Cum e să renunți complet la piraterie [Partea3]

CDs

Pe la începutul anului am început să-mi fac curat în bibliotecă. La mine făcutul curățeniei în bibliotecă nu e un eveniment, ci un proces – curățenia durează luni întregi sau ani (după cum se va releva la sfîrșitul acestei serii).

Biblioteca mea e specială – ea stă mai mereu pe jumătate acoperită de o ușă, și în spatele ușii era o dezordine cumplită. Iar unul din motive e că într-unul din rafturile din bibliotecă aveam  vreo zece teancuri de CD-uri, strînse în cutii de 25 sau 50 de CD-uri. În poza din stînga vedeți un astfel de teanc, scos din cutii..

A fost prima oară cînd mi-am pus întrebarea ‘de ce țin toate colecțiile astea’? Prin ’98 cam tot ce dețineam ca și material piratat era ce pirataseră alții – eu plătisem, erau niște produse pe care le cumpărasem și pe care le apreciasem ca atare. Însă în anii ce au urmat achiziției unui PC am început să strîng o mulțime de materiale piratate. CD-urile cu MP3-uri erau singurul mod în care puteam să ajung la muzica bună – multă vreme nu am avut internet acasă, radioul nu îmi mai plăcea, gusturile mi se diversificau, așa că ajungeam să copiez CD-uri cu ‘de toate’. O parte din acele CD-uri erau, probabil, în stiva din imagine.

Și după ce mi-am salvat datele personale de pe ele (poze, cod sursă vechi etc.)  am procedat la distrugerea lor. Unul cîte unul, am învățat tehnica perfectă pentru a distruge un CD sau DVD. Iei CD-ul între degete și, într-o pungă de plastic sau hîrtie, apeși pe marginile CD-ului. E foarte important să flexeze în exterior, nu spre interior, spre palmă – în felul ăsta, atunci cînd se sparge nu vei fi afectat.

Real, nu mai foloseam CD-urile respective. Totul e acum pe hard-disk-uri, nu mai am nevoie de discuri de plastic. Și majoritatea lucrurilor pe care le strînsesem era de slabă calitate, așa că la ce bun să le mai păstrez?

În 1999, un CD înregistrabil era o chestie scumpă. Nu găseai chiar oriunde un CD-writer 4x, și chiar dacă găseai, preferai să scrii CD-ul la maxim 2x pentru că ‘se scria mai bine’. Așa că a-ți scrie un CD era scump – și a găsi material era și mai scump. Puținii privilegiați cu internet sau cu legături la oameni care aveau internet reușeau să construiască colecții – cei mai meseriași aveau și internet acasă, și CD-Writer (mai tîrziu DVD-writer), și făceau o avere.

Eu cred că am avut internet acasă doar prin 2003. Pînă atunci, începusem deja să colectez cărți de care aveam nevoie ca programator, muzică pe care nu prea aveam de unde să o găsesc (deja nu mai ascultam radio) și începuse colecta de filme. Nu foarte multe filme, pentru că ocupau un CD întreg – așa că trebuia să selectăm cu atenție. Nici hard-disk-urile nu erau prea mari, și chiar îmi scapă dimensiunea hard-disk-ului pe care îl aveam pe-atunci, dar știu că se umplea un-doi.

Avînd Internet, colecția a crescut mai repede și mai repede. Multă vreme materialele erau inaccesibile și odată cu internetul în casă simțeam nevoia să compensez, poate, să downloadez tot Internetul și să-l pun pe CD-uri. Așa că ajunsesem să cumpăr CD-urile la bulk-uri de 25 sau 50 – și le scriam în prostie. A crescut colecția cu bune și cu rele. Cu filme bune și rele, cu muzică bună sau mai puțin bună. Massive Attack, Portishead, Tricky – din rarități deveneau ceva ce puteam să ascult la orice oră. Am început să apreciez cam orice gen muzical, de la pop la rock la hip-hop, la muzică clasică, la jazz, la blues, ajungînd chiar la ceea ce unii oameni numesc “random oddities bruising everyone else’s ears”.

