți-vă că Dan Voiculescu ar cîștiga alegerile prezidențiale din 2014. Toate procesele ‘politice’ ar fi oprite, oamenii politici condamnați de tiranul Băsescu eliberați și reinstituiți în funcții de conducere. Primul ministru al României, domnul Adrian Năstase, ar relua frîiele ca pe vremea cînd ziariștii erau bătuți dacă ziceau ceva ce nu convenea. Adică 2004, să nu credeți că a trecut prea mult de-atunci. De cîți ani credeți că e nevoie pentru ca și în România să aibă loc un white-washing complet în care să sărim în brațele mamei Rusii? Eu zic că nu mai mult de 5 ani, și experiența 1945 arată că în trei ani este cît se poate de posibil. (România în 1948 era deja o țară comunistă, semi-pacificată).

Cuvîntul cheie? Pravda. Adevărul. Dezinformarea. Alegeți-l voi, unul din cele trei, pentru tiranii de la răsărit sunt unul și același lucru.

La un moment dat, în plin război rece, în plină criză a comunismului, pe vremea cînd noi stăteam la cozi și încordam urechea să prindem ceva numai bun de pîrît la Securitate, prin 1985, adică, Sting scotea piesa ‘Russians’. Piesa asta vorbea despre faptul că singurul lucru care ne putea salva atunci era faptul că poate rușii își iubesc copiii.

Într-un interviu, Sting a recunoscut că s-a inspirat pentru piesa asta pentru că a reușit să fure semnal de satelit rusesc, și să vadă emisiunile lor – și i-au atras atenția emisiunile pentru copii. Bine, el reușește să ignore faptul că emisiunile pentru copii rusești demonizau vestul corupt în care Sting trăia, și să facă un cîntec emoționant.

Ca să citez un comentator de pe youtube:

Sting was very enlightened despite the fact of no internet and no easy access to information at the time…

Nu, nu a fost. Pur și simplu a fost manipulat și prostit de prietenii lui care își lua informațiile de la ruși de-acasă. În plus, ar fi fost imposibil să-și ia informațiile de la televiziunea română, de exemplu, aceea care funcționa de la ora 7 seara la ora 10 seara.

Versurile lui Sting sunt foarte interesante, și denotă fix aceeași manieră perversă de a distorsiona lucrurile. În primul rînd el se plînge de isteria generală dintre ruși și americani din timpul războiului rece. Isterie deloc nejustificată, mai ales în condițiile în care și rușii și americanii stăteau cu focoasele nucleare lansabile în cîteva secunde.

Apoi merge mai departe, atacînd aparent pe ruși, vorbind de Hrușciov spunînd “Vă vom îngropa”. De ce e un atac aparent? Veți vedea un pic mai departe, dar ideea principală e că în tradiția comunistă, Hrușciov era condamnat în interiorul Uniunii Sovietice în aceeași măsură în care era criticat afară. În același timp, poate Andropov nu spunea “We will bury you”, dar în mod sigur făcea tot posibilul pentru a transforma asta în realitate.

Apoi amintește de Reagan (care era atunci președintele SUA) spunînd “We will protect you”. Ca și în cazul lui Hrușciov, Sting spune “I don’t subscribe to this point of view”.

Hai să comparăm cele două. În primul rînd agresiunea lui Hrușciov nu e comparabilă cu “we will protect you” (apropos de SDI și scuturile anti-rachetă), dar iată, Sting le pune la egalitate. Mai mult, felul în care reacționează e “Nu subscriu la acest punct de vedere”. Problema? În momentul în care cineva zice că te rade de pe fața pămîntului, nu prea îi pasă dacă subscrii la acest punct de vedere.

Ceea ce face acolo Sting e un exemplu tipic de dezinformare inspirată de Rusia, la fel ca în cazul MH17, la fel ca în tot ce s-a întîmplat în ultimii 100 de ani în Rusia. Ceea ce fac “ceilalți” e demonic, ceea ce “făceam” noi e rău, dar uite, tot noi avem superioritatea morală. În momentul în care SUA organizează poziții defensive, sunt infami.

