Care e faza cu podcasturile

Postarea asta are o audiență de 1; o să intru într-o dizertație plicticoasă pe tema podcastului, publicului român și alte asemenea. E un răspuns la o postare privată de pe Patreonul lui Vali Petcu. Măcar în teorie sunt vag competent să răspund la întrebările de acolo.

Vali nu reușește să identifice șablonul. Care postare funcționează, care postare nu funcționează. Înțeleg foarte bine întrebarea. Venind din zona blogurilor, lucrurile sunt destul de simple. Ai acolo un titlu, ai un paragraf de introducere unde îl convingi pe om să citească mai departe, scrii ce ai de scris, dacă omul e mulțumit se reîntoarce, dacă nu, asta e, ori nu ai făcut o treabă bună, ori nu e de el blogul respectiv.

Podcastul, evident, nu funcționează așa. E ceea ce simte și Vali; nu e chiar atât de vizibilă diferența dintre un podcast muncit, gândit bine și unul care e înregistrat pe fugă, pus acolo fără foarte mult efort. Nu ai cum să vezi când ești față în față cu player-ul cât de muncită e postarea respectivă. Să zicem că faci un podcast foarte bine documentat; e tot format din cuvinte, nu poți să dai la mijlocul conversației să vezi dacă conținutul e valoros – ca în viața reală, când ajungi în mijlocul conversației fără să cunoști subiectul nu are cum să-ți pice bine.

Cred că e necesar să explic mai bine ce e un podcast; e o conversație sau un discurs în care participi pasiv. Nu poți intra în dialog cu cei din podcast, dar asta nu înseamnă că nu ești participant în acea discuție sau prezentare. Atenția ta, felul în care interacționezi cu podcastul, e cel care contează.

Podcastul nu e o chestie cu care îți umpli cinci minute. Nu e o chestie care trage click-uri; un ascultător de podcast își dezvoltă o fidelitate deosebită. Experiența de ascultare de podcast e mai degrabă o medie între calitatea tuturor episoadelor; nu există o rețetă prin care devii ascultător fidel de podcast, fidelitatea asta se câștigă greu, și se pierde destul de greu. Podcastul, practic, e un mediu cu o inerție foarte mare; fanii îi atragi greu, dar odată lipiți sunt fideli cât timp nu faci măgării foarte mari din nou și din nou.

Metricile podcasturilor sunt diferite. Nu știi câți oameni te ascultă din motive obiective; ai engine-uri care fac caching pe fișierul tău, și îl distribuie la mai mulți ascultători, un click nu înseamnă o ascultare, o descărcare nu înseamnă o ascultare. Ajungi la zeci sau sute de ascultători, dar nu știi dacă toți te ascultă; și pe o singură descărcare ar putea să te asculte sute de oameni.

Apoi, mai ai problema că românii nu ascultă radio, consumul românesc de radio e la cote minime istorice, singurul lucru care se ascultă sunt emisiunile de dimineață și de la orele 4-7, când oamenii se întorc de la muncă; unde e mai degrabă o dragoste forțată, pentru că oamenii nu au voie să dea drumul la video în mașină. Podcastul românesc ar putea să încerce să se bată cu măscăricii de dimineață sau cu serioșii de după-amiază (dimineața se bagă glumițe, seara se discută cu gravitate despre cât de nașpa e România). Doar că nu acesta e ținta podcastului în general, și deși ar putea exista o șansă să rupi ceva pentru categoria respectivă (probabil ICR Podcast e ascultat în zona aceea orară), nu cred că aceasta e categoria pe care vrei s-o atingi pe termen lung.

Podcastul e ascultat de oameni în timp ce nu desfășoară activități intelectuale, în timp ce fac curat prin casă, lucrează într-un atelier de tâmplărie, conduc o mașină pe distanțe lungi, se plimbă prin parc după muncă. Podcastul e o formă de entertainment specială; trebuie să fie suficient de interesant cât să merite ascultat, dar suficient de lent cât să nu te stimuleze direct, și să poată să treacă pe plan secundar în timp ce te ocupi de altceva.

Și acum că audiența acestei postări a bătut în zero, să continui pe ceea ce zicea Vali pe-acolo. Nu, nu e nasol pentru un creator de conținut lucrul ăsta; din contră, e o poziție mult mai relaxată decât cea de creator de blog, de exemplu. Poate fi mai ușor să faci un podcast decât să ții un blog; ca o conversație, nu e foarte des importantă fiecare frază, importantă e ideea pe care o transmiți la capătul conversației, și dacă ai reușit să îi lași omului care te ascultă o experiență plăcută. Asta e miza a ceea ce faci.

