Bătălia pentru fondul școlii

De curând reamintea cineva că fondul școlii/clasei e o colectă ilegală. Inițial am râs, în fond, înțeleg de unde vine necesitatea unui fond al școlii sau al clasei. Dar tineretul revoluționar insistă „fondul școlii/clasei e ilegal”.

În primul rând, toată disputa asta în jurul fondului școlii vine din faptul că nimeni nu poate să-i interzică copilului tău absolut nimic pentru că nu l-ai plătit. Este cam ca ortodoxia la români, nimeni nu a pățit nimic pentru că nu participă la slujbă săptămână de săptămână, dar toată lumea se plânge de BOR. Fondurile colectate în felul ăsta sunt de fapt un fel de datină urbană, cam ca primitul popii să-ți ude pereții.

Dar să vorbim un pic despre ce este sau ce ar trebui să fie fondul școlii. Cel mai simplu explicat, e un mod prin care părinții se implică în educația copiilor – știm cu toții că bugetele instituțiilor de învățământ sunt niște chestiuni infinitezimale, și foarte des date în funcție de apartenența politică a directorului școlii. Drept urmare, o măsură de suplimentare a fondurilor școlii instituită pe undeva prin comunism (țin minte că se dădea fondul școlii și prin ’88, dar nu e imposibil să țin minte prost) a rămas în vigoare și e dusă mai departe ca una din cele mai simple măsuri de rezolvare a unor probleme punctuale, gen „cade tavanul pe copii”.

La fel, fiecare clasă strângea câte o sumă (de foarte multe ori destul de mică, dar pentru cineva care trăiește la limită e oricum o gaură în buget) pentru diverse lucruri care țineau de sala în care învățau copiii – ba un tablou, ba o ramă mai ok la poza lui Dragnea și Dăncilă, lucruri de genul ăsta. Vorbim de sume destul de mici, pe care, evident, fiind vorba de România, toată lumea îi acuză pe învățători sau diriginți că bagă banii aceia în buzunarul personal. Și nu e imposibil.

Acum știu lucruri foarte bune făcute din fondul școlii și fondul clasei, și știu de oameni care băgau direct la ei în buzunar acele fonduri. Statutul lor e cel puțin ciudat; sunt mai degrabă într-o zonă gri a legalității. Nu sunt nici foarte ilegale, nici foarte legale.

Ca să încurce lucrurile, cineva mi-a venit cu un citat din regulamentul-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar, la articolul 181:

(1) Comitetul de părinți poate decide să susțină, inclusiv financiar prin asociația de părinți cu personalitate juridică, cu respectarea prevederilor legale în domeniul financiar, întreținerea, dezvoltarea și modernizarea bazei materiale a clasei. Hotărârea comitetului de părinți nu este obligatorie.

(2) Sponsorizarea unei grupe/clase de către un operator economic/persoane fizice se face cunoscută comitetului de părinți. Sponsorizarea nu atrage după sine drepturi suplimentare pentru copii/elevi/părinți, tutori sau susținători legali.

(3) Este interzisă implicarea copiilor/elevilor sau a personalului din unitatea de învățământ în strângerea fondurilor.

Pare serioasă treaba. Doar că ăsta e un regulament cadru – regulamentul funcționării școlii e votat conform legii (e mult de discutat aici) și depus la secretariatul școlii. Teoretic (și practic) orice părinte poate cere acel regulament; practic ar trebui să semneze că a luat la cunoștință de acest regulament. În fine, e complicat. Nu toată lumea știe că există acest regulament, nu toată lumea a citit ce a semnat, dacă a semnat.

Sigur, există o cale legală de a organiza colecte financiare pentru binele școlii și a clasei din care copilul tău face parte. Dar, să fim serioși, cât de ușor e să faci acea asociație? Cât de costisitor? Câte formulare, câte declarații oficiale, cât efort trebuie depus pentru ceva destul de simplu, gen dat niște bani pentru un zugrav, sau pentru niște litere și niște desene de atârnat la clasa I. Îți trebuie ceva simplu, operativ, eficient pentru rezolvat niște lucruri care nu trebuie să aștepte ședințe oficiale de buget, minute oficiale, ștampile și declarații la ANAF. Ideea că părinții trebuie să se constituie într-o formă juridică e absolut idioată. E genul ăla de reacție birocratică la care singurul răspuns la orice întrebare e un nou tip de formular.

