Apple și securitatea

Mă amuză foarte mult schimburile dintre Tim Cook și FBI, atât de pline de emfază și de argumentații. Rețineți toate argumentele din scrisoarea lui Tim Cook, că sunt bune – și să vi le reamintiți când s-o dovedi că Apple va da exact ce le-a cerut statul american – dar poate nu americanilor.

M-a amuzat și intervenția lui Sundar Pichai de la Google care și el zicea cu emfază cam același lucru. E foarte fain și foarte amuzant – din fericire pe cei de la Google îi știm că sunt deja dovediți ipocriți în relația cu utilizatorii. Adică nici măcar nu e ipocrizie, ei doar acceptă cererile de genul ăsta când vin din partea guvernelor, pentru că ei doresc să continue să facă afaceri în întreaga lume.

Inclusiv în China. Pentru că aici e de fapt problema – teoretic Tim Cook refuză statul american pentru că e ușor de refuzat – tradiția anglo-saxonă impune domnia legii, și Tim Cook poate să argumenteze legalistic treaba. Dar ce te vei face când o să vină la tine guvernul chinez să-ți ceară exact același lucru?

Păi simplu, te vei executa, pentru că acolo e cea mai mare piață nesaturată de produsele tale, acolo sunt și fabricile care îți fac produsele. Fără China nu ai produs – sigur, fără SUA stai prost cu banii, dar pe americanii proști îi convingi că sunt protejați folosind produsele tale.

Și nu sunt. Să ne uităm un pic la ce au cerut americanii – au cerut o imagine de iOS care să nu facă bazaconii gen “ștergere a datelor” la încercarea de a le accesa. FBI-ul nu a cerut chei de decriptare, ci doar posibilitatea de a face încercări repetate pentru a accesa datele.

Dar nu e un lucru foarte dificil de realizat, nu când ai resurse vaste la dispoziție și când cei mai activi hackeri din lume lucrează pentru armata ta. Presupunând că armata chineză nu deține deja așa ceva în arsenal, în momentul ăsta ar fi singurii care ar putea să producă, având în vedere că oricum cyber-armata chineză are inițiativa în direcția asta.

Ar fi interesant dacă guvernul chinez le-ar cere celor de la Apple exact același lucru pe care l-a cerut FBI-ul. Ar urma o comedie interesantă, sunt curios cum vor justifica refuzul atunci. Doar că, no, guvernul chinez nu are nevoie de așa ceva pentru că probabil are toate uneltele necesare pentru a penetra securitatea iOS.

Deci iată, fiți liniștiți, cumpărați produse Apple! Americanii nu vor fi capabili să vă penetreze securitatea, e ok!

chinese-defense

Acești domni sunt supărați că nu le pornește Starcraft mai repede.

PS: Din fericire pentru americani, mai au câțiva oameni care înțeleg ce e important, și au de gând să investească niște resurse ca să-și păstreze statalitatea funcțională. McAfee s-a oferit să o facă.


Comments

Apple și securitatea — 9 Comments

  1. Sunt dezamagit ca pui botul la teatrul asta ieftin. Nu-mi pot imagina ce te face sa crezi ca guvernul american ar astepta dupa lege ca sa-si atinga scopul. Singura diferenta dintre americani si chinezi (rusi, etc.) e ca americanii au adus manipularea la rangul de arta.
    In urma acestui simulacru penibil, milioane de americani, romani, africani, si alti retarzi, o sa creada ca niste corporatii care au ca singur scop sa suga cati mai multi bani le vor apara drepturile.
    E cazul Facebook 2.0, antisemitii cei mai prosti inca cred ca pot discuta in siguranta pe o aplicatie evreio-americana. Le urez succes, si utilizatorilor de Apple sau Gooogle.

    • Păi umilul cititor înțelege în general ce vrea el să înțeleagă. Dar fie, hai să analizăm. Teatru ieftin? Păi da și nu prea. Legalismul american e motivul numărul unu pentru care băieții sunt în față și deosebirea esențială de China sau Rusia. Înainte să zici că e teatru ieftin te invit să regândești lucrurile – există abuzuri ale legii, dar descoperite, abuzurile sunt reclamate și tratate ca atare. Există legi abuzive, dar foarte rar trec de-astea, și sunt destul de repede puse la pământ. Există comportament în afara legii, că există oameni.

      “Teatrul” legalist american e mult mai bun decât atitudinea sovietică pe care ți-o asumi ca alternativă. Cât despre “aplicația evreio-americană”, ia mergi tu pe facebook, zi că evreii trebuie omorâți și o să vezi că vei primi doar like-uri, apoi zi că palestinienii trebuie omorâți și o să-ți închidă contul. Vezi și experimentul făcut de Israel Law Center.

      Știu, e la modă să urăști americanii și evreii, mult mai la modă decât să le adopți metodele. Și metodele alea sunt “multă muncă”, “respectarea legii”, “implicarea individului în viața socială” și alte chestii nasoale de genul ăsta.

    • N-am zis ca teoria nu e buna, am zis ca practica e cu totul altceva. Cat despre experimentul evreilor care demonstreaza ca lumea ii uraste pe evrei, ce sa zic, my mind is blown…

  2. Nu stiu ce să spun despre McAfee. E departe de a fi o sursă de încredere, sau măcar una stabilă. Altfel, e posibil ca în imaginea ta, oamenii ăia chiar să joace Starcraft sau vreun joc de strategie, mai ales dacă te uiţi la ultimul tip din dreapta, de pe primul rând vizibil (cel mai apropiat de obiectiv, practic).

    • Aia e o poză făcută de oameni din armată, normal că e atent regizată. Poți să consideri pozele pe care le pun pentru ilustrare ca entertainment, nimic altceva

  3. E foarte bine ca Tim Cook le-o da peste bot alora de la FBI, ca au devenit extrem de nesimtiti cu cererile lor si cu razboiul mediatic intens pe tema “we are going dark because encryption”.

    Eu sper ca si SCOTUS (cand o sa se ajunga acolo, ca procesul asta o sa dureze mult si bine) o sa dea dreptate lui Apple ca e mai bine ca FBI-ul sa ramana in intuneric versus sa poata forta companiile sa puna backdoor-uri in produsele lor.

    Poate cu ocazia asta dispare si All Writs Act, ca intentia lui nu cred ca a fost niciodata una buna, ci cum zicea un nene pe internet, “The USG has a sudo command” 🙂

  4. in China guvernul nu cere, guvernul ia. chinezi sigur rescriu OS inainte sa iti deschizi prima data telefonul sau iti baga by default o aplicatie care face ce vrea muschii lor cu telefonul tau.

Comentariul tău