Câteva lucruri care trebuie înțelese. În primul rând, podcastul de zece minute nu există. Motivul pentru care podcastul e ceva de 20-30 de minute minimum e pentru că nivelul de implicare al ascultătorului e mult mai mare; zece minute într-o conversație sunt nimic, 20 de minute e un prag psihologic, ce merge mai departe de atât e foarte ok.

Al doilea, că ascultătorul de podcast nu poate fi verificat cât și ce a ascultat, nu poți să-l convingi să dea click pe ceva ca să-ți confirme chestia asta, sau alte trucuri similare. Asta e restricția pe care o impune mediul, și trebuie să te supui ei.

Al treilea, că podcastul nu merge promovat prin Facebook/Twitter; nu așa ajunge un podcast ascultat. În momentul în care Ovidiu (mult mai popular decât mine) scria despre podcast aveam 2000-3000 de descărcări din prima zi; dar după ce am oprit genul ăsta de promovare, cei care ne-au ascultat au rămas undeva la 200 de oameni; cei care chiar sunt ascultători de podcast. Acum cifrele sunt ceva mai sus; și chiar dacă avem o pagină pe care anunțăm când e un nou episod sunt foarte puțini cei care chiar dau click din Facebook ca să ne asculte.

Dar dacă vrei să măsori câți ascultă podcastul, real, nu îl promova; vezi câți s-au înscris la tine din iTunes, Stitcher, Player FM, Spotify sau alte aplicații de ascultat podcasturi, câți așteaptă următorul episod. Ăia sunt ascultătorii de podcast; dar ascultătorii aceia sunt, în general mult mai fideli decât cititorii de pe blog, care vin pentru trei minute de entertainment. În momentul în care am oprit promovarea pe blogurile personale, am putut să măsurăm cu adevărat câți au fost interesați de subiectele abordate și felul în care le abordăm. Până atunci singurul lucru pe care am fi putut să-l măsurăm e care e succesul unor postări pe blog sau postări pe Facebook, și nu asta te interesează.

Dealtfel, de-aici cred că se nasc și întrebările lui Vali; că de fapt succesul podcastului lui e de fapt dat de succesul postărilor în care anunță un nou episod; cât de convingătoare au fost postările, dacă au fost suficient de convingătoare cât să-i facă pe oameni să dea play. Dar nici acum nu știe câți ascultători de podcast are de fapt.

E greu să știi câți potențiali ascultători de podcast sunt în România; cei mai mulți au încercat să-și umple timpul pe care l-ar fi acordat în mod normal radioului cu alte lucruri. Cred însă că în timp, cu răbdare, vom ajunge și la publicul acela.

Vali mai pomenește și autenticitatea ca element esențial al succesului podcastului; și da, așa e. Dacă omul te simte că epatezi, că simulezi, că te umfli pe tine sau pe invitat cu pompa… în cele din urmă va pleca. Există un public pentru discursul cosmetizat, întotdeauna va exista; dar e un public destul de subțire și (sincer) un public pe care nu mi-l doresc. Nu mă apuc să dau nume, dar prefer oricând un discurs mai puțin dibaci dar sincer și deschis unui podcast produs STAS și făcut să sune ca proaspăt scos din țiplă. Podcastul lui Vali, de exemplu, e mult mai onest decât multe din podcasturile motivaționalilor, sau ale băieților rasați care o ard cu invitați high-profile dar nu sunt în stare să-i întrebe nimic interesant și dialogul sună foarte superficial.

Băieții care fac standup sunt, în momentul ăsta, vedetele în ceea ce privește podcastul. Au câteva atu-uri de partea lor: în primul rând, au îmbrățișat autenticitatea – Teo, Vio și Costel au cel mai viu și vesel dialog nu doar din podcastul românesc, ci și din televiziunea și radioul românesc. În al doilea rând, oamenii, prin natura meseriei lor, au parte de mai multe experiențe decât omul normal; au mai mult de povestit, cu alte cuvinte. Stand-up-ul cere inteligență (chiar dacă simulezi un prostănac pe scenă, ai nevoie de mult cap ca s-o faci bine, altfel nu reziști mult). Deci ai niște oameni inteligenți cu mai multe experiențe, buni la discurs și glumeți; ingredientele astea adunate dau cel mai bun show săptămânal, „Între showuri”. Și mai sunt o mulțime de spin-off-uri, dar „Între showuri” e vedeta.

