De ce ne bucurăm de Simona Halep doar când câștigă?

Acum un an, când nu se zicea nici pâs de Simona Halep, scriam despre asta într-un articol adresat microbiștilor. Simona nu era încă în top 10 mondial și puținii care se uitau la vreun meci de-al ei mai spuneau ceva, în tăcerea lor. Dar nu prea aveau cu cine să schimbe o vorbă, cu cine să se bucure. „Simona Halep? Cine e aia? E aia nouă de la Capatos?”.

Simona însă a câștigat mult la începutul anului 2014, atât de mult încât a urcat pe locul doi mondial. Deja Simona a devenit un nume cunoscut de întreaga Românie, nu doar de către cei care priveau meciurile ei de când era mai slabă.

Și acesta e motivul pentru care scriu acest articol. Pentru că ceea ce nu se înțelege din puseurile de bucurie de pe Facebook este că singurul motiv pentru care ele există este că ele sunt împărtășite de prietenii noștri de rețea socială. E o formă de validare personală în fața grupului. E o confirmare că suntem parte din grup. Gândim, ne exprimăm în acord cu grupul. Suntem cu adevărat acel animal social care ar trebui să fie homo sapiens. Și da. îmi plac manifestările astea de bucurie. Și cele de tristețe. Arată că încă mai suntem omul acela social, că încă mai contează faptul că suntem parte dintr-o societate, că avem câteva lucruri în comun.

Tot ce doresc e să ne diversificăm motivele pentru care ne întâlnim să ne bucurăm. Să ne încurajăm echipa locală de hochei, baschet sau handbal. Să avem un motiv să ne strângem 1500 de oameni la patinoar, chiar dacă echipa noastră favorită e bătută la un scor teribil. Să ne reamintim că suntem acolo ca animale sociale, să ne întâlnim cu alte animale sociale ca și noi.

Și acum revin la întrebarea de la care am pornit. De ce ne bucurăm de Simona Halep doar când câștigă? Ne e frică. Ne e frică de faptul că s-ar putea să ne invalideze din punct de vedere social. Și nu cred că e cazul. Cred că ar fi mai bine să o susținem și când joacă cu numărul 75 mondial și pierde, și când joacă cu numărul 3 mondial și câștigă. Și să nu o urmărim doar pe Simona Halep. Să îi urmărim și pe cei care vin din spate, și pe cei care joacă alt sport decât ce s-a jucat până acum cu succes în România.

Pentru că scopul e ca performanțele și reușitele lor să ne aducă pe noi mai aproape unii de ceilalți.