Assassin’s Creed – Oliver Bowden [recenzia seriei de cărți]

Dacă sunteți fani ai jocului Assassin’s Creed, poate v-a prins un pic pasiunea și ați început să vă uitați la celelalte lucruri publicate în cadrul francizei. Există o serie (relativ modestă, dar acceptabilă) de benzi desenate, cu un fir paralel celor din jocuri, cu personaje noi și interesante. Și există cărțile semnate „Oliver Bowden” – da, omul lucrează sub pseudonim, ca să nu fie direct asociat cu produsele.

Speram, sincer, ca cărțile să aducă noi adâncimi pentru personajele faine pe care le-am jucat – Ezio Auditore este unul din cele mai frumoase și complexe personaje din vreun joc video, cu o poveste ce se duce pe trei jocuri (Assassin’s Creed II, Assassin’s Creed Brotherhood și Assassin’s Creed Revelations) și pe un film scurt. În fond, Ezio e protagonistul celui mai bun Assassin’s Creed (Brotherhood) și e un punct de maximum pe care franciza nu l-a mai putut atinge.

Așadar, mai mult despre Ezio Auditore. Superb. Abia așteptam – bine, e mult zis – de fapt la cât de înghesuită e lista mea de lectură a durat aproape un an să ajung să citesc seria AC.

Am reușit să citesc din primul volum jumătate. Omul pur și simplu nu a priceput personajul – s-a pus să își noteze fiecare lucru care se întâmplă în joc, să scrie cuvânt cu cuvânt (inclusiv cuvintele în italiană) cutscene-urile și le-a narat într-o carte. Ce rezultă este o carte ternă, aridă, care te face mereu să te întrebi: de ce trebuie să citesc asta? Chiar e important să-mi spui de side-quest-ul ăsta? De ce nu e mai mult context? De ce nu vede personajul ăsta nimic mai mult decât ce e în joc?

Rezultatul e dezastruos – un proiect care se ridică la ambițiile literare ale unui copil de clasa a IV-a. Personajul devine absolut plictisitor, nu există o evoluție – și ai fraze precum „și până la sfârșitul zilei a mai cules 10 pene de pasăre” (ceva side-quest din joc), sau, pe final, un capitol începe cu: „Ezio era acum un om de vreo 40 și ceva de ani”. Nimic nu se leagă, nimic nu dă o perspectivă.

Am zis, ok, poate prima carte e proastă, hai să vedem a doua. A doua m-a surprins – primele pagini parcă dau un pic de adâncime, un pic de forță personajului. Dubiu, întrebări interioare, posibil să fie interesant. A luat câteva capitole ca Ezio să ajungă în Montereggioni și să înceapă să facă, exact, side-quest-uri. Adică efectiv omul zice că merge la croitor să-și facă un costum, o ajută pe o tipă să care niște flori după care îl ajută pe un alt tip să prindă un cal. Țin minte side-quest-urile astea pentru că făceau parte din tutorialul absolut plictisitor pe care îl are cam orice joc AC – dar serios? În carte? Unde scenele respective n-au niciun sens, niciun rol, nicio logică? Și apoi mi-am amintit începutul de la AC2-Brotherhood, și mi-am amintit că omul practic a copiat și începutul scenă cu scenă.

Am renunțat rapid la ideea de a parcurge restul seriei. Nimic nu merită timpul ăsta pierdut. Nu îmi dau seama cine ar putea să citească și să aprecieze aceste cărți – sunt sub nivelul unui elev de clasa a IV-a, și cred că ei nici măcar nu au voie să joace jocul că e prea violent.

Înțeleg că editura Paladin a început să publice în limba română seria AC. Cred că e o decizie proastă, și ar fi bine să-și concedieze oamenii care le-au zis că e o idee bună. Jocurile se pot găsi pe Steam la niște prețuri destul de mici, și dacă prindeți un sezon de reduceri, super-super-ieftin – la un moment dat erau cam toate jocurile la 15$ în Humble Bundle, un preț mult mai bun pentru un produs cu mai mult „entertainment value” decât cărțile astea. Dacă nu cumva vreți să colectați maculatură scumpă. Caz în care seria lui Oliver Bowden e o alegere potrivită, totuși, e un pic cam scumpă și pentru astfel de extravaganțe.