Avem nevoie de un cod de legi

Acum, în România, e imposibil să afli ce legi guvernează orice activitate din țară; e imposibil să afli care sunt toate legile în vigoare care te afectează ca persoană fizică sau ca persoană juridică, și îți este imposibil să afli ce drepturi și obligații ai.

Se discută foarte mult despre faptul că legile din România nu sunt respectate. Eu zic că ar trebui să pornim de la un punct mai de jos. Să le culegem și să le scriem undeva, chiar dacă acel ceva e o colecție pe Internet.

Dar, Dorin! Toate legile sunt scrise în Monitorul Oficial! E responsabilitatea ta de cetățean să te abonezi la Monitorul Oficial și să urmărești legile! Nu, nu este. În primul rând, faptul că Monitorul Oficial e pe bani e o îngrădire a drepturilor mele cetățenești – nu poți să îmi aplici o lege dacă accesul la acea lege este oprit printr-un tarif de plată. Treaba asta contravine cel puțin articolului 31 din Constituție.

Oferta de prețuri pentru abonamentul la Monitorul Oficial (varianta electronică)

Oferta de prețuri pentru abonamentul la Monitorul Oficial (varianta electronică)

În al doilea rând, și dacă m-aș abona la Monitorul Oficial, nu aș putea să aflu două elemente esențiale:

  1. Care sunt totalitatea legilor care sunt aplicabile acum în România.
  2. Care este forma în vigoare a unei anumite legi. Explic mai jos.

Aproape toate legile în România sunt exprimate ca propoziții diferențiale, ca modificări la legi anterioare. De exemplu, iată cum arată un text al unei legi adoptate recent de Parlamentul României:

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

Art. I. – La articolul 30 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 547 din 23 iulie 2015, cu modificările și completările ulterioare, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (31) cu următorul cuprins: „(31) Administrarea obligațiilor fiscale datorate de contribuabilii mijlocii, inclusiv de sediile secundare ale acestora, se realizează de organul fiscal de la nivel județean sau al municipiului București, după caz.”

Art. II. – Prevederile art. 30 alin. (31) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, se aplică începând cu prima zi a trimestrului următor intrării în vigoare a prezentei legi.

Legile mai importante ajung să fie modificate de două, trei, cinci, zece ori. În timp ce înțeleg și respect motivul pentru care nu este rediscutat întregul text al legii de fiecare dată când se face o modificare, pentru mine ca și cetățean, singura posibilitate este să cumpăr sprijinul unui consultant, pentru că foarte rar pot afla textul unei legi, să fie publicat gratuit și menținut la zi de către o instituție română.

Acum ceva ani am discutat cu mai multă lume despre subiectul ăsta. Am sugerat atunci că unul din lucrurile care m-ar face să votez pe oricine ar fi dacă ar susține obligativitatea statului de a informa cetățenii de legile care li se aplică într-un fel consecvent. De exemplu, îmi înregistrez o firmă la Registrul Comerțului, că aparent acolo trebuie să fac asta. A, ai o firmă de programare? Bine! Uite, aici ai toate articolele de lege și toate legile care ți se vor aplica în administrarea acestei afaceri. Vrei să facturezi către cineva din Olanda? Uite, ai la pagina 154 informații despre ce anume trebuie să pui pe factura aia. Vrei să-ți cumperi pe firmă un calculator din Germania? Uite, la pagina 287 care sunt legile și regulamentele care guvernează acest gen de operație.

Sigur, nu e o preocupare nici măcar din partea cetățenilor să afle exact câte legi trebuie să respecte pentru a întreprinde și cea mai simplă activitate în România. Intuim, cumva, că avem foarte multe legi și că e imposibil să cunoaștem întreg hățișul legislativ, și preferăm să ne facem că ele nu există până în momentul în care ne bate DIICOT-ul în ușă că fumăm drogul psihotrop cu THC ca substanță activă marihuana, sau până nu ne pune ANAF-ul poprire pe conturi. Poate tocmai numărul de legi e prea mare, și poate că ăsta e motivul pentru care e imposibil să le aplici. Dar nu avem de unde să știm, pentru că aparent nu știe nimeni ce legi există în România. Probabil că există o lege referitoare la condusul calului în marșarier fără șa, dar nu mai știm pentru că nimeni nu mai știe ce legi se aplică când și unde.

Și s-a demonstrat că habar nu avem ce legi există în România de nenumărate ori. Dă Guvernul o lege că se decriminalizează consumul unor substanțe? Ah, e vorba de substanțe nu-știu-de-care, nu de tetrahidrocannabinol sau dimetilheptilpiran, sau, cum îi zice între prieteni, 3-(1,2-dimethylheptyl)-Δ6a,10a-THC. Dar n-ai de unde să știi tu d-astea, pentru că legea e dată ca diferență (o notiță că nu se mai pedepsește), și nu se aplică la legea ailaltă cea care chiar se aplică la 3-(1,2-dimethylheptyl)-Δ6a,10a-THC. Bine, v-am păcălit, asta nu e marihuana. Credeați că e atât de simplu?

Din absurdul paragrafului anterior e evident că habar nu avem exact ce legi se aplică și când. Știm, vag, că nu e bine dacă te prinde polițaiul cu țigara de canabis în gură sau în poșetă, dar e neclar cât de legal e ca un prezentator la televiziune să prezinte acea informație înainte ca ea să fie publică, încălcând nu numai intimitatea indivizilor, ci și mecanismele protecției informației, precum GDPR, legi care teoretic se aplică și în România. Sau poate nu, dar nu o să știm că nu ne cunoaștem legile.

Un alt exemplu e vigoarea cu care lumea s-a revoltat contra „comunistului” de la USR care spunea că nivelul de sunet auzibil de la vecin trebuie să fie foarte mic. Asta în condițiile în care omul modificase cu totul altceva la lege, nivelul de 35dB fiind cel care exista deja în lege, lege care teoretic era legea existentă căreia ne supuneam cu toții în acel moment.

E important să cunoaștem legile, să știm ce drepturi ni se aplică și ce nu. Îmi recunosc ignoranța; nu cunosc în totalitate nici Constituția României, și știu că nu trebuie s-o recit ca pe psalmi, dar recunosc că nu am citit-o niciodată altfel decât pe sărite. Mi se pare mai grav, totuși, când discutăm în public, pe diversele rețele sociale, despre diversele legi de parcă le-am cunoaște, deși e imposibil să afli din surse oficiale care sunt legile respective, și ne bazăm pe diverse site-uri care nu prea avem cum să știm că au textul scris corect sau nu. Pentru că nu sunt surse oficiale.

Știu, e complicat. În momentul ăsta stăm practic, ceva mai prost decât oamenii de sub Hammurabi, sau decât moldovenii sub Vasile Lupu. Măcar oamenii lui Hammurabi puteau să afle foarte rapid de ce li se tăia mâna sau capul.