Analiză despre outsourcing-ul românesc

În ultima săptămână, pe fondul concediilor în industria IT s-au trezit mulți dintre ITiști să scrie despre outsourcing-ul în România și cum moare el. Despre cum industria merge într-o direcție sau alta, despre alte lucruri super-inteligente pe tema asta. Și probabil că colegii de birou ai scriitorilor nu sunt pe fază, să îi tragă de mânecă, așa că social media îi promovează pe-ăștia.

O să vă scriu mai jos cea mai scurtă analiză despre outsourcing-ul românesc. Este pe creștere, încă mai e loc pentru outsourcing, dar creșterea se va termina și va scădea ca procent din IT-ul românesc cât de curând. Nimeni nu are o dată exactă, pentru că nimeni nu știe, real, care sunt nevoile pe următorii doi ani ale industriei în general. Cert e că firmele românești și-au tras proiecte mari, pe termene lungi, și încă vreo doi-trei ani o să se mai crească în outsourcing.

Asta nu înseamnă că traseul va fi ușor pentru nou-veniți, și aici e problema, din zona aia se aud cele mai mari scâncete. Ai nevoie de oameni cu relații, oameni care să știe alți oameni și care chiar să dorească să dea joburile mai departe. Deci nu, nu merge dat un tun rapid cu outsourcing-ul în România. Dar se pot face o mulțime de bani cinstiți. Cam asta e toată analiza.

Și acum să vă mai zic un secret. Nu există expert român care să-ți spună cât va mai rezista outsourcing-ul în România. Subiectul nu e de interes, nu ai cum să dezvolți așa ceva în România, pentru că România nu face outsourcing în România. Dacă vreți să discutați cu un expert, citiți oameni din Germania (preponderent), Marea Britanie și SUA care îndeplinesc următoarele condiții:

  1. Nu dețin firmă de outsourcing în România.
  2. Nu subcontractează software către România
  3. Au oferit în ultimele 24 de luni cu succes (proiecte concretizate) consultanță firmelor care și-au găsit un implementator în regim de outsourcing în România.

Altfel, discuțiile despre outsourcing sunt ca discuțiile despre virtuozitatea în fotbal cu Bănel Nicoliță și cu Pintilii((mă fascinează numele omului, e singurul nume pe care îl poți scrie cu patru de i: un Pintiliiu, doi Pintiliii, ei, Pintiliiii)). Adică o să auzi un „ne-am dorit mai mult victoria și am izbutit un egal” și cam atât. Așa că până una alta nu mai citiți analiști IT români, habar nu au ce vorbesc marea majoritate a lor (cu excepția mea, evident).