Și apoi vine generația oamenilor „deschiși la minte”. Răspunsul lor e, desigur, „fondul clasei e ilegal”, o afirmație lipsită de orice valoare, deloc constructivă. Da, fondul clasei e ilegal, dacă nu figurează în regulamentul votat de ceva comisie din cadrul școlii. Cel mai probabil, a fost votat, și probabil că fondul clasei nu e ilegal.

Și aici vine chestia pe care doream s-o zic. Cea mai irelevantă discuție în jurul „fondului clasei” e cea despre legalitate, asta se poate rezolva cu o întâlnire a unui consiliu improvizat în cadrul școlii dacă e cazul. Hai să vorbim despre necesitate, despre cutume, despre cheltuirea responsabilă a banilor. Dar „legalitatea” unei colecte care nu e nici măcar obligatorie? Asta e o glumă.

Ah, și pentru încheiere, hai să zicem că fondul școlii e ilegal și vrei să dai în judecată școala. Știi cât ia? În justiția pe care #rezist vrea s-o apere, genul ăsta de dosar durează atât de mult că se clasează, așa cum furtul glumelor de către alde Buzdugan s-a prescris. Discuția despre ilegalitatea fondului școlii e atât de inutilă, încât doar arată cât de impotenți intelectual sunt cei care se lansează în direcția aia.

Florina Jipa pe vremea în care îl miruia pe Vosganian să nu-l ia garda, și iată că i-a funcționat.

19 Replies to “Bătălia pentru fondul școlii”

  1. Gabriek

    amice, poate sa fie votat de o mie de ori, atat timp cat contravine unei legi, e ilegal punct. exista o ierarhie a actelor normative, iar un regulament votat undeva e mult sub o lege.
    2) nu exista “foarte ilegal” sau alti termeni comparativi legati de termenul asta: e ilegal sau nu. iar fondul clasei e ilegal, oricate scuze ai incerca tu sa-i gasesti.

    p.s.: mi se pare foarte amuzant ca unul care nu scapa vreo ocazie sa-i acuze pe “pirati” de furt (perfect corect) le gaseste scuze penalilor din diverse locuri. on cazul asta, din invatamant.

  2. Dorin Lazăr

    Să înțeleg că te deranjează că mă iau de chestiile pe care le furi tu, dar că am înțelegere pentru că o învățătoare din Cuca Măcăii face o colectă ca să cumpere niște resurse pentru elevii pe care îi educă?

  3. Adi

    Degeaba explici ceva de bun simt. Prostia celor din bula #rezist nu se vindecă, mai ales ca e una aparte.
    Aceștia toată ziua sunt cu penalii și legea in gură deși dacă ii lași o zi fără net/telefon i-ai scos din priză, nu au contact cu falsii lideri de Facebook care le spală lor creierele sensibile și maleabile.
    Asta cu fondul școlii e din aceeași categorie cu referendumul pentru familia tradițională. Fiecare tabără cu damblalele ei.

  4. M

    Toate gratuitatile, invatamint, sanatate,etc, devin din ce in ce mai scumpe. Cred ca ar fi mai ieftin daca s.ar plati sau am plati asigurare particulara.

  5. krossfire

    Ca de obicei, transparenta e problema, nu legalitatea.

    Eu am ramas socat de ce “reguli” si cotizatii li se impun profesorilor de catre “mai-marii” invatamantului… (si asta se intampla in general prin chiar colegii lor de catedra).

  6. Gabriel

    intelegi prost, si nu-i prima data. fyi, fur exact cat furi si tu. daca ai alte informatii (probe, de exemplu), te rog sa le prezinti.
    altfel, incearca sa citesti tot ce scriu (tocmai spusesem ca e corect sa-i acuzi pe pirati de furt, dar na, asta se intampla cand incercam sa deviem atentia de la niste critici la care nu vrem sa raspundem ca nu da bine – si in public, si in oglinda).

    ce ma deranjeaza e dublul standard pe care il aplici constant: unii care fura sunt rai, altii care fura sunt buni, au scuze, nu-s “foarte ilegali” etc.. presupun ca nici profesorii care incaseaza mii de lei pe meditatii fara sa plateasca impozite (si de multe ori practicand un soi de santaj – mai subtil sau mai evident, dupa posibilitatile fiecaruia) nu te deranjeaza, chiar daca macar o parte din impozitele alea s-ar putea transforma in “resurse pentru elevii pe care ii educa”.