Însă ce e foarte important e că „Între showuri” are o altă rațiune de a funcționa; e un instrument de promovare, e un sample pentru spectacolele artiștilor și, în cele din urmă, e un mediu prin care își cresc notorietatea. Faptul că e video ajută; publicul „Între showuri” e mai degrabă consumator de vlog decât de podcast.

Publicul românesc e complicat. Mulți consumatori de podcast trăiesc peste hotare; consumatorii localnici de podcast ascultă super-producțiile din afară, îi conectează la o lume la care ei aspiră, podcastul românesc e neinteresant pentru ei; conținutul respectiv îl preferă scris sau în pastile scurte de vlog. Promovarea de podcast e complicată; aș recomanda mai multe podcasturi în podcastul meu, că nu mă doare gura să dau o vorbă bună despre alții, dar în afară de „Între showuri” ce aș putea recomanda? (Mental note, să ascult Joc și vorbe, nu mi-au plăcut primele lor episoade, dar faptul că au rezistat atât de mult îmi dau de înțeles că poate, poate, au făcut ceva bine). În fine, e și multă ipocrizie pe-acolo, dar nu o să mai amintesc care sunt motivele mele de supărare cu „comunitatea”, că nu despre asta vorbim aici.

Și am făcut anul trecut prin vară (când am făcut pauza de ICR podcast) o trecere în revistă a podcasturilor românești. Am abandonat munca pe care am făcut-o atunci pentru că mi-am dat seama că aș fi eliminat cam toate podcasturile de pe listă din câteva motive simple:

  • majoritatea sunt show-uri de interviuri. Sunt foarte puțini oameni capabili să ia un interviu, și, din păcate, cam nimeni din podcastul românesc nu stăpânește arta asta.
  • prezentatorii nu au nimic interesant/sunt șterși sau aspiră spre un genul de interviu sobru, la cravată, sau alt model importat din podcastul de limbă engleză. E ok să fie prezentatorul șters dacă știe să-l pună în valoare pe invitat; dar nu reușesc să facă asta deloc. Și prezentatorul e constanta podcastului, și dacă constanta e plictisitoare oamenii fug de tine.
  • Oameni care încearcă mai mult decât pot. Când am început ICR Podcast încercam să fiu amuzant, și eu nu sunt un tip amuzant. M-am corectat rapid, dar e cumva natural să încerci să fii în înregistrări altfel decât ești în realitate.
  • Oamenii nu dau feedback sincer. Sunt sigur că și cel mai sinistru podcaster are parte de feedback „vai, genial!”.
  • Încearcă toți să vâneze succesul în numere. Da, succesul poate fi măsurat în cifre, dar trebuie să știi care sunt cifrele care contează.

Monetizarea va fi întotdeauna o chestiune subiectivă. Podcasturile sunt mai rezistente în timp, dacă tu vrei să faci reclamă la ceva ce se termină peste 5 zile, podcastul nu e modul tău de promovare. Dacă în schimb vrei să promovezi un magazin online sau să faci reclamă la Mercedes-Benz, astea sunt lucruri la fel de valabile în 2015, 2020 sau 2060.

În fine. Sunt multe lucruri de discutat aici, eu am încercat să înghesui cât mai multe într-o singură postare, dar mai e loc de discutat. Cum ziceam, suspectez că mi-am pierdut și audiența aia de 1.


11 Replies to “Care e faza cu podcasturile”

  1. Manu

    Tehnic vorbind tu poți avea statistici din care afli cât de mult au ascultat oamenii. Un cod de JS care face un ajax request cu timpii de ascultare este simplu de făcut.

    În rest, sunt de acord că un podcast nu poate avea numai 10 minute. Oricât de mult încerc să scurtez tot ajung la o oră. Dacă vrei să povestești ceva cu un minim de amănunte, atunci îți ia 15-20 de minute. De obicei tratezi mai multe subiecte în fiecare episod. Gata ora.

