Când trebuie apărată libertatea de expresie

Sunt un copil simplu. Am crescut pe vremea când n-aveai voie să zici nimic ieșit din comun dacă nu vroiai să vorbești cu organele specializate. Am învățat cu libertate de gândire și de exprimare încet, încet, nu a fost vreun dat. Am trăit entuziasmul exploziei de libertate din 1989, am citit prima presă cu adevărat liberă în Gazeta de Transilvania, după care am văzut din nou cum se pun lacăte la gură. Am văzut cum libertății de expresie i s-a cam dus din lustru pe vremea când BUG Mafia dădeau cu subsemnatul în fața unor polițai din Turnu-Severin pentru că piesele lor conțin niște idei nu foarte conforme cu puritanismul comunist. Și am învățat ce înseamnă libertatea de expresie de la Larry Flynt, adus de Paraziții.

Zice el: „Libertatea de expresie nu e libertatea pentru gândul pe care-l iubești, ci pentru ideile pe care le urăști din toată inima”. Și e un lucru greu de digerat și de înțeles mai ales în momentul în care nu ești de acord cu cineva, mai ales când nu ești de acord cu forma lui de expresie. Așa că hai să vorbim un pic aplicat pe cazul recent de cenzură aplicat contra TNR.

Articolul e foarte slab – și foarte popular în același timp. Articolul e probabil unul din cele mai slabe (atât ca formă de exprimare cât și ca conținut). E expresia unor frustrări teribile strânse nu doar în autor, cât și în zecile de mii de oameni care au trimis articolul mai departe – frustrările respective amplificate de defilarea triumfală a lui Dragnea la congresul PSD.

Nu am de gând să apăr forma articolului TNR. Îmi displace genul ăla de exprimare, mi se pare că nu are ce căuta o astfel de exprimare în spațiul public. Dacă eu aș fi fost editorul lor nu aș fi lăsat articolul pe site, cu motivații gen „e prea mult”. TNR a dat drumul la articol, articolul a devenit incredibil de popular, prea mulți oameni și-au regăsit frustrările exprimate în acea formă nereverențioasă. Am învățat ceva nu numai despre TNR, dar și despre publicul larg, despre oamenii cu care nu interacționez (nu țin minte să fi văzut acel articol în perioada respectivă). Articolul ăla nu era pentru mine, așa cum un articol cu glume cu Mozart și Salieri sau cu pixeli rotunzi și pătrați probabil că nu o să prindă la restul. Așadar articolul acela ar trebui să existe în ciuda faptului că mie îmi displace, demonstrația se face prin Reductio ad Flynt, dacă preferați.

Acum să vorbim un pic despre cealaltă parte, cea care s-a plâns de discriminare. Din câte aud, nu e singura formă în care s-au plâns, prima formă a fost cea la care mă așteptam, și anume să acționeze în judecată TNR, și judecătorul le-a refuzat cazul pentru că a fost prost fundamentat. În schimb, calea cealaltă era mai sigură – femeile din fruntea statului au decis să folosească aparatul statului pentru pedepsirea gândurilor neconforme cu opiniile lor. CNCD a dat răspuns în timp record unor cereri dubioase, pentru că articolul respectiv e cel mult insultător la adresa personală, dar nu e discriminatoriu.

Și oricât de mult îmi displace acel articol din TNR, știu foarte bine că acel articol nu e discriminatoriu. În ciuda a orice își doresc Viorica, Lia și amanta tânără a lui Dragnea, doar pentru că ele se simt că au sânge albastru și doar pentru că sunt aproape de puterea politică în România, ele nu sunt o categorie specială. Oricât și-ar dori de mult să se creadă o categorie, să se creadă discriminate, nu sunt. Da, la nivel personal mi se pare normal să își ducă plângerea în tribunal. Discriminarea însă nu există.

Mai îngrijorător, însă, este să văd că jumătate din cei care mai comentează pe net (teoretic spuma intelectuală a mării României) sunt foarte încântați de amenda acordată, deși e evidentă comanda politică. Și pentru cei care o să-mi spună că nu a fost comandă politică, că nu o pot dovedi, îi rog să îmi producă lista tuturor subiectelor la care CNCD încă nu a dat răspuns și să-mi demonstreze că exista urgență reală, de asemenea aș dori să se compare felul în care CNCD a tratat cazul Viorica Dăncilă și felul în care CNCD a tratat cazul TNR. Comanda politică e evidentă, dar lumea o aplaudă pentru că dintr-un motiv sau altul le displace TNR.

La comandă politică, CNCD vede discriminare într-un articol. Discriminarea e o chestiune foarte fluidă, de exemplu dacă noi zicem despre persoana A că este X((termen derogatoriu)), iar persoana A e din categoria socială Y, A poate pretinde mereu că de fapt ceea ce am spus este că acea categorie socială Y este făcută X((termen derogatoriu)). Aceasta e o eroare de argumentare des întâlnită, o fentă foarte simpatică la care e foarte tentant să pici, o întâlnești foarte des la sociologii PSD-ului zilele astea. Ceea ce ar trebui să ne îngrijoreze nu e faptul că CNCD vede discriminare peste tot, ci faptul că CNCD acționează la control politic. Și ăsta e lucrul cel mai revoltător din toată discuția asta.

O fi în subordinea parlamentului, dar CNCD nu este la comanda politică a parlamentului. CNCD nu ar trebui să fie la un telefon distanță pentru putere, să facă ce își dorește condamnatul definitiv Liviu Dragnea. Hai să fim serioși, oricât de tare vă doriți să și-o ia TNR, chiar sunteți pregătiți să fiți voi următorii luați în vizor la comandă politică? Eu zic că din contră, e timpul să examinăm cât se poate de critic activitatea CNCD, nu doar pentru că au dat o amendă unui site care poate că ne displace, ci pentru că sunt niște oameni care amendează la comandă politică, ignorând legile și atribuțiile lor.

Lucrurile nu sunt mult diferite de începutul anilor 2000, când dacă îl deranjai pe alde Năstase te pomeneai cu malacii peste tine în redacție. Condamnatul definitiv Liviu Dragnea controlează sistemul de stat cu același talent cu care odată o făcea Năstase; și ăsta e lucrul care ar trebui să ne deranjeze pe noi toți. De-asta, deși ne displace foarte tare calitatea textului publicat de TNR, e momentul să ne uităm la niște libertăți fundamentale precum libertatea de expresie, și să îi sprijinim. Pentru că libertatea de expresie trebuie apărată chiar și atunci când ne displace mesajul transmis. Altfel o luăm pe panta lui Pleșu, unde libertatea de exprimare are limite, și când definim limitele alea s-ar putea să fie tăiate și gândurile tale de pe lista celor care sunt OK. Și o să trebuiască să mai răstignim un Gheorghe ca să ne-o recâștigăm.