  7. Dorin Lazăr

    Poate nu ești la curent, dar majoritatea meditatorilor dau bon fiscal. Dacă nu îți dă bon fiscal, poți să-l reclami.

    Discuția e despre altceva, și poate pe tine te deranjează ceva dublu standard pe care îl vezi în articolul meu, dar ratezi subiectul principal. E ok, e dreptul tău la analfabetism funcțional.

  8. Gabriel

    “majoritatea meditatorilor dau bon fiscal”
    e ok, ai castigat concursul “gluma zilei”

    in rest, desigur, eu sunt analfabet functional pentru ca semnalez ca pe tine nu te deranjeaza furtul unora si scrii un articol care de la un capat la altul nu face nimic altceva decat sa ia apararea unei practici ilegale si imorale. I can live with that, stai linistit :))

  9. Kathy Bates

    Disclaimer: nimeni nu a pățit nimic pentru că nu participă la slujbă săptămână de săptămână atâta vreme cât acel Nimeni a fost un civil care nu locuia în comuna Tanacu.

    Măsurile de rezolvare a unor probleme punctuale (gen „cade tavanul pe copii”) funcționează cam așa, ca donația de frigidere și mașini de spălat a lui Gigi Becali către pușcărie. După cum ar fi zis Kim Kardashian, faptul că funcționează cam în același mod spune multe.

    Adică: s-au întâlnit cererea cu oferta. Doamna profesoară are nevoie de o zugrăveală. A clasei, nu a ei personal. Dacă era vorba de ea, rezolva Sephora. Și atunci, eu, Gigi Maybachistu’ Minune, vin și fac o donație. Nu de frigidere în cazul ăsta, ci de bani pentru tinci, glet, lavabilă, pigmenți și forță de muncă. Bani, nu direct materialele, că știu cum, în drum spre Hornbach, doamna profesoară se oprește și la Sephora.

    Problema 1: banii au fost dați din mână ca în 1988, și atunci apar probleme legale (mită, evaziune fiscală).

    Rezolvăm: invocăm art. 181 (1) din regulament și folosim calea legală de a organiza colecte financiare pentru binele școlii și a clasei.

    Problema 2: din 30-40 de părinți de loaze, eu, Gigi, sunt singurul care vrea sau poate să contribuie financiar, ceilalți votează împotrivă.

    Rezolvăm: invocăm art. 181 (2) din regulament și fac sponsorizarea, din partea firmei mele.

    Problema 3: …știți de ce în anii 1990, când toate instituțiile plângeau după sponsori, la școli nu se băgau? 😉

    1998 semăna mult prea bine cu 1988.

    În 2018, spunem: ”copil fiind, țin minte că se dădea fondul școlii și prin ’88”. S-au mătuit amintirile, ca un film pe celuloid prea vechi.

    Nu se dădea. Se smulgea din mâna proștilor de părinți. Stăteau tovarășele și complotau: am pe copilul unui director de întreprindere? Al unui șefuț de la Partid? Ăăă… trebuie zugrăvită clasa… tovarășul înțelege, aduce pe șestache un Papuc de materiale și doi Dorei cu bidinele. Atâta îi trebuie, să nu aducă. Îl frec pe puștiul lui ca pe hoții de cai!

    Ăsta e lucrul care lipsește din amintirile fostului copil din 1988: cadrele didactice erau atotputernice. Cel mai fioros comunist se înclina în fața lor și le pupa mâna. Nu dădea fiindcă era generos. Dădea fiindcă știa că, indiferent de putere, funcție și bani, îl au la mână.

    În sărăcia și inflația din 1998, ar fi putut părea tentant să vină un Gigi și să spună: vă sponsorizez, cumpăr calculatoare moderne pentru toată școala!

    Și nu o făcea, fiindcă nu dobândea niciun fel de profit din asta. Îi luau sponsorizarea și îl tratau de 2 ori mai rău pe puștiul lui, ca să înlăture suspiciunea că l-ar favoriza în schimbul șpăgii. Plus că restul elevilor, aflând prin bursa zvonurilor de asta, îl băteau pe copil până îl snopeau. Ajungea la spital cu fracturi, ori la spitalul de nebuni cu stres post-traumatic.

