Capitalismul de Facebook nu funcționează

Alex Mihăileanu are un text foarte lung pe Facebook despre apucături socialiste. E genul de articol unde îl întrebi pe om de ce l-a publicat pe Facebook, chiar voia ca lumea să uite de el 5 ore mai târziu, cât rezistă în timp o postare pe Facebook? Articolul lui e bun, merită citit (acum e și pe blog), dar mă agăț de el doar ca pretext pentru un text la fel de lung, fără absolut nicio legătură, mult mai vag și poate mult mai puțin interesant.

Ce se întâmplă dacă rămâi fără un loc de muncă?

Să zicem că cineva face o prostie, fumează într-o moară de-a lui Vel Pitar și asta explodează. Tu lucrezi la moara respectivă. Nu mai e nicio altă moară prin zonă – tu nu ai suficient de mulți bani cât să mergi cu taxi-ul la muncă într-o zi și nu mai ai unde lucra. Să zicem că ești într-un sistem de-ăla 100% corect, capitalist, cum zic că își doresc băieții din dreapta. Tu nu mai produci pentru angajator, deci nu mai primești niciun ban. Nimeni nu mai are o altă moară prin zonă, toate s-au populat cu roboți. Ai muncit 15 ani la moară, atâta știi să faci – să torni grâul în moară, să întreții echipamentele specifice, să cureți prin zonă, știi să verifici calitatea grâului, calitatea produsului rezultat, să pornești și să oprești echipamentele respective. Doar că nimeni nu are nevoie de ceea ce faci tu.

Băieții din dreapta îți zic: păi trebuia să ceri bani cât să te acoperi în astfel de situații. Să-ți faci o asigurare solidă. Dar lucrătorii la moară nu sunt plătiți cu mult – de-aia munca ta de morar a fost înlocuită cu roboți care doar au nevoie să fie șterși de praf din când în când, restul s-a rezolvat. De unde așa ceva? Ah, zic băieții din dreapta, atunci… ăăăă, trebuia să te ocupi cu altceva. Mersi mult, dintotdeauna mi-am dorit să fiu milionar doar că nu se angajează la milionari, acolo.

O altă soluție este să oferi niște servicii utile celor din jur. Foarte generic, așa, și e drept că omul muncitor va găsi întotdeauna un loc de muncă, doar că ai niște cheltuieli: o chirie, mâncare (zilnic, ca boierul), utilități, chestii d-astea. Nu le acoperi pentru că tipul care angajează nu vrea să dea decât 400 de lei lunar pe munca ta. Capitalism, tată. Atât valorează chestia respectivă pentru el. Vine, evident soluția: îți faci un business.

[pauză pentru râs]

[pauză pentru râs]

Realitatea e că un om care trăiește la oraș, lăsat fără un loc de muncă, fără sprijin extern, e condamnat la moarte sau la încălcarea legilor. Este imposibil să trăiești în oraș fără bani. Vorbesc de chestiunile minime ce țin de supraviețuire. Un pahar cu apă, un codru de pâine, toate costă. Nu poți să supraviețuiești mai mult de câteva zile într-un oraș fără să plătești – și asta dacă ți-ai făcut un minimum de provizii.

Și chestii de genul ăsta pe care l-am descris se întâmplă, chiar se întâmplă mai des decât credem. Un principiu budist spune că viața fără boli și fără nefericire e excepția și trebuie celebrată ca atare – în general dificultățile sunt cele care ne domină viața.

Dar ăsta nu e un argument, spune capitalistul de Facebook. Banul exprimă valoarea a ceea ce faci tu pentru societate, taxele sunt un jaf la drumul mare, orice lucru făcut la comun e de fapt nenatural, o modalitate de a i se tăia din drepturi, și invariabil, capitalistul de Facebook va plânge după vremurile capitalismului pur, probabil undeva pe vremea lui Adam Smith, fără să știe foarte multe despre Adam Smith sau despre ce a scris omul.

Încă o pauză de râs, adevărat de data asta

Încă o pauză de râs, adevărat de data asta

Viziunea idilică a capitalistului de Facebook nu poate exista în context modern. Nu când suntem înghesuiți în metropole, fără spațiu în care să ne cultivăm sau să vânăm pentru un minimum necesar subzistenței. Viziunea asta capitalistă presupune că în lipsa unui schimb economic subzistența e asigurată – dar realitatea ne arată din nou și din nou că nu e cazul – că lucrurile sunt un pic mai complicate.

Tot de pe Facebook e ușor să combați orice act „socialist”. E ușor să ignorăm faptul că socialismul ăsta combătut poate fi reprezentat și de o fântână dintr-un sat – făcută nu în curtea indivizilor ci pe uliță, contribuind mai mulți indivizi la construcția ei. Capitalistul de Facebook face imposibil un act social, la comun, sau chiar un act de caritate. Realitatea e mult mai complexă însă decât adevărurile astea absolute aruncate pe o rețea socială. Și realitatea e că nu putem trăi în absoluturi. Sau putem, dar nu e sustenabil.

