Arta conversației la români

Conversațiile în România sunt niște lucruri foarte periculoase. În aparență haotice, regulile comunicării în România sunt imposibil de greu de dedus; cînd crezi că ai postulat un adevăr, fraza următoare îți va răsturna adevărul peste cap, intrînd în conflict cu absolut tot ce ai crezut înainte. Există însă niște reguli, și cîteva dintre ele vi le voi prezenta; sunt învățate din experiență grea, trăită în sînul celei mai frumoase țări din sud-estul Europei care are capitala la București.

Prima regulă e că nu există absoluturi. Foarte des ai putea crede că în mod absolut, România e cea mai frumoasă țară din lume, de exemplu. Două minute mai tîrziu, conversația va aluneca spre cum interlocutorul tău este scatofil convins în cea mai frumoasă țară din lume. Desigur, pentru un amator în ale conversației, această inconsecvență îl poate irita, stîrnind o dispută cu interlocutorul român. Desigur, un amator, pentru că a doua regulă este că:

Dacă există ceva absolut, e ceea ce CRED EU! Cu alte cuvinte, nu ai decît două opțiuni într-o conversație: să fiți de acord cu interlocutorul sau să plătești foarte scump îndrăzneala de a nu formula aceeași părere cu a lui. Din această regulă se extrag niște corolare extrem de interesante:

  • Nu există opoziție în România, numai idei spuse pe invers. Un exemplu excelent e acea telegramă publicată de wikileaks în care Geoană explica faptul că el e de fapt pro-american, și opoziția lui față de achiziționarea de către România a unor aparate americane există doar pentru că e datoria lui ca membru din partid de opoziție.
  • Nu există prietenii între oameni cu păreri divergente. Orice discuție pe tema de divergență duce la război termonuclear. Divergențele de opinii sunt mai bine păstrate în secret.

O a treia regulă, desprinsă aproape direct din a doua, este că autoritatea are întotdeauna dreptate. Asta e o regulă bine înrădăcinată de comuniști, puternic speculată de oameni ca Iliescu. Românii au avut întotdeauna nevoie de un dictator benevolent, căruia să-i dea dreptate. Noi am fi făcut revoluție din 1980, dar Ceaușescu ne-a zis că nu e frumos.

Cu aceste reguli în minte, realizez că de fapt conversația perfectă la români e monologul controlat. Acel monolog în care interlocutorul mai are voie din cînd în cînd să dea din cap, să zică ‘Da’ și să se bucure.

Ăsta e motivul pentru care suntem atît de ușor de prostit; în momentul în care dai din cap, zici da și urli ura de prea multe ori, nu mai știi să te oprești. Mai sunt, desigur, cîțiva care se mai trezesc. Oameni care realizează că ce se face în jurul lor se face din munca lor, din taxele lor. Și în momentul ăla, îți dai seama că România e o țară bogată cu mulți oameni săraci. Cu duhul.

Da’ deh, o fi și căldura de vină, în unele zone din țară e mai cald ca în altele. În episodul următor, continuarea naturală: “Arta argumentării la români”.

Comments

Arta conversației la români — 5 Comments

  1. Deci, ca rezumat, arta conversației constă fie în a ști să-ti ții gura, fie în a fi de acord cu interlocutorul pentru a nu face valuri 🙂 Tupeul unei păreri proprii (atunci cînd aceasta există)este sancționat…

  2. Pingback: Argumentation in conversations: a Romanian perspective | dorinlazar.ro