  10. Dorin Lazăr

    @Kathy: faină gluma cu Tanacu, dar mergea mai bine dacă vorbeai de boli psihice și români. În fine, nu vorbesc despre Tanacu aici, și mi-e neclar de ce ai adus vorba despre Tanacu, o chestie pentru care BOR l-a exclus pe individ, ăla nu mai are voie să slujească. Sunt sigur, însă, că ai tu ceva motiv.

    Da, în ’88 multe cadre didactice erau atotputernice, agresive și profitau din plin de situația asta. Evident, nu toate. Nu mai suntem în ’88. Cele mai multe școli au desființat fondul școlii/clasei. Eu scriu un articol despre faptul că lumea discută despre legalitate (corect, dar argument derizoriu), și mi-e neclar ce îmi răspunzi. Poate e neclar ce am scris eu, nu știu, se mai întâmplă.

  11. Kathy Bates

    Rezumat: dacă ești într-un mediu închis (cu paznic în uniformă la ușă), la mâna unora care te pot persecuta ca pe hoții de cai, dai ca să te protejezi. De bătaie. Atribuțiile legale mai valorează cel mult cât o ceapă degerată.

    Indiferent dacă locul în care te afli se numește ”închisoare”, ”sectă religioasă”, ”navă comercială pe mare” sau ”școală”. Deosebirile stau în amănunte, spre exemplu faptul că în școală nu te făceau să te apleci după săpun.

  12. Gabriel

    daca as fi avut plozi, le organizam niste flagranturi simpatice. dar n-am, asa ca trebuie sa ma multumesc cu ce-mi relateaza prietenii care au: din raspunsurile primite pana acum, a rezultat frumoasa cifra de 0 (zero) bonuri fiscale in cazul meditatiilor facute de aceiasi profesori care le si predau copiilor la scoala (de ce nu le-or preda direct la scoala ce le predau la meditatii? ei, na, uite ce intrebare pun si eu lol). situatia se mai schimba in cazul profilor de la alte scoli/ciclul superior.
    anyway, am inteles ca pentru tine legalitatea e o chestie derizorie, asa ca nu mai insist.

  13. Kathy Bates

    Traducere în româneasca post-2007: MEDITÁȚIE, meditații, s. f. 1. taxă de protecție plătită profului ca să nu te persecute în timpul orelor, să te asculte de 10 ori pe zi și să te umple de note proaste până la corigență. Asta, dacă nu sugerează subtil altor puști că le va ieși media dacă te conving și pe tine prin metoda pumnilor să vii la meditație cu ei. – Etimologie necunoscută, posibil din argoul țigănesc al anilor 1990

    😀

  14. elena

    @ Kathy Bates

    Am o rudă care a scăpat de bac recent.
    Părinții au fost foarte-foarte ușurați.
    Nu de alta, dar mate nu pricepea de nici un fel. Corigență …
    Părinții mai întâi au recurs la urlete și amenințări mioritic-style. Nimic.
    Apoi au oftat și au plătit meditații. Tot nimic.
    După care le-a venit mintea la cap – sunt genul care nu pricep din prima. Și s-au prins că tre’ să-l dea la meditații fix la doamna profesoară din clasă – la fel cu trei sferturi din colegi.

    Din păcate printr-a zecea văru-meu i-a informat că habar nu are cum o să ia bacul. Așa că au plătit două rânduri de meditații – unul ca să treacă prin liceu, altul ca să ia bacul. Iarăși, ceva obișnuit la el în clasă.

    Rudele îi mai îndemnau să facă scandal, iar ei răspundeau “până termină suntem la mâna lor”.

