Asimov și Silverberg despre nume în SF(&F)

Am fost un mare fan Asimov când eram mic – am citit cam tot ce am putut (și resursele erau destul de restrânse, nu am putut să achiziționez prea multe cărți, dar ce am citit am devorat, efectiv. Moartea lui Hari Seldon a fost primul moment în care o carte m-a făcut să plâng. Și cei care au citit Asimov știu că omul nu e genul care scrie lăcrămos, ci destul de pragmatic, la obiect.

Azi vreau să vă povestesc despre alt moment Asimovian care m-a influențat puternic. Nu am înțeles de la început, am învățat însemnătatea a ceea ce zice omul acolo în timp. Dar poate n-ar fi rău să scriu aici, poate cartea nu s-a reeditat sau oamenii nu știu că e ok să citești și prefețele. Că momentul ăsta este în prefața „Căderii Nopții” pe care a scris-o împreună cu Robert Silverberg. E o lecție pe care mi-aș fi dorit să și-o asume și alții, pentru că prea mulți consideră că SF-ul înseamnă să inventezi mumbo-jumbo, nu să spui o poveste.

În prefață, cei doi argumentează motivul pentru care nu au folosit un vocabular bizar:

Kalgash is an alien world and it is not our intention to have you think that it is identical to Earth, even though we depict its people as speaking a language that you can understand, and using terms that are familiar to you. Those words should be understood as mere equivalents of alien terms […]. So when the people of Kalgash speak of „miles”, or „hands”, or „cars”, or „computers”, they mean their own units of distance, their own grasping-organs, their own ground-transportation devices, their own information-processing machines, etc.[…]

In other words, we could have told you that one of our characters paused to strap on his quonglishes before setting out on a walk of seven vorks along the main gleebish of his native znoob, and everything might have seemed ever so much more thoroughly alien. But it would also have been ever so much more difficult to make sense out of what we were saying, and that did not seem useful. The essence of this story doesn’t lie in the quantity of bizarre terms we might have invented; it lies, rather, in the reaction of a group of people somewhat like ourselves, living on a world that is somewhat like ours in all but one highly significant detail, as they react to a challenging situation that is completely different from anything the people of Earth have ever had to deal with.[…]

If you prefer, you can imagine that the text reads „vorks” wherever it says „miles”, „gliizbiiz” wherever it says „hours”, and „sleshtraps” where it says „eyes”. Or you can make up your own terms.

Asta e o lecție de maturitate în materie de SF – probabil și ei lovindu-se de nenumărați scriitori care au crezut că a face SF înseamnă să inventezi n-șpe mii de termeni care nu au nicio valoare dincolo de scriitura lor. Foarte puțini termeni rezistă dincolo de scriitura care în realitate devine obscură. Pentru că cititorul va trebui să facă efortul suplimentar de a reține toate bizareriile inutile pe care le-a creat scriitorul. Genul ăsta de invenții nu slujesc decât ego-ul scriitorului, nicidecum plăcerii lecturii.

Da, există excepții. Există termeni care sunt inventați într-o limbă, împinși de un scriitor – termeni ca grok (Heinlein), doublethink(Orwell), cyberspace(Gibson) termeni care rămân pentru că exprimă o idee cu adevărat revoluționară, care nu prea poate fi exprimată, scurt, altfel. Dar acestea sunt excepții, nu regula.

Ce se întâmplă? Scriitorii de SF trăiesc cu impresia că pentru a crea o atmosferă deosebită au nevoie de un vocabular complet nou – pentru a face cititorul să înțeleagă că au în față o idee nouă, complet diferită, un univers futuristic. Dar nu e nevoie de această gimnastică decât atunci când scriitorul e neconvingător, când îi lipsește abilitatea de a pune un univers complet nou în termeni ușor de înțeles pentru publicul său, cel mai des un public care nu va dori să primească o lecție de lingvistică utilă doar pentru parcurgerea a 300 de pagini.

Sau no, poate Asimov nu știe ce zice, spune prostii, și știu mai bine ceilalți. Dar eu aș merge pe mâna lui Asimov. Pare un tip care a reușit să vândă multe cărți și să influențeze mulți oameni.

Don Dixon, pentru coperta ediției din 1990 a Nightfall. Mai multe aici.

8 Replies to “Asimov și Silverberg despre nume în SF(&F)”

    1. Evident. Chiar si Rowling scria ceva pe tema asta, dar cred ca intr-un interviu – daca nu poti crea o lume coerenta unde lucrurile alea au sens perfect, nu are sens sa arunci denumiri ciudate in text.

    2. Sa nu mai vorbim despre obsesia ”world building”-ului lui R.R. Martin. In plus, cei care folosesc genul asta de expresii nu se gandesc prea des la o etimologie comuna sau ceva care sa-ti dea senzatia ca esti in acelasi univers. Nu nene, pe orc il cheama Quassar si el traieste in satul El Grog.

  1. Sunt curios dacă ți-ar plăcea „Anathem” de Neal Stephenson.

    E plină de termeni inventați. Prima zecime a cărții m-am simțit de parcă aș fi suferit un accident vascular cerebral. Dar după un timp devine distractiv.

    În orice caz, o recomand.

Comentariul tău