Alfabetism disfuncțional

Astăzi vin cu un diagnostic nou. Nu e pentru voi, cei care citiți, sau pentru societate. E un auto-diagnostic, cred, totuși, aplicat cu obiectivitate.

Când scriam în 2014 despre analfabetismul funcțional sintagma mi se păruse nouă, nu o prea auzisem în spațiul public și îmi explica problema numărul 1 pe care o văzusem în comunicarea prin Internet.

Îmi explica multe lucruri legate de felul în care oamenii veneau, de exemplu, la mine pe blog, citeau un text și, neînțelegând nimic, comentau total pe lângă subiect sau transformau discuția într-o mică sincopă pe care o observaseră ei. Știu că nu scriu cele mai scurte articole din univers, și uneori e ușor să nu sesizezi care e subiectul principal de discuție, dar oamenii ăștia ratau complet conversația; noi, practic, în loc să discutăm despre nemurirea sufletului vorbeam despre virgula a doua de la paragraful 13. Uneori, nici măcar nu exista un paragraf 13.

Am auzit sintagma de la Krossfire, am studiat un pic subiectul (superficial, că suntem în epoca internet, informația e acolo când o căutăm) și mi-am dat seama cât de adâncă e problema. Am scris un articol, dar după aceea am regăsit fenomenul într-o sumedenie de interacțiuni online și offline. Analfabetismul funcțional a prins rădăcini adânci în comunicarea modernă, și e imposibil să nu recunoști simptomele în jurul tău.

În 2016 aveam cifre. 42% din elevii români erau considerați la sfârșitul liceului analfabeți funcțional. Chestiunea e mai adâncă de atât, pentru că la vârsta respectivă teoretic suntem la un maximum de energie intelectuală; ar trebui să ne uităm la restul de 58% și să înțelegem că în timp, acest procent va scădea, unul din motive fiind felul în care comunicăm, cu camere de ecou și cu înverșunare fatalistă.

Aș vrea să simplific și să zicem că ăsta e motivul pentru care oamenii s-au prostit complet când am scris un articol despre cum Cioloș zice o prostie cât el de mare. Reacțiile pe diverse rețele de socializare îmi demonstrează că oamenii au citit textul ăla și nu au înțeles niște elemente foarte simple, care se găsesc în text pentru oricine e capabil de o lectură superficială. Un motiv bun ca să închid comentariile și să le țin închise; comentariile de la cineva care nu a priceput un text simplu sunt inutile.

Însă ieri au citit articolul respectiv 1327 de oameni; din acești 1327 de oameni nu știu care e procentul oamenilor care chiar au înțeles ce-au citit. Uneori mă gândesc că ar trebui să pun un indicator pe care oamenii să-l apese dacă au înțeles textul unui articol, măcar ca să-mi dau seama că mai sunt, totuși, oameni care știu să citească și să înțeleagă un text în România, sau dacă ar fi cazul să îmi văd doar de treaba mea pe câmpia programării, că în rest România e populată de zombies. Câmpul ideilor sociale și politice e deja boschetizat, oamenii sunt incapabili de raționament simplu, au memorie de peștișor de acvariu și singurul motiv pentru care vin să dea clickuri e angertainment-ul.

Poate e o formă de supraviețuire socială. Poate oamenii înțeleg ceva ce eu nu înțeleg, anume că polarizarea socială și politică e inevitabilă pentru că e o scurtătură ce îi ajută pe analfabeții funcțional să își formeze opinii, să schimbe idei, să funcționeze. Ar trebui deci trebuie să-mi aleg o tabără și să mușc din dușman. Că indiferent de ce aș face și ce aș zice, să taxez o declarație cu accente tiranice a unui politician care își dorește să conducă un partid politic e o propunere periculoasă – o dată pentru că spălații pe creier din tabăra adversă o să-mi preia articolul și o să-l laude, altă dată pentru că spălații pe creier din tabăra politicianului se vor supăra pe mine că sunt eu spălat pe creier. Nu mai există puncte de referință, nu mai există ideea de corectitudine, sau de adevăr, nu există imparțialitate, nu există obiectivitate.

Și acum o întrebare: în momentul în care ai analfabetism „funcțional” în mai mult de 50% din oameni, oare mai poți să-l numești funcțional? Pentru că nu mai vorbim de oameni care sunt funcționali în societate, pentru că societatea e definită prin prisma lipsei lor de abilități. Poate că, din contră, ar trebui să vorbim despre alfabetism disfuncțional; încep să cred că faptul că exprim o idee și aștept ca ea să fie înțeleasă așa cum a fost scrisă este un defect din punctul de vedere al societății. Faptul că doresc să exprim o idee în afara curentului de gândire a bulei mele sociale e o formă de astfel de alfabetism disfuncțional pentru că deși textul se susține prin mijloace proprii și nu are nevoie de explicații suplimentare, efectul lui e perturbator, deranjant, oprimant, disfuncțional prin faptul că exprimă o idee neacceptată de grupul social din care fac parte.

Alfabetismul meu, capacitatea de a gândi, de a scrie, de a cugeta asupra unei idei, este un pericol pentru grupul social din care fac parte, e un atac la ideea de bază pe care funcționează coeziunea socială în acest moment. Alfabetismul meu este, așadar, disfuncțional; el mă împiedică să funcționez corect în societate, pentru că accesul meu în societate e condiționat de acceptarea automată a cutumelor, a ideilor, a eroilor și a discursului lor.

Cred că putem mai bine de atât. Dar e nevoie de o schimbare radicală în felul în care comunicăm. Și un început este să tăiem comentariile; sper că sevrajul pe care îl dă incapacitatea de a da un răspuns direct autorului să forțeze în cititori un moment de reevaluare. Poate îi forțează pe oameni să citească din nou articolul.

Sau poate greșesc eu. Poate că eu sunt Legendă.

Sprijină dorinlazar.ro

GDPR

Uniunea Europeană vrea să vă informez că nu vă folosesc datele personale pentru nimic. Și o fac aici.