Cum e să renunți complet la piraterie [Partea1]

Acum o săptămînă m-am trezit cu dorința de a face ceva util. Nu mi se întîmplă prea des duminica să mă trezesc cu dorința de a face ceva util, așa că am vrut să mă folosesc de acest avantaj să îmi reorganizez colecția de cărți.

Nu mă refer la bibliotecă. Mă refer la zecile de mii de cărți downloadate de-a lungul timpului, cărți electronice pe care nu am apucat niciodată să le citesc dar care erau regula pentru învățare acum 10-15 ani cînd Internetul era încă sărac în surse, iar o carte era cît jumătate din salariul meu.

De-a lungul timpului am strîns zeci de mii de cărți. Poate sute de mii. Ele au venit însă mereu în pachete enorme de cărți strînse la un loc uneori fără nici o noimă. Așa că de vreo doi ani eram în proces de curățare a bibliotecii de cărți, de selectare a titlurilor de calitate, etc.

Așadar, duminică dimineață am început să-mi sortez din nou folderul de cărți. Și am trecut un pic în revistă criteriile pe care începusem sortarea, și mi-am dat seama că e nerealist criteriul folosit anterior pentru sortare, și poate ar trebui să îl schimb. Și m-a lovit întrebarea. De ce?

O mică paranteză: de aproape doi ani sunt utilizator de Kindle. Din primăvara acestui an folosesc ca și principalul suport de lectură Kindle Paperwhite, ideal pentru citit noaptea (și, din păcate, adormit cu cartea în mînă). Și chiar dacă pe Kindle pot să-mi pun cărți piratate (Calibre ajutînd enorm în direcția asta cu transformările necesare pentru a aduce cărțile în formatul .mobi) am preferat, pe cît posibil, să nu o fac. La momentul despre care vorbesc, Kindle Paperwhite-ul pe care îl dețin e încărcat exclusiv cu cărți achiziționate de la Amazon Kindle Store sau de la Project Gutenberg, Humble Bundle și alte surse similare.

Majoritatea cărților colectate erau însă în formate ce nu prea pot să ajungă pe Kindle. Aveam o colecție generoasă de comic books ca PDF-uri sau CBR/CBZ-uri dar care arăta nu prea grozav pe ecranul monocrom al Paperwhite-ului. O mulțime de cărți PDF – cărți scanate, inclusiv, de exemplu, ultima ediție a cărții lui Stroustrup de C++. În plus, Kindle-ul m-a obișnuit să am posibilitatea să accesez aceeași carte de pe mai multe aplicații de vizualizare, pe mai multe mașini diferite, să-mi pot continua lectura în liniște dacă mă mut pe laptopul de la muncă, pe cel de-acasă, etc. – lucru pe care nu-l face pentru cărțile importate manual.

Mai e un aspect. Avusesem o discuție despre material piratat în urmă cu ceva vreme, și ajunsesem la concluzia că tocmai abundența de material piratat ne face să-l apreciem mai puțin. Vorbim de filme, de muzică, dar mai ales despre carte. Cînd ai un milion de cărți cu care începi? În ce ordine și de ce? E clar că nici măcar nu mai ajung să le deschizi, să le răsfoiești – în schimb cea mai importantă problemă devine accesul la ele. Cum ajungi să le accesezi? Cum le identifici pe cele bune? Le mai apreciezi?

Problema cu masiva colecție piratată e că rar ea e construită din necesitate reală. Nu vorbesc de anii ‘90 sau chiar anii 2000, cînd nici măcar nu erau acceptați banii românești în alte țări, și nimeni nu livra în România. Pe-atunci era imposibil să ajungi la niște cărți care erau esențiale mai ales pentru meseriile tehnice. Acum însă nu e cazul pentru o largă majoritate din utilizatorii de Internet. Așadar, prea multe colecții sunt construite mai mult din reflex decît din necesitate, și, dacă s-ar realiza cît de important e aspectul acesta, poate foarte mulți ar renunța la cărțile respective.

Oricum, eram față în față cu întrebarea ‘De ce’? De ce ar trebui să mă chinui să sortez conținut pe care nu o să apuc să-l parcurg? Și, aproape instantaneu, întrebarea mai importantă: De ce am nevoie de chestiile astea? Un SHIFT-DEL și cîteva secunde mai tîrziu produceam următorul tweet:

Gata – momentul zero pentru cărți. Tocmai am șters 150 de GB de cărți, și mi-am eliberat calcul de cărți piratate. De tot.

După care, satisfăcut, am început să caut prin colecția de muzică ceva bun de ascultat.

Mîine, partea a II-a. Țineți aproape.