Și nu, nici România nu e imună la aceste dezinformări mizerabile. Una am trăit-o anul trecut, vorbim de Pungești, mizeria de dezinformare rusă menită să scumpească un pic gazul pe care ni-l dă prin conductă Gazprom. Uitați-vă numai la intervențiile comuniștilor români mizerabili care au acum cea mai ingrată misiune dată de la centru, de la FSB. Din fericire, propaganda rusească în România are suficiente voci contra încît să nu reușească în totalitate. Una e aceasta pe care o citiți aici.

Mai rău este cînd influența rusească totalitară ajunge la conducere. Ăsta e motivul pentru care nu vrem să cedăm Dan Voiculeștilor și Victor Ponților. Pentru că oamenii ăștia sunt oamenii pe care și-i doresc rușii la conducere. Oameni manipulabili, capabili de a încălca legi, capabili de a porni un proces în care România să revină în starea aceea de mizerie, de suprimare a exprimării libere, a libertăților, a liberului arbitru, în cele din urmă.

2014, noiembrie. Avem niște alegeri de făcut. Vrem sărăcia din Rusia și România satelit al neofascismului rus? Alegem PSD. Vrem o țară ca afară? Vom vedea ce opțiuni avem.

StopSistemulCapitalist

Acum știți de unde vin mesajele de genul ăsta. Direct din Pravda.

Comments

Adevărul lui Putin și un comentariu la Sting — 40 Comments

  1. una peste alta, Dorine, eu cred ca acel cantec are si mesajul de mai jos, pe care l-am inteles altfel DOAR DUPA ce am avut un copil: in clipa in care un om normal isi iubeste copilul asa cum un om normal o face, nu isi doreste nici sa vina peste el un razboi si nici sa il trimita la razboi. cam asta e treaba, lasand la o parte restul textului. daca omul si-ar da seama ca el e ceilalti si ca iubirea pe care o simte el pt copii lui o simte si “dusmanul” pentru copiii lui (si ne referim la ce simt oamenii normali, nu situatiile patologice), nimeni nu ar mai fi interesat sa faca razboi, si ar fi mai degraba inclinat sa prefere armonia.

    desigur, treaba asta cu love your enemy e spusa de mult de majoritatea religiilor, doar ca natura umana (ego-ul si credinta ca x este MAI bun/alb/destept/indreptatit etc. decat y), pare o utopiel dat fiind ca suntem “dresati” de catre acestea de niste sute/mii de ani si tot pe dinafara suntem. poate ca asta e si problema, nu lucram cu generatiile curente sa le educam in spirit, ci venim cu sperietoarea unor religii anacronice , cu o pedeapsa prea putin tangibila si intr-un viitor cinestie cat de indepartat .

    melodia e faina (si melodioasa), una peste alta 🙂

  2. eu nu as fi atat de sigur ca rusia a pus acel avion la pamant. Americanii au darul distrugerii in interes propriu. au mai facut-o in istorie

  3. @allenatore: Felicitări, ești exemplu de îndoctrinare rusească reușită.

    @sanzienesimatraguna: E, ca întotdeauna, mai complicat de atît. Nu poți să îți iubești inamicul cînd el e pregătit să bage sabia în tine. The sword is mightier than the pen, o demonstrează Anna Politkovskaya. The sword won.

    Așa că nu, nimeni nu își dorește un măcel, dar unele lucruri trebuie apărate cu arma în mînă. Si vis pace, para bellum.

  4. @sanzienesimatraguna

    Dar rușii nu-și iubesc copiii. Adică poate pe ai lor personal, dar conducerea nu are probleme să nu-i iubească pe ai altora. Copiii celorlalți pot fi folosiți ca masă de manevră, ca metodă de a-i înduioșa pe străini, ca propagandă.

    La fel cum nici Ceaușeștii nu iubeau copiii, chiar dacă îi promovau în draci. Decreței, pionieri, mamă ce bine o duceau copiii în România, nu? Respect pentru viață, pentru tineret, pentru educație, asta era pe vremea comunismului, ar putea spune cineva privind din afară. Bine, că făceau foamea, erau îndoctrinați, erau învățați să fie credincioși Partidului șamd., asta e altă poveste.

