Cum e să renunți complet la piraterie [Partea5]

Dacă în episoadele anterioare am vorbit de cum am colectat software, cărți, jocuri și cum am renunțat la ele, sunt aproape sigur (această postare e scrisă înainte de a fi publicată prima postare din serie) că unii din voi v-ați spus că sunt ipocrit, că uite, nu am renunțat la muzică și la filme. Dar titlul nu e greșit – vorbesc de cum e să renunți complet la piraterie. Și doream să creez un context.

De fapt, toate cele patru articole de pînă acum au fost o punere în context. Cum am început ca utilizator de calculator, cum am început să colectez, cum am început să folosesc shop-urile online pentru nevoile de software și jocuri (și de carte, mai tîrziu).

În povestea din primul articol rămăsesem cu o oarecare satisfacție după ce am șters toate cărțile acumulate în atîta vreme. Dar satisfacția nu a durat mult. Doream să scriu un articol despre cum am renunțat la pirateria de cărți, dar m-am cramponat în căutarea unei piese bune pe care să-mi încep postarea. Și mi-am dat seama că aș fi cu adevărat ipocrit dacă aș scrie despre piraterie, cînd eu am o colecție generoasă de filme și muzică.

Și apoi m-am întrebat: „Dar dacă aș șterge toată muzica? și toate filmele?”. Prima oară m-am amuzat la gîndul ăsta. Apoi m-am enervat. Mi-am amintit de cele două asociații care ‘protejează’ industria de film și cea muzicală: RIAA și MPAA. Modul lor mafiot de a acționa. Amenințări, procese. Tot ce reușesc e să ne înrăiască mai tare, și să ne dea mai puține motive de a ne lăsa de piratat. În loc să găsească soluții acceptabile prin care să aducă conținutul către noi, către plătitori, ei fac tot posibilul și imposibilul să NU poți accesa materialele.

Și totuși noi vrem. Sau… vrem?

Mi s-a părut apoi că fac un gest exagerat, de un cavalerism puternic augmentat. Că de fapt cu toții piratăm, și de ce să sufăr eu de unul singur ca prostul? Nu mai bine țin colecția de muzică, și poate chiar o dau și la vecini? Nu mai bine țin serialele alea bune să mă uit la ele? După aceea am decis să ignor toate vocile din capul meu care începuseră să-mi zică că aș fi fraier, că oricum nu vine nimeni peste mine în casă să mă verifice, că la de bun să-mi fac atîtea probleme?

A fost o luptă – și mental lupta a durat vreo oră. După care am decis un compromis. Șterg serialele, la care deja nu mă mai uitam de cîteva săptămîni bune, și copiez muzica pe un HDD extern și vedem noi… dacă mă descurc fără ea, bine, dacă nu mă descurc, o pot recupera. Serialele și filmele sunt la un URL distanță, deci nu mă îngrijoram.

Și am început copierea. Și un sfert de oră mai tîrziu, am realizat că ce fac nu e cu mult diferit de alcoolicul care își ascunde o sticlă în dulapul de haine. Devenise colecția de materiale piratate un fel de drog? Începusem să cred că da.

Mi se făcuse dor de casetele înregistrate de la radio, unde plăcerea venea și din faptul că nu puteam asculta toate piesele mișto cînd vroiam eu. Și, pentru cei ce nu știu, o casetă nu e ceva cu acces instantaneu, ca mp3 player-ul. Trebuie să derulezi, să schimbi partea… cere un pic de efort.

Și îmi dau seama acum că de fapt, o parte din plăcerea de a asculta muzică, o parte din felul în care apreciem arta în general e faptul că nu ne lovim cu ea la orice oră, la orice minut. Dacă fiecare indicator rutier ar fi o operă de artă, după o vreme s-ar banaliza și ar deveni un kitsch. Că dacă asculți Led Zeppelin I, II, III, IV de zece ori pe zi te saturi de ele, oricît de bune ar fi albumele. Și că filmele, deși le poți vedea acasă, merită mai mult văzute la cinema.

Așa că am oprit copierea, și am șters de pe desktop, de pe laptop, de pe telefon tot. Și apoi m-am așteptat să intru în sevraj. Dar nu am intrat. Pentru că și muzica, și filmele nu sunt, real, o necesitate. Poți trăi foarte bine fără ele. Am trăit foarte multă vreme fără ele. Și atunci mi-am amintit de radio. Întîi am pornit KOQX. Și mi-am dat seama că sigur mai există posturi de radio bune pe lumea asta. Să mulțumim inginerilor pentru live streaming, și să mulțumim RDS pentru rețele rapide prin România.

E clar, mi-am zis, o să ascult radio pe Internet. Problema e că nu am abonamentul de internet de pe telefon suficient de ‘mare’ cît să ascult radio tot timpul; așa că am descoperit și aplicatia de radio FM – și posturile de radio locale și naționale. Și pentru prima oară am avut parte de un pic de diversitate. Și am reînceput să apreciez muzica românească, muzică ce nu e chiar atît de rea cum sună la prima vedere.