Colecția nu a murit niciodată, ci doar s-a transformat de-a lungul timpului. De pe CD-uri pe DVD-uri și apoi pe hard-disk-uri. Începusem să acumulez, și aveam deja cîteva hard-disk-uri pline ochi. Dar cînd le ai pe un suport extern, parcă nu te ajută – nu-s suficient de disponibile. Așa a apărut necesitatea de a le avea mereu aproape, bine organizate – de-aici obsesia cu ‘sortatul’.

Între timp au început plînsetele RIAA și MPAA că toată lumea fură muzica și filmele. În timp ce RIAA plîngea că vai, o furăm, în Brașov nu puteam să cumpăr nici CD-urile artiștilor pe care îi piratam, și nici nu exista cinematograf care să arate filmele pe care le deplîngea ca furate MPAA. Pur și simplu nu mă impresionau plînsetele lor. N-aveau cum: dacă tot urli că te fur, dă-mi o alternativă. Și cum aș fi putut intra în contact cu artiștii respectivi, cu muzica și filmele lor, dacă nu aș fi piratat? RIAA și MPAA nu au făcut absolut nimic să își vîndă produsul; au făcut și încă fac tot posibilul să împiedice difuzarea produselor celor pe care îi reprezintă.

Așa că colecția mea a crescut cu multe alegeri aleatorii, făcute doar pentru ‘a încerca’. Pentru a vedea cine e un artist bun și cine nu, cine merită și cine nu. Ce îmi dădeau ei la Tv și la radio nu merita. Și am colectat, am sortat, am eliminat.

Pe la începutul anului trecut am reorganizat masiv colecția de muzică. Am aruncat majoritatea rebuturilor și am început să colectez numai muzică în format lossless. Diferența o simți ușor în momentul în care ai niște boxe mai acătării – și eu am, și simt diferența, și vreau calitate superioară. Și am găsit – multă muzică în format FLAC, APE sau similar. Pînă acum o săptămînă jumătate aveam o colecție de invidiat.

Înainte de a încheia acest episod mai sunt două lucruri pe care vreau să pun accent. Primul e că deși aveam o groază de muzică bună mi-era foarte greu să aleg. Non multa, sed multum. Al doilea lucru e că mereu am încercat să respect o regulă: nu pirata artiștii români. Au mai fost niște albume pe care nu am putut să le găsim în comerț, dar totuși, cînd am găsit am cumpărat. Principiul e simplu: cum ar fi putut să crească muzica românească dacă noi, ăștia de-aici, nu am fi votat ‘cu banul’? Plus că un CD românesc e mult mai ieftin decît unul de-afară. Să fim serioși – un CD costă vreo 2-3 beri. Depinde și unde le bei, adevărat.

Nu m-am hotărît peste noapte să o termin cu pirateria. Prin anii ’90 și la începutul anilor 2000 era chiar un fel de glorie – să faci rost de cît mai multe materiale, să le distribui prietenilor. Însă modul acela de a gîndi e perimat; țin minte că primul dubiu mi-a fost strecurat în minte cînd pe CD-ul lui Bitză (parcă) scria ‘Îți mulțumim că ai cumpărat albumul. Prietenii tăi fac la fel?’.

Însă aveam să o termin cu pirateria într-un cu totul alt domeniu, unde înțelegeam mai bine cum merg lucrurile. Într-un fel, mă simțeam mai implicat; și e foarte posibil ca mulți dintre noi să nu renunțe la piraterie pentru că nu înțeleg de fapt ce efort e pus în spatele produselor pe care le downloadează ‘gratuit’ de pe Internet. În episodul 4 o să vorbim așadar despre software, jocuri și Steam.

Comments

Cum e să renunți complet la piraterie [Partea3] — 15 Comments

  1. Am citit acum toate 3 articolele, sper să nu te superi că voi comenta aici pentru toate 3 la un loc.

    Eu nu am filme piratate stocate pe sistem. Imediat ce le văd le șterg, cel mult le mai țin o perioadă până le fac review. Acum, cum există scenele importante pe YouTube, perioada asta până la review a devenit infinitezimală.