    Așa că în timp ce lumea visa la cât de mult își iubeau rușii copiii, datorită lui Sting, lucrurile erau puțin altfel.

  5. Incerc sa nu tin partea rusilor, reprezinta o natia mare, diversa, pe alocuri atat de “evoluata” incat trebuie controlata cu forta. Si din utilizarea acestei forte probabil ca vine si lipsa de respect fata de vecini. Cat despre Putin, problema lui pare a fi mai degraba ca nu are cu cine discuta, Crimeea nu a apartinut Ucrainei cum nu apartine nici Rusiei iar sprijinul pentru rebeli pare cateodata facut cu sila pentru a sustine o mana de prosti. Când s-a pus in discutie un pret unic pentru Europa la gaze, a incercat sa discute cu chinezii iar acestia parca l-au trimis la plimbare, si a inceput sa dea din umeri la cererile rebelilor. Acum astia din urma, dupa o instruire sumara, au dat cu bata in balta. Poate ar fi de ajuns o discutie pe termeni economici, nu teritorial, si probabil suportul pt. rebeli va dispare, poate chiar il va oferi ca bonus pe Ianucovici.

  6. Haida de, postul asta arata doar ignoranta legata de ce inseamna Rusia. Daca judeci o tara prin prisma tabloidelor, cam toate ar ajunge aruncate la gunoi.

    ia exemplul publicatiei care a scos duma cu avionul plin cu cadavre. Vesti e un tabloid de extrema dreapta, ruso-israelian. Are acelasi public dedicat asemanator cu romanii care se uita la Antene si la nimic altceva.

    Ajung in prim plan din acelasi motiv pentru care si la noi cretinismele Antenelor ajung peste tot, inclusiv in presa care se vrea de partea cealalta si care ajunge sa ajute la promovarea unor tampenii: ca se vinde. Tu nu publici direct stiri de tabloid, dar le comentezi, ca sa profiti de pe urma extraterestrilor, ghicitoarelor si conspiratiilor.

    Daca ajungi sa petreci un pic de timp cu niste rusi ‘normali’, ai sa vezi ca motivul pentru care unii sunt anti-vest e unul singur: tanjesc dupa vremurile cand Rusia era o superputere veritabila si nu suporta sa vada ca americanii pot sa faca orice oriunde in lume si Rusia nu. Invidie pur si simplu.

  7. Ursul și-a făcut de cap de ani de zile, în timp ce lumea stătea cu mâinele în sân și zicea că el poate face ce vrea la el în pădure. De câteva luni, ursul a ieșit la plimbare pe afară, a mai pus laba pe un petic de pământ, lumea a zis ceva printre dinți și atât.
    Pentru somnul de frumusețe de 15 ani, Europa (continentul, nu zeița) va plăti foarte scump. Stai așa, că deja a plătit cu un avion plin cu olandezi. Pentru viitorul apropiat nu mai are nimic de făcut, pentru viitorul mai îndepărtat mai sunt șanse, dacă își freacă bine ochii.
    Acum 2-3 ani, la BBC ascultasem un interviu, în care invitatul zicea că orice job nu îți vei alege, obiectul muncii tale ar putea dispărea. A dat exemplul cercetătorilor vestici din timpul războiul rece, care și-au construit întreaga carieră pe studiul URSS-ului. Cariera lor a dispărul împreună cu uniunea.
    Concluziile le trageți voi, dar actualizate la ziua de azi.

    O părere despre atitudinea rușilor față de viata unui om: http://lupulsur.wordpress.com/2014/05/13/conchita-wurst-si-balaurul-cu-trei-capete/


    Se zice că Eisenhower în memoriile sale își amintește de o conversație cu mareșalul Zhukov, în fața unui câmp imens, împresurat cu cadavrele soldaților ruși. Eisenhower, general la acea vreme, a întrebat, îngrozit:
    – Cum de ați putut sacrifica atâția oameni?
    Zhukov a zâmbit.
    – Ничего, русские бабы еще нарожают*, cică o fi răspuns el.
    *(tr.) Muierile or naște alții.

