AOTD – Garbage – Garbage (1995)

Albumul de debut al trupei Garbage aduce un rock indie dar melodios, poppy, greu de digerat nu datorită muzicii sau livrării, ci datorită temelor atinse în versuri. Cu teme grele, ceva mai obscure, precum depresia, hedonismul, voyeurismul, perversiunea, și „arta autodistrugerii”, albumul de debut al trupei ar fi putut fi aruncat la groapa de gunoi (see what I did here?) a istoriei. Dar au prins aproape instantaneu sound-ul inovativ, cu o amprentă unică, o combinație ciudată între rock, funk, hip-hop și techno vocea lui Shirley Manson și imaginea ei în ton cu noua generația (aia de oameni care acum sunt „moși” de 40 de ani).

Evident, cumva pică greu la stomac când enumăr temele albumului. Sexualitate, hedonism, teme grele, cumva ascunse într-un sound family friendly (mai ales dacă lumea nu ascultă cu multă atenție versurile). Queer sau Supervixen (titlu inspirat dintr-un film sexploitation din anii ‘70) ating niște aspecte deloc lejere dacă stai să le discuți – dar cumva, mesajul e ascuns într-un pachet „family friendly”, înșelător. Pentru mine, „Only happy when it rains” a fost piesa la care m-am îndrăgostit iremediabil de Garbage – o piesă despre cum este să te adâncești voluntar într-o pasă auto-distructivă. Mi se pare aproape imposibil ca adolescent modern să nu te identifici cu sentimentul ăsta. „Only happy when it rains” ar trebui să se asculte obligatoriu în școală.

Garbage e genul de album de la care nu știi ce ai putea scoate. E superb cap-coadă; instrumentalul are un vibe distinctiv, care te face să recunoști trupa instantaneu. Sună familiar, simplist, dar ritmul alert e înșelător. Când asculți a doua, a treia, a zecea oară (hai să fim serioși, e imposibil să nu pui albumul pe repeat) îți dai seama că instrumentalul e incredibil de complex, lucrat, variat. Și vocea lui Manson are un timbru deosebit – un pic din guturalitatea femeilor rock-ului anilor ‘80, dar emanând în același timp senzualitate și atitudine – Manson e credibilă și în postura de hot vixen și în postura de adolescentă depresivă. Nu e doar sexualitate pură, nu e doar atracție pură, ți-e aproape imposibil să nu te identifici cu atitudinea ei. Manson nu e doar provocatoare, te face să vrei să i te alături, să te regăsești în atitudinea ei.

Nu degeaba albumul Garbage ajunge de fiecare dată pe listele celor mai bune albume făcute vreodată. Curajos, într-un deceniu care începuse cu Madonna șocând universul pentru că nu îi era frică să abordeze teme sexuale, luptându-se cu preconcepțiile, cu lucrurile de care celorlalți le era extrem de frică să vorbească. Hmm, dacă stau bine să mă gândesc, încă le e frică. Dar Garbage nu alunecă nici în direcția super-ciudaților – nu sunt excesivi în ciudățenia lor, și asta îi face reali, autentici, credibili.

Cum ziceam, e greu să scoți ceva de pe albumul ăsta; o listă de piese bune ar fi fix lista tuturor pieselor de pe album. Le știți pe câteva: „Stupid Girl”, „Only Happy when it Rains” le știți și voi; dar nu știu dacă ați auzit Milk (e superbă) sau „Dog new tricks”. Dar o să pun piesa mea favorită de pe album, că no, e până la urmă postarea mea.