Am plagiat și eu. Sau nu?

Acum că toată lumea se întreabă de plagiatul unuia sau altuia, mă întreb și eu, ca și alții, dacă nu cumva eu la rîndul meu am plagiat sau nu.

Am două lucrări susceptibile de plagiat. Ambele lucrări nu le mai am în format electronic – sau dacă le am sunt undeva pierdute în arhive. Prima este lucrarea de licență, o lucrare altfel anostă despre gestiunea proceselor în Linux, unde vorbeam despre mai multe probleme: gestiunea proceselor, comunicarea inter-procese, și încă ceva lucruri care îmi scapă.

Lucrarea de licență s-a împărțit în două secțiuni: partea teoretică și partea practică. Partea practică a fost destul de subțire aka nu avea GUI, ceea ce e un sacrilegiu din punctul de vedere al profesorilor mei (de fapt nu a fost atît de subțire, era totuși un shell complet și a fost destul de complex de scris cu resursele pe care le aveam atunci la dispoziție). Partea teoretică a fost structurată după construcția cărții „UNIX: Gestionarea proceselor”. Și aici vine problema numărul 1.

Nu știu cît am copiat din cartea UNIX: Gestionarea proceselor. Și chiar dacă am citat-o ca bibliografie, e posibil ca mult conținut să fie similar – ca structură garantez că e, ca și conținut, mi-e teamă că e destul de aproape: nu sunt prea multe feluri în care poți explica ce face apelul sistem ‘fork()’ (creează o furculiță, în caz că vă întrebați 😀 ). Cartea în sine nu e foarte originală, și este și ea scrisă cu Linux man-pages în față. De fapt, dacă începeam să descriu funcționarea unei anumite funcții sistem după paginile de manual sau după cartea mai sus amintită, ajungeam la aceeași descriere, uneori cuvînt cu cuvînt. Sunt foarte puține feluri în care se poate citi fraza „1+1=2”.

Dar lucrarea mea de licență nu e doar o enumerare de funcții sistem, și sunt mai mult ca sigur că există și foarte mult conținut original. Dar am plagiat? Da, e posibil. Nu știu sigur.

Mai e o problemă cu lucrarea mea de licență. Nu a citit-o nimeni. Nu glumesc, nu a citit-o nimeni cap-coadă. Îndrumătorul meu de lucrare nici nu s-a sinchisit. Comisia doar nu s-o fi obosit, au primit lucrarea mea cu o zi înainte de examinare. Nota pe licență am luat-o de fapt pe programul scris și pe prezentare.

Cunosc conținutul lucrării mele? E clar că nu îmi amintesc ce am scris în lucrare, ce e însă mai clar e că cunosc mai bine ca oricine subiectul abordat, iar capitolul despre thread-uri a fost 110% original, și am pus în el mai mult efort de cercetare decît restul grupei la un loc în lucrările lor. Dar porțiunea despre funcțiile sistem… Man, I don’t know. Can’t really be sure. Am plagiat? Cred că da.

Disertația, în schimb, e o altă poveste. Lucrarea de disertație a fost din punctul meu de vedere un eșec total, care a fost primit cu oarecare admirație. Intenția mea era să scriu despre alocarea de memorie în sisteme embedded, dar tot ce am făcut a fost să vorbesc despre alocarea de memorie în general, fără să vin cu ceva algoritmi mai inteligenți sau cu ceva contribuții reale pentru că ieșeam din scope-ul acordat pentru lucrarea de disertație. Dezamăgirea a fost mare și de partea mea, dar pe de altă parte m-am mulțumit cu un traseu simplu, în care nimeni nu a citit oricum lucrarea, și am primit nota 10. Nici programul nu mi l-au văzut; tot ce am arătat a fost un set de histograme cu niște profile de alocare de memorie.

Partea tragică e că în ambele cazuri, lucrările mele au fost MULT peste cele ale colegilor mei. Și ca nivel de cercetare, și ca efort pus în căutarea unor cărări mai puțin bătute. Nu am fost sprijinit de îndrumătorii mei, și nici nu mi-a fost citită niciuna dintre lucrări. Chiar dacă disertația e 100% originală (I totally pulled that outta my arse), iar licența cam 80% (poate și mai puțin), lucrările în sine nu au contat foarte mult. Am muncit pentru cele două diplome, dar nu le pot considera ca niște ‘academic achievments’. Motiv pentru care reflectez asupra ideii de a căuta un doctorat.

Aș fi putut face mai bine? Uitîndu-mă înapoi, poate la disertație da, pentru că eram deja mult mai matur. La licență în mod sigur nu. Nimeni nu m-a învățat cum se editează o lucrare științifică, în consecință lucrarea mea e vraiște. Profesorii care m-au îndrumat au fost absenți complet din construcția lucrărilor. Dar greșeala mea cea mai mare e că am ales o cale facilă, niște îndrumători mai puțin activi și implicați, și i-am ales din fix acest motiv.

Sunt un produs al unui sistem de învățămînt generator de diplome și ăsta e rezultatul. Garantez pentru 99% din colegii mei că sunt și ei niște plagiatori; nu din răutate, ci din neștiință. Nimeni nu ne-a învățat să scriem lucrări științifice, și asta se vede. Licența, zic eu, e scuzabilă. Masteratul? Hai că și el ar fi scuzabil. Doctoratul? Deja e obligatoriu să ai cîteva lucrări științifice la activ; deja nu se mai scuză ignorarea regulilor de construcție pentru o lucrare științifică. Doctoratul premiază tocmai originalitatea, tocmai acel +1 pe care îl aduci tu, viitorul doctor, la știința ta.

Deci ce facem? Ne numărăm cu toții la diplome?