  8. moa… ce dat in bara cu stil aici 🙂
    ce ignori acum e ca din februarie e un razboi *media* pe fata intre vest (USA 80% + EU 20%) si rusi. pe considerente de geopolitica si ca$$$$h.

    in timp ce profesionistii vestici speculeaza la maxim un incident pe cit de tragic si nefericit (MH17) – sper ca nu-ti inchipui ca cine a tras in avion chiar a stiut ca e un avion civil – tu te legi de “manipularea media” din presa rusa. si dupa cum spunea thequietdream – te legi de 1 tabloid – si tu si cretinul cu articolul original – ala cu selectia linkurilor – faceti greseala sa credeti ca lifenews (3 articole din 7 mentionate) + 1 ziar din kazashtasn (!!!! – common sense anyone !!!) + 1 cont de facebook cu 254 de prieteni = toata presa rusa.

    pe faza cu reality check– razboiul media – ce ai vrea sa faca rusii? sa stea sa taca sau sa traduca eventual articolele din media vestica? nu ti se pare o reactie normala sa “se apere” ?

    da, rusii au belele lor, iar la capitolul media nu stralucesc ca ceilalti – si e normal ceea ce se intimpla. uita-te numai in media noastra – cite jdemii de articole pe tema avionului – doar ca nimeni nu’si aduce aminte (taare curios) – ca acolo
    a) e razboi civil (aka razboi in toata regula)
    b) in caz de razboi toata lumea e trigger-happy
    b) jurisprudenta militara e diferita de cea civila (Teo Peter anyone? au amutit toti aia care erau nemultumiti de faptul ca americanii l-au impachetat pe soldatul lor si l-au trimis acasa)

    in rest noi sa fim bine si sanatosi – ca ceea ce se intimpla acolo e un proxy-war si sa tinem pumnii sa ramina in zona aia.

    • Ah, și tot @fish: Rusia e în război propagandistic din 1917. Nu a încetat niciodată, doar a mai slăbit în putere în anii ’90. Rusia nu a încheiat însă niciodată războiul rece.

  9. @thequietdream:știu că Vesti e ceva tabloid, era clar din context, numai un tabloid poate răspîndi astfel de știri.

    Cît despre rușii normali, citește un pic primele cîteva fraze; e clar că mă refer la conducere, nu la rusul normal. Rusul normal care chiar crede propaganda e la fel de inocent ca românul sub Năstase. O victimă, nu o victimă 100% inocentă, dar o victimă.

  10. @fish: greșești. E ciudat că primul avion civil căzut pe-acolo e doborît de rușii separatiști, nu de ucrainieni care, vorba aia, au mai multă țară la dispoziție. Deci nu, nu e toată lumea trigger-happy.

    Ce treabă are jurisprudența militară? Ce treabă are Teo Peter aici? Și, mai ales, poți să ne arăți articolele din mass-media rusească în care se scrie pe larg cum Putin a dat Buk-urile separatiștilor ruși și cum ăia le-au trimis înapoi în Rusia după?

  11. ai sarit peste punctul ala in care e razboi. alte legi, alte matriosti 🙂
    Teo Peter e exact un caz similar cu http://en.wikipedia.org/wiki/Iran_Air_Flight_655 – militarii in teatre de operatiuni (sau mai bine zis in afara tarii) – nu sint trasi la raspundere pentru greseli de genul asta.
    ah. si vezi coincidenta, expertii americani (:lol: de data asta) – zic la fel – ca a fost doborit din greseala si vezi naibii ca toata campania asta de demonizare a rusilor e doar razboi media 😆

    *se pare ca luasera la ochi un mig 25 ucrainean – dar 777-ul ar avea amprenta radar mai puternica*

    “război propagandistic din 1917” – corect. insa maidanul nu e opera lor. iar daca-mi zici ca e “dreptul popoarelor la autodeterminare” deja discutia se duce in ridicol 😆

  12. Ce nu pot io sa inteleg e ca de cand exista Romania ca stat modern n-am avut de tras decat ponoase cu maica Rusia. Cum dracu pot sa existe atatia tampiti care sa creada povestile rusesti? Ba inca mai vad destui care, cica, citesc Vocea Rusiei ca sursa de informare alternativa (si Scanteia era o sursa de informare, nu?)
    Povestea cu Sting imi aduce aminte de retardatii care ieseau sa protesteze impotriva inarmarii nucleare a occidentului cu sutele de mii, in vreme ce rusii construiau rachete cu miile.
    Ca veni vorba de avionul ala iranian, in aceeasi logica, de ce nu vad pomenit si Korean Air Lines Flight 007 ?

