Călătorie în Asia: Hong Kong

Prima ieșire a mea în afara Europei s-a petrecut zilele astea – vineri pe la prînz am plecat din România către Hong Kong, prin Paris. Da, vorbesc de Hong Kong-ul care acum e atins oarecum de gripa mexicană, și nu, nu am așa ceva.

Primul regret al călătoriei a fost că nu am avut curajul/inspirația de a ieși în Paris – am făcut o escală de 5 ore, dar eram prea încărcați cu bagaje și nu am reușit să ne prindem cum funcționează mijloacele de transport în comun – iar dacă îi întrebi pe cei de la birourile de informații, chiar și cei de la informații pentru turiști, parcă au în descrierea locului de muncă să te sperie că nu o să apuci să te întorci. Așa că am decis să nu mai mergem (și încă îmi pare rău că nu am făcut-o).

O a doua treabă e că în Franța poți să mori nemîncat cu o hîrtie de 500 de euro în mînă. Probabil partea cea mai dificilă a primei zile a fost faptul că aveam o hîrtie de 500 de euro, și nimeni (dar absolut nimeni) nu îți va schimba 500 de euro în aeroport. Pentru cei care au nevoie de un pic de ajutor am un sfat: cei de la exchange office îți pot schimba banii într-o monedă interesantă, de exemplu dolari Hong Kong. Iar 100 de dolari HK înseamnă pe undeva pe la 11 euro (de fapt mult mai puțin dacă schimbi din HK, dar nu ne-a deranjat să pierdem cam 1.5 euro ca să putem să spargem banii mari).

Călătoria pînă în Hong Kong e infernală. Nu știu cine s-a gîndit că o călătorie de aproape 12 ore cu avionul poate fi făcută stînd înghesuit ca o sardină între doi oameni – cred că ar trebui să regîndească interioarele de la avioanele 7_7 în așa fel încît să fie ceva mai mult spațiu: după cum am văzut la întoarcere, Boeing poate (Airbus nu prea). Nu m-am simțit deloc confortabil înghesuit de un om care dormea mai mult pe mine că nu încăpea în scaunul lui, și din cauza căruia nu puteam să ies deloc.

Pe de altă parte am învățat că dacă nu poți dormi în avion (eu nu am putut pentru că mi-era prea cald, prea frig sau amîndouă la un loc) soluția este să te folosești de ‘entertainment system’-ul pus la dispoziție de linia aeriană, în acest caz Air France. La drumul de întoarcere aveam să mă folosesc mai bine de acest sistem, dar pe drumul de dus nu prea l-am folosit – am ales să mă chinui încercînd să adorm sau să folosesc laptop-ul (imposibil pe un avion, e un mit ‘lucratul’ pe avion, sau orice fel de activitate utilă. A respira pe avion înseamnă a-i disturba pe ceilalți, deci nu, nicht, no, non, niet, nein, nine, 9.

Însă odată terminat calvarul avionului, trecută poarta de intrare, prezentat pașaportul și acel formular pe care trebuie toată lumea să-l completeze și în China și în Hong Kong, ne-am lovit de prima problemă reală. Unde și cum ajungem?

„Unde” a fost simplu să determinăm. Bazîndu-ne pe o hartă oferită de Eugen și pe cunoștințele anterioare, trebuia să ajungem undeva pe continent. Hong Kong e un oraș situat parțial pe o insulă, parțial pe continentul asiatic – un port britanic la care au mai luat pentru încă 99 de ani de la chinezi încă o bucată mare de pămînt pe care s-o exploateze. Noi aveam hotelul pe insulă, și cel mai apropiat loc din care puteam să ajungem era Kowloon Station; de-acolo planificasem să mergem pe jos, pentru că drumul e scurt (Hong Kong-ul se întinde mai mult pe verticală decît pe orizontală).

În mod normal te-ai gîndi că problema cea mai mare ar fi o mulțime de locuri primejdioase prin care nu știi dacă e ok să treci sau nu. V-ați înșela: problema noastră cea mai mare a fost să ieșim din mall-ul la subsolul căruia ne-a lăsat airport-express-train-ul. După ce am rătăcit vreo jumătate de oră am ajuns în acest loc: și da, această navă spațială există și e MULT mai frumoasă decît în poză (pozele, în general, nu prea redau atmosfera reală din oraș) – se află la etajul 5 și singurul mod în care poți ajunge la ea e prin mall sau prin escaladare.