    Muzică am cam 2GB. Aici mă gândesc dacă să renunț sau nu. Nu prea o mai ascult (exceptând când sunt în una din zilele în care nu am acces la internet – merg cu trenul) și în principiu se cam găsește și pe Youtube sau alte locuri. Doar că nu e chiar convențională și mi-a luat ceva să le găsesc. Dacă aș putea cumpăra albumele respective (P. Colibri, Loreena McKennit, Enya etc.) aș șterge sigur.

    PDF-uri. 10GB. Doar că unele din ele sunt distribuite gratuit: drafturi de articole publicate de diverși cercetători, cărți scoase în format Open Source etc. Nu le-am citit și este primul loc în care trebuie să fac ordine. În mod cert voi șterge o mare parte din ele.

    Oricum, dacă nu postai aceste articole nu mă gândeam exact ce am și ce e de făcut.

    PS: Trecerea de la cărți la programare am simțit-o și eu la fel ca tine, o istorie oarecum similară dar cam cu 10 ani mai târziu (cred).

    • Cu filme am ajuns la concluzia că e mult mult mai plăcut să le vezi la cinema. Sigur, mi-ar plăcea un cinema ceva mai bine garnisit, ceea ce lipsește în Brașov. După o vreme de reflecție, nici stocarea, nici ‘tranzitarea’ nu mi se mai par foarte ok. Așa că am renunțat.

      Muzica: ce ai acolo e subțire și nu cred că e o mare lovitură contra pirateriei dacă le-ai șterge. Eu însă îmi recunosc excesul. Acum îmi recuperez CD-urile originale de la ai mei și le rip-uiesc în flac-uri; și mai departe om vedea. Youtube ajută mult.

      PDF-uri: După ce treci de perioada ‘esențiale, dar nu am bani de ele’ cred că se ajunge la un soi de echilibru, cu excepția cercetării puternic specializate unde nevoia de cărți e mare, și e vorba de cărți scumpe, din nou, puternic specializate. Sau articole de 6 pagini care costă 25$.

      Mai sunt încă două episoade, cu idei și sugestii, zic eu, utile. Mîine pun articolul despre cum am ajuns să nu mai piratez soft, iar poimîine – concluzia 🙂 Linkul e deja in-place, dar e broken, evident. 🙂

  2. Pe mine nu ma ingrijoreaza atat de mult industria muzicala. Crede-ma ca artistii au invatat sa se foloseasca de piraterie ca sa se promoveze. Am o prietena care e DJ si chiar ofera muzica ei gratis de pe site-ul propriu.

    In schimb ma ingrijoreaza programele piratate. Nu se mai merita sa iti iei Windows, Office sau suita Adobe piratata pentru ca cel mai probabil e si virusata. Acum toti le viruseaza sau introduc backdoors in ele si imediat ce incepi sa le folosesti, iti incetinesc sistemul extrem de mult, chiar daca ai unul extrem de performant. Si-n plus, aplicatiile necesare pentru productie, nu le gasesti nicaieri piratate, deci esti obligat sa le cumperi.

    Eu personal am inceput sa folosesc cat mai mult aplicatii Open Source, iar pentru ce nu pot sa inlocuiesc, am inceput sa platesc licenta pe bune. Nu am la toate inca licenta, dar vreau sa ating scopul asta in curand. Din fericire Adobe a facut o fapta buna si a taiat costurile folosirii suitei lor masiv, astfel e mai usor sa-ti faci un abonament, decat sa dai 3800€ odata la 2-3 ani.

    Cat despre CD-uri si DVD-uri… cu timpul si-au gasit alt rol mult mai folositor. Eu nu le folosesc decat sa fac back-up-uri la sistem si la server periodic. Culmea e ca acum se aduna mai repede ca inainte. Sper sa achizitionez un Blu-Ray in curand, altfel o sa raman fara spatiu de depozitare.