Am mai discutat despre faptul că nu mai există în peisajul modern ideea de stânga sau de dreapta((Pentru cei care nu cunosc de unde vine dihotomia spectrului politic în „stânga și dreapta” (cu o a treia cale, fascismul), ea vine de la felul în care stăteau în manejul regal oamenii din Parlamentul Revoluției franceze. Nici atunci nu era o împărțire reprezentativă.)). E o separare aparent convenabilă, dar inutilă în contextul curent. Oricine are o părere formată de la început din cauza orientării sale politice (sunt de dreapta, deci sunt creștin, sunt de stânga deci sunt ateu, de exemplu) nu face altceva decât să demonstreze ignoranță – iar capitaliștii ăștia moderni sunt și ei niște amuzanți de felul lor.

Chestia e că foarte mulți oameni nu înțeleg ce e de fapt capitalismul. Că țările socialiste (chiar și cele comuniste) sunt și au fost într-un fel sau altul afectate de „capitalism”. Din păcate nu există capitalismul pe care oamenii și-l doresc. Nu a existat niciodată. Capitalismul pe care îl idealizează oamenii ăștia nu a funcționat niciodată, și când s-a apropiat cel mai tare el a fost însoțit de creștinism (sau ceva similar) ca sistem moral. Flashnews, dar nu este 100% greșit să afirmăm că Iisus a fost unul din cei mai influenți socialiști din istoria omenirii.

De ce scriu toate astea?

Acum câteva zile am avut o discuție la sfârșitul căreia am ieșit stors de vlagă. O discuție foarte pragmatică ale cărei detalii nu vreau să le expun, doar că la sfârșitul ei am ajuns la o concluzie de genul:

Sunt momente în viață când pornești într-o discuție cu mentalitate de antreprenor și ieși de-acolo cu mentalitate de sindicalist

A fost un moment în care mi-am dat seama care e principala problemă a capitalismului: oamenii. Oamenii care s-au născut cu sau au dezvoltat o mentalitate de sclav, de executant, de unealtă. Oamenii care nu sunt în stare să decidă pentru sine – oamenii care nu sunt actori raționali. Oameni care își fac rău sieși și societății în care trăiesc.

Pe măsură ce înaintăm spre sfârșitul istoriei ajungem la concluzia că există un singur drum – împreună, sau deloc. Că omul nu mai poate trăi ca un animal singuratic, izolat. Că indiferent că ne place sau nu trăim împreună sau murim împreună. Că (cel puțin societatea pe care o numim civilizată) a trecut peste faza în care suprima populații întregi doar pentru că cineva a făcut ceva ce nu ne-a convenit. Și asta presupune niște lucruri pe care mulți le numesc socialiste.

Strictețea vederilor politice e una din prostiile care au omorât mulți oameni – vreo 90 de milioane când te gândești la comunism, vreo 40 de milioane când te gândești la nazism, și-așa mai departe. În realitate, zic eu, ar trebui să existe o singură vedere politică ce merită apărată, și aceea nu e nici capitalismul, nici socialismul, nici comunismul, nici fascismul, nici naționalismul. Aceea e libertatea atâta timp cât libertățile tale nu taie libertățile altora. Șansele egale – șanse, nu garanții. Restul sunt negociabile.

Trăim într-o lume imperfectă, în care oamenii nu se comportă ca actori raționali. Societatea de azi e consecința a milenii de experiență, dar și a milenii de abuzuri. Sistemul nu e perfect, dar e perfectibil. Nu există stânga sau dreapta – există doar mai bine și mai rău. Că chiar dacă sunt niște naivi incurabili oamenii care țin pancarte cu „Jos capitalismul”, adevărul e undeva la mijloc.

În curând o să avem parte de o nouă revoluție. Nu știu dacă eu o să o prind, dar ea pare că începe acum. E vorba de revoluția robotizării (robotizarea reală, nu automatizarea prin mașini). Momentul în care vom face unelte care să lucreze pentru noi, când valoarea pe care o vei da societății nu mai e dată de cât de mult poți căra în cârcă. Capitalismul nu are un răspuns la întrebarea: ce faci când nevoile a miliarde vor fi satisfăcute prin munca câtorva oameni, puțini la număr? Noțiunile stricte de acum gen „socialism” sau „capitalism” vor dispărea, înlocuite de ceva pentru ce nu suntem încă pregătiți.

În orice caz, socialismul e aici să rămână – și e aici de la anul 300, de când l-a adoptat Constantin cel Mare, și chiar de mai dinainte, născut în prima persoană care a empatizat cu cel care are mai puțin decât el. Capitalismul e și el aici să rămână – e cea mai coerentă și corectă exprimare a adevărurilor economice, a faptului că lumea e construită din indivizi lacomi, în căutarea fericirii. Trebuie înțeles însă că absolutismele sunt inutile. Că, așa cum zicea odată Radu, capitalismul e idealul de neatins (și nu comunismul, după cum bine s-a demonstrat de-a lungul istoriei).

Sau poate, cine știe, revoluția roboticii va fi cea care ne va permite în sfârșit să construim societatea perfectă, ideală, capitalistă. Până atunci, capitalismul extrem pe care îl tot propăvăduiesc oamenii pe Facebook nu funcționează. Get over it.