Not a spaceship

Not a spaceship

Ăsta a fost momentul în care și eu și Istvan (colegul meu cu care am pornit în călătoria asta) ne-am dat seama că a meritat drumul pînă aici. Momentul în care am înțeles o mică parte din diferența dintre Asia și Europa și acel moment în care am realizat, pentru prima oară, că sunt ALTUNDEVA. Pentru că Hong Kong este altceva decît tot ce am văzut în Europa. Culmea e că deosebirile nu apar neapărat acolo unde le-aș fi așteptat: în înfățișarea oamenilor sau în vocea lor, pițigăiată, așa cum ne amintim din mai toate filmele hollywoodiene. Diferența reală se manifestă în modul de a gîndi și de a folosi spațiul. Nu vorbesc de superioritate de o parte sau alta – nu mai cred în superioritatea nici unui grup de oameni – ci din contră, de uniformitate. Dacă știi să te uiți, Hong Kong-ul și populația lui nu se deosebește de nici un alt oraș – nici măcar la aspect fizic. Numai că în HK vezi mult mai multe tipuri de oameni; e și normal, pentru că aici se adună asiatici cu figuri indiene, chinezești, japoneze, malaieziene, europeni și chiar și negri (deși mult mai puțini).

În cele din urmă am reușit să ieșim, și chiar să ajungem la hotel într-un timp decent – iar plimbarea pe jos ne-a făcut foarte bine, pentru că am avut ocazia să admirăm zgîrie-norii de pe insulă – una din cele mai frumoase priveliști urbane. Probabil cel mai impresionant e acest turn care pare desprins din comic-books cu Batman sau dintr-un film noir.

The fantasy Batman tower. Batman not included

The fantasy Batman tower. Batman not included

În rest, totul așa cum îl știți, sau bănuiți. Lumini multe (nu chiar ca Tokio, dar comparabil), multă culoare (pînă apuci să vezi igrasia care îneacă toate clădirile ce nu-s acoperite cu sticlă din cauza umidității constante). Probabil că o să pun și niște poze, și o să dau într-o postare ulterioară link.

Cuvîntul cheie pe care trebuie să-l știi în Hong Kong e „no”. Cînd te plimbi prin centru ți se oferă masaj, costume și celebrele „copywatches” – ești asaltat pur și simplu de masajiste profesioniste și de vînzători de ceasuri false, și singurul mod de a scăpa: ‘just say no’. De vreo 50 de ori.

For the original copywatches refer to the gentleman in the foreground

For the original copywatches refer to the gentleman in the foreground

E foarte ușor să vezi, pe lîngă frumusețea Hong Kong-ului, și părțile urîte. Oamenii înghesuiți în blocuri mizere, pline de igrasie. Dar cred că mai important e ceea ce poți învăța bun din fiecare loc prin care treci. Păcat că lucrurile bune sunt atît de greu de capturat – să te afli într-un loc atît de diferit, la 23 de grade, cu umiditatea constantă inundîndu-te, într-un furnicar de oameni noptatici și cu oameni interesanți alături. Prima seară în HK am petrecut-o admirînd peisajul insulei văzută de pe continent (superb de-a dreptul), iar a doua seară am petrecut-o cunoscînd mai bine locul la o bere într-un club – Live DJ, pare-se unul din cele mai pretențioase locuri, cu formație live, cu un tip pe la 50 de ani care încerca să pară cool dansînd lîngă scenă, cu scopul nedeclarat (și neînțeles de cele cărora le cerea atenția) că vrea să agațe, că e disponibil și pregătit. Și apropos, prima întrebare: Îmi explică și mie cineva ce-i cu jocul ăla cu zaruri pe care ‘șmecherii’ sau fițoșii îl joacă? Nu e ceva interactiv, gen barbut – dau cam o dată la 10 minute, deci nu are cum să fie ceva pe bani.

Oricum, am mai văzut că Hong Kong-ul nu e atît de diferit: cînd vezi primul cocalar dansînd cu trening și borsetă la spate ca un manelar român, îți dai seama că dacă oamenii inteligenți sunt diferiți, prostia e universală.

Am plecat din HK după două zile – iar destinația, Shenzhen, China, în episodul următor.