Bătălia pentru fondul școlii
De curând reamintea cineva că fondul școlii/clasei e o colectă ilegală. Inițial am râs, în fond, înțeleg de unde vine necesitatea unui fond al școlii sau al clasei. Dar tineretul revoluționar insistă „fondul școlii/clasei e ilegal”.
În primul rând, toată disputa asta în jurul fondului școlii vine din faptul că nimeni nu poate să-i interzică copilului tău absolut nimic pentru că nu l-ai plătit. Este cam ca ortodoxia la români, nimeni nu a pățit nimic pentru că nu participă la slujbă săptămână de săptămână, dar toată lumea se plânge de BOR. Fondurile colectate în felul ăsta sunt de fapt un fel de datină urbană, cam ca primitul popii să-ți ude pereții.
Dar să vorbim un pic despre ce este sau ce ar trebui să fie fondul școlii. Cel mai simplu explicat, e un mod prin care părinții se implică în educația copiilor – știm cu toții că bugetele instituțiilor de învățământ sunt niște chestiuni infinitezimale, și foarte des date în funcție de apartenența politică a directorului școlii. Drept urmare, o măsură de suplimentare a fondurilor școlii instituită pe undeva prin comunism (țin minte că se dădea fondul școlii și prin ‘88, dar nu e imposibil să țin minte prost) a rămas în vigoare și e dusă mai departe ca una din cele mai simple măsuri de rezolvare a unor probleme punctuale, gen „cade tavanul pe copii”.
La fel, fiecare clasă strângea câte o sumă (de foarte multe ori destul de mică, dar pentru cineva care trăiește la limită e oricum o gaură în buget) pentru diverse lucruri care țineau de sala în care învățau copiii – ba un tablou, ba o ramă mai ok la poza lui Dragnea și Dăncilă, lucruri de genul ăsta. Vorbim de sume destul de mici, pe care, evident, fiind vorba de România, toată lumea îi acuză pe învățători sau diriginți că bagă banii aceia în buzunarul personal. Și nu e imposibil.
Acum știu lucruri foarte bune făcute din fondul școlii și fondul clasei, și știu de oameni care băgau direct la ei în buzunar acele fonduri. Statutul lor e cel puțin ciudat; sunt mai degrabă într-o zonă gri a legalității. Nu sunt nici foarte ilegale, nici foarte legale.
Ca să încurce lucrurile, cineva mi-a venit cu un citat din regulamentul-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar, la articolul 181:
(1) Comitetul de părinți poate decide să susțină, inclusiv financiar prin asociația de părinți cu personalitate juridică, cu respectarea prevederilor legale în domeniul financiar, întreținerea, dezvoltarea și modernizarea bazei materiale a clasei. Hotărârea comitetului de părinți nu este obligatorie.
(2) Sponsorizarea unei grupe/clase de către un operator economic/persoane fizice se face cunoscută comitetului de părinți. Sponsorizarea nu atrage după sine drepturi suplimentare pentru copii/elevi/părinți, tutori sau susținători legali.
(3) Este interzisă implicarea copiilor/elevilor sau a personalului din unitatea de învățământ în strângerea fondurilor.
Pare serioasă treaba. Doar că ăsta e un regulament cadru – regulamentul funcționării școlii e votat conform legii (e mult de discutat aici) și depus la secretariatul școlii. Teoretic (și practic) orice părinte poate cere acel regulament; practic ar trebui să semneze că a luat la cunoștință de acest regulament. În fine, e complicat. Nu toată lumea știe că există acest regulament, nu toată lumea a citit ce a semnat, dacă a semnat.
Sigur, există o cale legală de a organiza colecte financiare pentru binele școlii și a clasei din care copilul tău face parte. Dar, să fim serioși, cât de ușor e să faci acea asociație? Cât de costisitor? Câte formulare, câte declarații oficiale, cât efort trebuie depus pentru ceva destul de simplu, gen dat niște bani pentru un zugrav, sau pentru niște litere și niște desene de atârnat la clasa I. Îți trebuie ceva simplu, operativ, eficient pentru rezolvat niște lucruri care nu trebuie să aștepte ședințe oficiale de buget, minute oficiale, ștampile și declarații la ANAF. Ideea că părinții trebuie să se constituie într-o formă juridică e absolut idioată. E genul ăla de reacție birocratică la care singurul răspuns la orice întrebare e un nou tip de formular.
Și apoi vine generația oamenilor „deschiși la minte”. Răspunsul lor e, desigur, „fondul clasei e ilegal”, o afirmație lipsită de orice valoare, deloc constructivă. Da, fondul clasei e ilegal, dacă nu figurează în regulamentul votat de ceva comisie din cadrul școlii. Cel mai probabil, a fost votat, și probabil că fondul clasei nu e ilegal.
Și aici vine chestia pe care doream s-o zic. Cea mai irelevantă discuție în jurul „fondului clasei” e cea despre legalitate, asta se poate rezolva cu o întâlnire a unui consiliu improvizat în cadrul școlii dacă e cazul. Hai să vorbim despre necesitate, despre cutume, despre cheltuirea responsabilă a banilor. Dar „legalitatea” unei colecte care nu e nici măcar obligatorie? Asta e o glumă.
Ah, și pentru încheiere, hai să zicem că fondul școlii e ilegal și vrei să dai în judecată școala. Știi cât ia? În justiția pe care #rezist vrea s-o apere, genul ăsta de dosar durează atât de mult că se clasează, așa cum furtul glumelor de către alde Buzdugan s-a prescris. Discuția despre ilegalitatea fondului școlii e atât de inutilă, încât doar arată cât de impotenți intelectual sunt cei care se lansează în direcția aia.