  13. @Pozilla: eu nu mai întreb chestiile astea. Pur și simplul se pare că există niște oameni pentru care autoritatea rusească este sexy. Dar nu e numai asta; dacă vrem să discutăm despre cît de mult le-au sucit mințile românilor rușii am sta zece zile la rînd și nu s-ar termina. 🙁

  14. Da, pro-rusii ca de-alde Ernu si Rogozanu tot o dau cotita zilele astea. Trebuie sa fii foarte bou sa-l crezi pe Putin. E clar ca aia nu-s “separatisti” sau “teroristi”. Sint mercenari rusi 100%. Nu exista guerilla warfare cu rachete sol-aer si cu monitorizarea traficului aerian la 10km altitudine. Si sa lasi cadavrele 2-3 zile pe cimp sau un pungi de plastic e iarasi o mirsavie clara. Daca n-aveau nimic de ascuns ar fi ajutat din prima, nu ar fi incercat sa musamalizeze. Si Sting + Vestul in general au o scuza: nu-i stiu pe rusi din proprie experienta, da’ noi romanii? N-avem nici-o scuza. Sa luam de bune timpenii tip Rogo&Ernu e prostie cu acte-n regula. Ori sindrom Stockholm?

  15. Interesant. Intrebarea este, daca nu cumva suntem si noi in pozitia rusilor si primim numai o sigura categorie de stiri !

  16. era de asteptat sa demonizati rusii si americanii, dar uitati ca si restul lumii, in mod deosebit Europa, atarna greu in aceasta ecuatie.
    repet la infinit faptul ca tari ca Germania, pe care le preaslavim ca fiind salvatorii nostrii de la foame si pierire, sunt la fel de manjite ca si cei care au apasat butonul rosu.
    in astfel de momente tragice acestea isi demonstreaza impotenta, indolenta si ipocrizia. se pare ca nu realizati dimensiunea interesului economic pe care marile puteri europene le au in Rusia.
    voi va dati seama ca sansele ca sistemul ala de rachete blestemat contine componente nemtesti, frantuzesti s.a.m.d. sunt extrem de mari?
    in astfel de termeni, viata a 200+ oameni oarecare le este irelevanta. in scurt timp totul va fi dat uitarii. intrebarea este cine va urma la rand… nu stiu daca ati remarcat, dar istoria se repeta. e un alt aspect pe care tot insist.

  17. Nu ar strica de stiut ca un BUK nu poate da jos un avion daca nu are un radar dedicat, de supraveghere in spate. Hm? idei ? 🙂
    Interesant ca e nimeni nu pune punctul pe i, ma refer la iEuropeni. Situatia seamana prea mult cu cea de dinainte de ww2.

  18. Poate nu e frumos sa mai aducem aminte dar nici cu americanii nu imi e rusine (vezi 2 turnuri picate)
    Cat despre rusi sunt la fel de “cu coada intre picioare” ca americanii. Invart de cateva luni la portavioane si avioane unul in jurul altora si atat.
    Sa speram ca doar economiile se vor schimba nu si granitele.

  19. @dorin, pozilla – incep cu un disclaimer: ca nu inghit propaganda de nici o culoare (nici rosie, nici stars&stripes). doar ascult ambele “puncte de vedere” si trag o concluzie mai la bunul simt. si incerc sa nu ma las “orbit” de nici o prejudecata.
    (*o sa pun un link la o poza destul de explicita – cind o gasesc)

    a) teo peter e victima unui soldat “deployed” – jurisprudenta general valabila pt soldati e “aduceti-i in tara si vedem noi). similar cu iran air si MH17. sau KAL 007 😆 Macar Putin n-o sa-i decoreze pe ai lui 😆

    b) daca tu crezi ca rusii/teroristii/rebelii (zi-le cum vrei) au tras stiind ca e un avion civil, vorbim pe limbi diferite. pina si americanii au ajuns *public* la concluzia asta

    “”The most plausible explanation … was that it was a mistake,” and the missile was fired by “an ill-trained crew” using a system that requires some skill and training.