  2. Andrei

    Salut. Aștept ICR-ul în fiecare luni și îl ascult dimineața acasă, pe drum spre servici și ce mai rămâne din el la servici, unitar și cam fără întreruperi. Mi-e greu să ascult podcasturi de istorie/politică /finanțe la servici pentru că cer atenție sporită – poate de aceea l-am abandonat pe al tău, de istorie, pe la al 6-lea episod. Dan Carlin am digerat pe nerăsuflate la sală și chiar am rămas cu multe informații. Podcastul lui Vali? Voce pițigăiata, se dă deștept și spune lucruri banale. Vă felicit sincer pentru ICR. Mi-ar plăcea sa te implici mai mult în dialogurile cu invitații, pentru că oferi o perspectivă diferită.

  3. Dorin Lazăr

    @Manu: Asta ar presupune că te bazezi pe ce ascultă omul din browser. Dar podcastul se ascultă pe telefonul omului, cu aplicația lui pe care o are instalată. JS-ul ăla nu te ajută în acest caz.

    @Claudiu: am mai auzit de oameni care au făcut asta, aparent am sărit deja de 10. 😛

    @Andrei: Podcastul de istorie se ascultă altfel decât ICR-ul, cere mai multă atenție și mai multă „implicare”. Nu e pentru toată lumea, dar are publicul lui foarte serios. E mult mai greu să-l producem, dar ne dă alte satisfacții. Dan Carlin are o elocință deosebită; știe să-și folosească vocea la maximum. Podcastul lui Vali nu ar avea o problemă că vocea nu e foarte potrivită; problema e că de unul singur e dificil să faci un podcast; discuțiile pe care le are cu fluture sunt mult mai ok. De asemenea, inconstanța, și faptul că el vrea să dea podcastul la publicul de pe blog.

    Foarte des interacționez cu invitații, doar că trialogul e o artă complicată mai ales când oamenii nu sunt în aceeași cameră. E greu să coordonăm cine ce întrebări pune sau în ce direcție merge dialogul; așa că foarte des unul din noi pune un pic pe frână și ascultă mai mult. De exemplu eu am vorbit mai mult cu Odoamne, am vorbit mult mai puțin cu Octavian Pascu, băiatul cu amenajarea acoperișurilor. E un mecanism în care să nu ajungem să ne suprapunem ca tembelii. La Teo, Vio și Costel merge pentru că ei sunt în aceeași cameră și se folosește și un limbaj non-verbal pentru coordonare.

  4. jollyca

    Am multe de spus (vorbesc mult, nu stiu de ce nu am inca un podcast), dar incerc sa fiu mai succint:

    Patreon (nu am vazut postarea pentru ca nu-l sponsorizez pe Vali) – blogurile sponsorizate de Patreon sunt un animal ciudat. Vezi tu, eu il citesc pe Vali de mult (cca. 2006). Intai l-am luat in serios si m-am revoltat ca e capsoman, apoi mi-a trecut si am zis meh! (read: “am mai crescut eu si am invatat sa nu-mi pese”). Citesc mai mult pentru can-can, bricolaj si cate o idee in plus referitor la ce se intampla in jurul nostru. Nu fac parte din publicul tinta al articolelor cu “sfaturi de viata”, “mizerii din online” sau “viata vedetelor pe instagram”. Pentru mine e o sursa de distractie zilnica – cateodata mai mult, cateodata mai putin (sunt zile in care nu ma intereseaza niciun articol). In momentul in care cere bani insa, se transforma dintr-un “blog pe care-l citesc” intr-o “marfa pe care o cumpar”. Si aici discutia se complica – oare merita sa dau X euro pe luna pentru ideile lui pe care sa le citesc in plus fata de “can-can”? Ma uit si la altii pe care-i sponsorizez ( dau vreo 100 de lei pe Patreon in fiecare luna) – as lua de la ei ca sa ii dau lui Vali? Ce fel de articole sunt alea care merita X euro pe luna?

    Podcasturi – sunt ascultator de podcasturi. Dau bani la doua din ele pe Patreon, in rest ma multumesc sa ascult publicitatea. Podcasturi romanesti? Ok, ICR Podcast e misto. Discutia de misto, temele sunt ok, imi face placere sa-l ascult. “Podcastul de istorie” – nu pot sa-l ascult. Am incercat cateva episoade, dar pur si simplu nu pot, nu ma atrage, e ca un serial la care nu vreau sa vad sezonul 2. Nu ma indoiesc ca e bine documentat si muncit dar… ceva lipseste ambilor “prezentatori”. Vezi tu, microfonul si camera sunt cam la fel – asa cum uniii oameni nu dau bine pe sticla, asa unii oameni nu dau bine in fata microfonului. Sau poate am ascultat eu prea mult Dan Carlin…