  15. Blue

    Interesant e că cei ce nu au copii sunt cei care sunt şi cei mai vehemenţi relativ la acest subiect. E frumos să lupţi pentru drepturi, însă când copilul tău riscă să înveţe într-o clasă cu bănci şi scaune rupte, lumină proastă, frig şi multe altele, se vor conforma pe loc şi ei. Pentru că problema trebuie rezolvată imediat şi soluţia să lupţi înpotriva valului pentru copiii generaţiilor viitoare nu mai constituie o prioritate pentru tine. Pentru că copilul tău are nevoie de suportul tău ACUM. Cu aport la fondul clasei, cu meditaţii, etc. Şi uite aşa ajungi personal să împingi la acest val, chair dacă iniţial nu ţi-ai dorit asta.
    Pe de altă parte, nu este vorba de vreo bulă #rezist, ci doar grupul tinerilor faţă de grupul părinţilor.
    Aşa e şi cu corupţia, cu mita la medic, etc. Cand te loveşte personal, intri în joc, altfel rişti viitorul copiilor sau chiar viaţa (când e vorba de medic).
    Mereu tinerii au fost împotriva acestor reguli la limita legii şi e bine să fie aşa. Demonstraţiile studenţilor dintotdeauna sunt dovada că vârsta îi face să spere. Cât încă nu-i lovesc problemele, e bine să lupte. Însă trebuie să se aştepte că şi vor pierde această luptă, la un moment dat. Şi nu trebuie să se supere pe cei ce au cedat.
    Acum pot emigra uşor în ţări unde aceste drepturi au fost câştigate şi nu mai trebuie să lupte pentru ele. O libertate inaccesibilă multora până acum cincisprezece ani. Bula #rezist ar trebui să constituie lupta acestora pentru aceste drepturi la noi, de oriunde s-ar afla acum. Pentru că dacă pleacă şi nu se mai uită înapoi, lupta va fi pierdută.

  16. Gabriel

    capul ce se pleaca sabia nu-l taie – da, am invatat cu totii versurile astea imbecile care sunt una dintre cauzele pentru care romanica cu r mic arata cum arata si se comporta cum se comporta.
    sunt [tot mai] departe de a fi tanar (cel putin asa zice buletinul), dar daca la povestea cu meditatiile, fondul clasei etc. nu pot spune decat ce as face (pentru ca n-am copii), cu restul inevitabil m-am intalnit. si, cumva, am reusit sa nu dau niciodata vreo spaga, nici macar la medic, nici macar atunci cand viata cuiva drag era in pericol. am facut altceva in schimb: am tras-o deoparte pe aia care si-ar fi dorit sa-i pitesc in buzunar o bancnota sau mai multe si am avertizat-o ca daca nu-si face treaba asa cum trebuie in conditiile in care de la mine n-o sa vada niciodata nici macar o moneda de 10 bani, sectia pe care ne aflam (neurologie) mai primeste un pacient. a inteles, nu stiu daca din cauza ca-s mare, urat si ti-e usor sa-ti dai seama cand vorbesc serios, dar a inteles. si cred ca a povestit si altora, astfel incat pacientul a fost tratat cu profesionalism si cu respect pana la externare.
    dar, desigur, e dreptul oricui sa faca “cum se face”, fara sa inteleaga ca, de fapt, au pierdut lupta in secunda in care au plecat capul. fiecare cu modul lui de a-si trai viata.

    ah, si uite ca am reusit sa fac cateva chestii in viata asta chiar daca nu m-a “meditat” nimeni vreodata nici macar o secunda. doar zic.

  17. Blue

    În spitalele de stat, poţi să ceri degeaba corectitudine, dacă nu au şi materiale cu care să-ţi trateze afecţiunile. Dacă nu au cu ce, degeaba există bunăvoinţă. Noroc cu sistemul privat, noroc cu accesul liber în spitalele UE, în care ştii că dacă plăteşti, obţii ceea ce doreşti.
    Diferenţa e că în învăţământ nu prea există opţiunea privată, aşa că nu prea ai încotro, mai ales dacă majoritatea părinţilor din clasa copilului tău deja au cedat. Tot ce poţi face e să te asiguri că banii tăi nu sunt risipiţi în zadar, că există o schimbare tangibilă.
    Cât despre meditaţii, sunt de acord cu ele. Da, există oameni care au învăţat o materie pentru care nu există cerere în oraşul tău, singurul loc unde o poţi practica fiind învăţământul. De acord, însă atâta timp cât nu sunt efectuate de profesorii copilului tău. Altfel, e conflict de interese şi nu sunt de acord în ruptul capului cu aşa ceva. Aş face scandal ca respectivul cadru didactic să fie schimbat, dacă nu, mut copilul la altă şcoală. Nu plec capul la chiar orice.

Comments are closed.

Sprijină dorinlazar.ro

GDPR

Uniunea Europeană vrea să vă informez că nu vă folosesc datele personale pentru nimic. Și o fac aici.