Eu cred că în momentul în care piratezi, după expansiunea inițială îți creezi o mică insulă de confort doar pentru gusturile tale. Îți plac doar manelele, o să downloadezi doar manele. Îți place rock-ul vechi, o să-ți aduci tot rock-ul vechi, și nu o să asculți altceva. E o limitare auto-impusă sau, dacă preferați, o privare voluntară de libertate. O melodie nu e absența liniștii – e combinația între sunet și liniște cea care face o piesă muzicală bună. La fel, cum poți să mai apreciezi ceva bun de care ai parte constant? Cum compari? Cum reușești să înțelegi ce spectacol rafinat ai în față, cînd tot ce selectezi e cel mai bun, constant? Cum reușești să mergi mai departe cînd toate spectacolele și muzicile noi sunt deprimant de proaste? Cînd compari totul cu marile concerte de acum 10, 20, 40 de ani, e imposibil ca cineva să se mai ridice. Mi-am dat seama că uităm că nimeni nu s-a născut genial… Și nu mai apreciem ce e în jurul nostru; nu mai lăsăm pe nimeni să crească. Pierdem potențial.

Iar acum ștergerea muzicii și a filmelor m-a aruncat într-un impas: am totuși nevoie de ceva conținut de entertainment, și nu știu unde să-l găsesc. Sigur, aș vrea să și cumpăr muzică, dar nu cumpăr de la magazinul partidului nazist, iTunes, și nu cumpăr muzică în format lossy. Așa că am început să caut. Cam atunci a apărut și articolul despre Welcome to Night Vale, și mi-am dat seama că există pe lumea asta și alte chestii interesante în afară de muzică. Acum Welcome to Night Vale însoțește sesiunile mele de X-Beyond the Frontier. Cînd merg mai mult pe jos, iau după mine podcastul ‘History of Rome’. Gratuite. Conținut de calitate.

Video? Tv. Redescopăr Tv-ul ca sursă de filme – și, desigur, mersul la cinema, dar mergeam la cinema cu multă plăcere și destul de des oricum.

Mi-a trebuit să șterg tot ce colectasem în 15 ani pentru a redescoperi niște surse de chestii interesante, diferite de lucrurile pe care le știam deja. Și nu, nu mi-e dor de colecție, chiar dacă știu că erau chestii foarte mișto acolo. Cînd o să simt nevoia… o să văd ce soluții există. Pînă cînd conținutul respectiv nu e disponibil în România la o calitate acceptabilă voi refuza să cumpăr și să consum.

Nu vreau să par moralist, dar dacă cu toții am renunța la piraterie, la scurt timp companiile din industria muzicală ar veni în disperare și ne-ar da ceea ce ne trebuie. De ce? Păi e simplu: dacă nu am pirata, nu am afla despre următoarele lor produse – și ar trebui să se chinuie ceva mai mult pentru banii noștri. De unde ai fi aflat de How I met your mother, Big Bang Theory, de toate prostiile muzicale pe care le lansează? Cum sunt lucrurile acum, o parte din noi o să cumpere pentru că ar fi cumpărat oricum – dar cumpără chestii de care a aflat piratînd. Și poate o să revin la circularitatea asta pe care nu pot să o explic suficient de coerent aici.

Cel mai greu mi-a fost fix în ziua în care am făcut această mișcare bruscă, dar fermă. Nepregătit, nu am căutat podcast-uri, nu am căutat ceva înlocuitor. Și a urmat o călătorie de 8 ore cu trenul, în care oamenii se comportau ca niște oi mofluze. A fost dureros. Dar cu un pic de conexiune la internet am apucat să rezolv parțial problema. După o vreme însă te înveți să nu mai consumi, și să fii mai împlinit cu tine însuți. E de bine.

Îmi pare rău după filme? Mă tentează să-mi aduc ultimul episod de How I met your mother? Puțin, da. Dar de fapt nu am nevoie să știu prea multe despre viața lui Ted Mosby. Lor nu le pasă de viața mea, de ce mi-ar păsa mie de viața lor ficțională? De ce să mă chinui să fac rost de produsul ăsta de entertainment cînd producătorii lui nu mi-l fac disponibil? Meh. Nu am nevoie.

Nu o să vă sugerez să faceți la fel. Doar vă zic că nu merită. nu merită să le consumi chestiile pe care ei nu vor să ți le pună la dispoziție. Există o groază de surse alternative, de locuri unde puteți să obțineți chestii interesante; internetul e mare. Și cînd Internetul nu e suficient (și nu e) puteți să vă întoarceți înspre cei de lîngă voi.

Acum calculatorul meu e ‘curat’. Am numai soft licențiat, am doar materiale obținute legal. Mă descurc numai bine: piratatul nu e o necesitate, ci doar un obicei prost pe care îl avem, și pe care îl ascundem sub ‘nu am bani, nu am chef, de ce să plătesc?’. Nu ai bani? Păi cine te pune să folosești produsul ăla? Nu e obligatoriu: și dacă îți iei calculator, îți pui un Linux și ești acoperit cu toate chestiile de bază. Îți trebuie mai mult? Cumpără. Așa cum faci cu mîncarea, cu băutura. Dacă ai nevoie de o țeavă în casă nu mergi să o furi, mergi să o cumperi. De ce să plătești? Păi ție îți place să primești bani pe munca pe care o faci? Ai vrea mai mult? Păi ia gîndește-te că în partea ailaltă e unul care spune ‘nu am chef, de ce să te plătesc?’.

Cum e să renunți complet la piraterie? Foarte bine. Îți dai seama că n-ai nevoie de toate chestiile pe care le piratezi. Și ai mai mult timp să-ți vezi de treaba ta.