    • Sunt de acord cu programele piratate; sunt de acord și că artiștii au învățat să se folosească de piraterie (mai puțin industria de film). Însă cred că pirateria nu e normalitate, așa cum s-au obișnuit românii, ci excepția. Cred că nu s-ar mai discuta despre piraterie dacă industriile afectate nu ar reacționa mai flexibil la invazia Internetului, și dacă oamenii și-ar scoate din minte ideea că totuși, entertainment-ul nu e garantat prin lege, ci e totuși ceva ce costă, la fel ca toate celelalte lucruri. Și dacă mai mulți oameni ar cere chestii legale și ieftine, s-ar face, pentru că altfel ar pierde clienți. Dar acum e mai ușor să dea vina pe piraterie.

    • Sigur ca nu e o normalitate. O problema mare care a cauzat-o pirateria, mai ales la noi, e ca oamenii s-au obisnuit sa aiba acces la absolut orice pe gratis si asta a dat nastere la o mentalitate destul de distructiva. Si asta se reflecta si in lumea afacerilor, mai ales in Web Design si Programare. Eu am o firma de Web Design si am intalnit multi clienti care vin la mine si se asteapta sa le fac site-uri de mii de euro pe gratis. Cand le zic cat ii costa sunt total surprinsi si fug ca dracu de tamaie. Dar bine, aici nu e numai vina pirateriei, ci si a industriei insasi.

    • Din păcate întotdeauna o să concurezi cu un studențaș care face uebsaitul în php în cîteva zile, și ia 100€ pe el. Nu știe cît valorează munca lui, așa că vinde la ce preț știe și el.

    • Crede-ma ca nu exista website in PHP in cateva zile. Dureaza luni de zile asa ceva. Astia care pretind ca fac asta, nu fac decat sa modifice un cod deja existent. Si da, asta trage industria in jos… Iar cei care se gandesc cum s-o scoata mai ieftin sau chiar gratis, nu fac decat sa-si ia teapa la modul cel mai grav. Dar stii cum e… nu inveti ca focul arde pana nu bagi tu mana in el. :))

    • De fapt asa e si cu orice soft piratat. Vrei gratis? Atunci trebuie sa te astepti la calitate extrem de proasta, crash-uri, virusi, troieni si alte chestii. Vrei sa ai calitate si sa mearga totul struna? Plateste developer-ul si o sa vezi cum e sa ai software-ul original si nemodificat de pirati.

  3. Cred că mai toţi am trecut prin perioada în care adunam informaţii pe CD-uri ca înecaţii. În afară de poze şi documente nu mai ţin nimic de pe zecile de discuri (poate la primăvară termin şi eu). Internetul nu era disponibil oricui ca acum, nevoie aveai de multe, iar unele chestii aveau preţuri total prohibitive (mai ales dacă erai student). Legat de muzică, nu am fost niciodată un mare pasionat, însă tot am câteva discuri cu mp3-uri adunate de pe la colegi. Dar pentru că acum îţi poţi ţine în cloud muzica rip-uită sau cumpărată, urmează să dispară şi alea.

    • Nu cred că mai are cineva încredere în capacitatea CD-urilor de a ține informație – prea multe CD-uri au eșuat – prea multe zgîriate, care să nu mai poată fi citite și tot așa.

      Și eu prefer cloud-ul – și mai ales cloud-ul Steam. Mai multe în articolul de mîine 😉

  4. @Daniel: Bullshit. Studentul cere putini bani pentru ca il roade foamea , nu are costuri “de firma” si are nevoie sa se formeze intr-un fel .
    Aia care fug ca dracu de tamaie sigur nu sunt nisa ta de piata. Foarte probabil fac echipa buna cu studentu’ care lucreaza ieftin , pentru ca probabil si ei sunt incepatori in afacera lor si nu vor sau nu-si permit sa investeasca mult in dezvoltare web.

  5. Unu lucru e sigur daca nu o sa mai putem loa muzica dupa net om nu o sa mai vrea net stim cu toti ca asta e punctu forte la net o data ce nu o sa mai fi asta o sa fi ca inaite se impruta unu de la altu si tot asa EU O CUM CRED DIN FACTURA DE NET CRED CA VINE SI LA ARTIST O CUM ARE ARTISTI BANII