    Intelligence officials are cautioning the public not to expect a “Perry Mason moment” when all questions are definitively answered.

    They cited previous incidents over the years in which both Russian and US forces have mistakenly shot down civilian airliners.”

    Acolo sint citeva semne de intrebare – dintre care cel mai important e – de ce a fost deviat MH17 si daca intr-adevar era un mig25 in zona.
    in rest e ceea ziceam – razboi, trigger happy people, accidente nefericite si Dzeu sa-i odihneasca pe inocenti.

  20. ah. si ca rusii au labute pe acolo – asta vine cam asa: “external interference is not the exception but the rule of civil wars.”
    asta nu se intelege in romania (din cauze de propaganda aliniata pe punctul de vedere vestic) – acolo e razboi civil (cu morti, cu refugiati, cu toate “bucuriile” asociate).
    ca “la noi” media prezinta numai “atrocitatile” comise de rusi – that’s part of the game, but not the full truth”

  21. Sunteți culmea. Eu vă zic ‘bă, vedeți că ăia cu bombe care v-au omorît țara vreme de 45 de ani cu comunismul s-au trezit să vă mai popească o dată’ și voi îmi spuneți că germanii vor să le vîndă piese de schimb. Pe bune dacă vă mai înțeleg. 😐

    • ba tu esti culmea si nici eu nu te inteleg.
      nu ca VOR sa le vanda piese de schimb, ci chiar LE vand.
      sa inteleg ca tu ai o problema doar cu cei care dau cu bombe, nu si cu cei care faciliteaza in mod direct sau indirect acest act?

  22. Mircea, cam naivă interpretarea ta…
    Ştii, prin America circulă o vorbă… “Guns don’t kill people, people kill people”…
    Adică, nu trebuie puşi pe acelaşi palier cei ce produc arme împreună cu cei ce le folosesc…
    Toţi produc arme (inclusiv România), şi în cele din urmă progresul tehnologiei civile este strâns legat de progresul din tehnologia militară, chiar dacă nu ne place asta. Multe tehnologii (până şi Internetul) s-au dezvoltat în laboratoarele militare. Adevărata problemă e faptul că unii chiar se folosesc de aceste tehnologii şi pentru atac, nu doar pentru apărare.

  23. Cât despre faptul că nemţii produc componente… visezi !
    Vorba rusului din “Armagedon” : “American components, Russian components … all are ‘Made in Taiwan’ !”

  24. @fish: E frumos să asculţi ambele părţi, dar e şi mai frumos să judeci cu capul tău. Problema e că anumite idei îmi jignesc atât de mult inteligenţa, încât nu am cum să le accept.
    Le acceptă doar cei ce le convine formularea ca punct de sprijin în sentimentele lor (invidia faţă de cei bogaţi, aminitiri ale unor vremuri mai bune pentru ei, etc). Şi, din păcate, nu sunt puţini.

  25. Blue, ce propui tu ca o posibila solutie? cum vezi tu pusa la punct influenta Rusiei si cum ai micsora semnificativ sansele sa se mai produca o astfel de tragedie?

  26. @blue – hai sa vedem cum stam cu briciul lui occam. si cu neuronii din dotare.
    – buk-urile alea sint cam chioare de felul lor (limited IFF,, etc) si ca merg mult mai bine cu un radar de la distanta – rusesc (cf aceluiasi brici) – ca al Ukr nu cred ca-l foloseau)
    – operatori dorei
    – (ghilimele) rusii au interesul sa-i antagonizeze pe vestici prin omorire de civili … (:mrgreen:) (inchis ghilimele)
    – mig25 si an26 doborite “ieri” de dorei
    concluzia logica e ca profitind de faptul ca MH 17 a deviat de la cursul obisnuit, rusii/rebelii si-au frecat miinile de bucurie si au deschis inca o vodka si i-au dat din buton.

