Adi Hădean – #24centimetri

Nu plănuisem să iau cartea lui Adi Hădean, M-am lovit de ea în ultima vizită a mea prin București, obosit după o zi întreagă de conferințe, chiulind la sesiunea de dimineață de la a doua zi. Am intrat în Cărturești, era în standul de onoare, vreo 20 de exemplare gata semnate. M-a amuzat ideea, așa că am și dat un tweet pe tema asta.

Nu urmăresc televiziunea, dar auzisem de la prietenii mei că Masterchef ar fi o mare treabă, și auzisem lucruri bune când Adi Hădean a acceptat să participe la Masterchef România. Eu unul nu prea am urmărit ce s-a făcut în România. Prin 2010 sau ‘11 dădusem peste emisiunile cu bucătari, cele ale lui Gordon Ramsay, și mi-a plăcut de om mult de tot pentru atitudine – emisiunile lui erau work-porn în toată regula. Atunci am aflat că la bucătărie e mult de lucru, nu știam cam care sunt proporțiile, cam cât de rău pot să arate lucrurile într-o bucătărie.

Am luat-o pe ocolite pentru că despre asta e vorba în cei #24centimetri ai lui Adi Hădean. Work-porn – e o carte despre muncă, despre etica muncii, despre pasiune. E o carte despre bucătărie, despre mâncare, despre cum a crescut el ca și profesionist. Scrie cu sinceritate, fără foarte multe fandoseli, simți în tonul scriiturii sale că nu are timp de prostii. Un singur obstacol, pentru pudici – uneori limbajul e un pic vulgar, pentru că situația o cere – nu sunt amintirile unei uși de biserică, să ne-nțelegem. Dar dacă acest obstacol e depășit, nimic nu vă poate opri să vă bucurați de cartea omului. Stilul e deschis, se vede că are experiența blogului și știe cum să spună o poveste. Practic, e vorba despre 13 postări pe blog mai lungi – antrenante, ușor de citit, unele cu morală, altele cu informații interesante, altele doar cu amintiri personale.

La un moment dat l-am văzut pomenit în carte și pe amicul Crivăț, pe care îl suspectez că e un fel de eminență cenușie a online-ului. Atâta vă zic, restul i-am zis lui, știe el ce și cum. În orice caz, cartea o găsiți la Curtea Veche, unde o văd acum la reducere cu 25%. O recomand nu neapărat fanilor Masterchef, că ei probabil știu deja de ea și și-au cumpărat-o – o recomand în mod deosebit celor care au momente în care uită că în jurul lor există oameni care au standarde, care încearcă să facă lucrurile cât mai bine posibil, care cred în munca lor și în pasiunea lor. Cei care o să se recunoască în portretul acesta se vor regăsi și vor găsi un sprijin în cartea lui Adi Hădean.