    logic si simplu nu-i asa?

    desi tinem in minte ca un jet isi poate schimba transponderul din militar in civil print-o pasare de buton, tot ii acuzam pe rusi care sustin ca sint criminali si s-a bucurat la singe de … ceva ca nu stiau ca’s olandezi. si nu-i credem cind spun ca era un mig 25 prin zona.

    doar ii acuzam pe rusi ca si la ei negrii sint discriminati 😀

    si cind unii zic mai simplu – bai e razboi media in floare, nu trebuie sa-i credem pe unii* in defavoarea altora – pina nu cautam cu neuronii nostri..

    *aia unii au sateliti de serviciu 24/24 pe zone de conflict, dece nu dau printscreenuri cu zona in care se afla MH17? ca nu le-ar fi greu (cica satelitul era pe undeva pe deasupra romaniei la ceas de nenorocire) da’ e liniste si pace pe frontul de comunicate de presa.

    da’ tot eu sint postac rus 😀

  27. @fish: Dacă erai atent la detalii, ţi-ai fi dat seama că sunt elemente de prostit populaţia neinformată, nu media externă !
    Stai liniştit, ruşii ştiu că au dat-o de gard, ştiu că americanii au dovezi. Propaganda internă merge, pentru că ruşii nu mai au presă alternativă necontrolată de guvern. Asta nu e o scuză să îi şi crezi.
    După numărul dectractorilor apăruţi în presa noastră, e clar că a fost dat ordin pe unitate pentru acoperirea faptelor în media internaţională.
    E dovedit faptul că SU-25-ul de care spun nu ar fi putut zbura la 10.000 de metri, înălţimea maximă (confirm specificaţiilor chiar pe site-ul producătorului) e de maxim 7000 m. Au şi încercat să modifice pagina Wikipedia cu specificaţia de înălţime, iar tentativa a rămas în arhiva Wikipedia. Deci pică ideea cu alt zbor în apropiere.
    Dacă ar fi fost altceva, sigur veneau cu dovezi, dar ştiu că programul american de supraveghere (programul Star Wars, ce urmăreşte traiectoria oricărei rachete lansate de pe Terra) chiar funcţionează, din cauza lui au pierdut războiul rece, neputând să-l egaleze tehnologic.
    Faptul că nu vezi screenshot-uri cu dovezi, e la mintea cocoşului ! Doar nu erau să dea în vileag la ce înălţime le zboară sateliţii de supraveghere şi traiectoria lor, plus rezoluţia la care iau imagini, etc. !
    După ce declară unii şi alţii, e clar că a fost vorba de o eroare, un neinstruit care nu a făcut diferenţa şi un ofiţer ce nu a cerut mai multe detalii, din exces de zel. Putin o dă cotită că nu ar fi trebuit să existe conflictul (ucrainienii nu trebuiau să reia atacurile), nu că n-ar fi fost de vină separatiştii. Deducţia logică e clară, dacă ai puţină minte.
    PS: Ca să nu mai spun de Doreii care s-au pozat cu dispozitivul şi le-au urcat pe net.

  28. @Blue: ” Problema e că anumite idei îmi jignesc atât de mult inteligenţa, încât nu am cum să le accept.”

    Păi nişte agenţi de-ai lui nea Volodea Putin (care se recunosc prin bărbile până la brâu, diametrul burţii şi faptul că sunt îmbrăcaţi în aur şi cruci de sus până jos) jignesc inteligenţa tuturor de câţiva ani buni încoace, şi totuşi lumea îi acceptă, aşa încât de când ai fi singurul rebel neconvertit?

  29. Dar lasa ca am devenit liberi si am trait bine pe vremea lui Basescu/Boc/Udrea si in general ‘PLD care nu mai e’
    Ai dracu’ restu care ne vor comunisti si lipsiti de libertati, noroc cu Base si ai lui ca ne conduc spre lumina capitalista si injura rusii.
    Chiar nu ti se pare ca esti prea ‘one-sided’ ?