    In toate podcasturile pe care le ascult exista elementul de iteractivitate: au un “call to action” (“trimiteti-ne parerile voastre de pe subiect etc. etc”) inainte de podcast (unii se anunta pe twitter, altii pe pagina lor), citesc parerile ascultatorilor (asta am vazut ca faceti si-n ICR Podcast, e o metoda buna sa-mi aduca aminte ca cateodata spun ineptii 🙂 ); unii fac podcastul LIVE si au un canal de Slack cu care poti interactiona cu comunitate. Sunt chestii care in Romania nu merg deocamdata, dar sunt si chestii minime care pot imbunatati situatia. Piata nu e chiar cea mai matura, dar poate fi educata.

    …in plus de asta eu personal fac o diferenta intre “podcast” si “un om care abereaza intr-un microfon”. Nu stiu sa iti zic ce face diferenta pentru mine. Podcasturile pe care le ascult sunt facute, in general, de doi sau trei oameni – intre ei e o dialog, fiecare vine cu propria contributie la ideea generala. Cand vorbeste un singur om… parca e o pastila la radio. Stiu ca si Petreanu avea intr-un timp o varianta “audio” la articolele lui. Am incercat o singura data sa ascult, dar am preferat sa citesc articolul, iar asta in conditiile in care Petreanu e om de radio – are coerenta si fluenta sa inregistreze un articol din asta impecabil, fara “aaah”,”ermm”,”ummm” si alte scapari.

    “dimineața se bagă glumițe, seara se discută cu gravitate despre cât de nașpa e România” – ok, aici nu sunt de acord. Mi s-a intamplat ceva haios: eu ascult dimineata Morning Glory la Rock FM pana ajung la metrou cu masina (maxim 20 de minute) – glumite, haha, chestii. Intr-o dimineata, dupa ce il las pe fi-miu la gradinita, aud din alta masina vocea lui Petreanu (de ce omul asculta la maxim Europa FM in masina lui? mister!) spunand cuvintele “legile justitiei”. Mi-am zis in sinea mea ca de mult nu l-am mai ascultat pe Petreanu asa ca dau si eu pe E.FM. Era ceva greu si sumbru – cu magistrati, cu justitie, cu Tolontan… Si brusc mi-am dat seama cat de mult nu ma intereseaza si am schimbat postul. Deci se discuta si dimineata cu gravitate, nu numai seara.

  5. Dorin Lazăr

    Sunt mai multe moduri în care se poate interacționa; o facem și noi pe cât putem/reușim, dar având în vedere că e ceva ce facem pe lângă alte lucruri în viața noastră, eu zic că stăm bine.

    Dar lasă ce fac eu; eu vreau să apară alții mai buni.

  6. mbl

    Mie ca ascultător chiar îmi place că faceți podcastul din locații diferite. E mai bine așa. La Teo, Vio și Costel mai trebuie să trag cu coada ochiului, ca sa văd despre ce merge vorba.

  7. Dorin Lazăr

    Este clar o altă dinamică; și acum dacă stau bine să mă gândesc are mai multă logică ce zici pentru că nu ducem mult în comunicare non-verbală, că n-avem cum. Așa că trebuie să zicem tot ce e de zis.

  8. pvladc

    Salut Dorin,
    eu ascult podcasturi in principal ca sa adorm. asa am reusit sa scap de televizor seara.
    podcastul de istorie merge foarte bine inainte de culcare dar nu raman cu mare lucru din episoadele la care ma ia somnul repede. le mai reiau de unde cred eu ca am adormit dar nu e acelasi lucru.
    ICR-ul imi ajunge si 2-3 seri ca e mai lung dar imi mai strici somnul cu opiniile tale uneori :))
    Intre Showuri merge mai bine cand lucrez ceva sau cand conduc. Se hahaie prea tare uneori si nu pot sa adorm.
    Cinestiece si Ceva Marunt sunt destul de bune. Pe bune depinde mult de invitat.

    Cateva fandaxii personale:
    – nici nu deschid un podcast sub 30-40 minute
    – folosesc in principal CastBox. pentru Podcastul de istorie am Podbean pentru ca nu merge in CastBox.
    – e foarte important sunetul (nu sunt specialist dar e necesar sa se inteleaga ce vorbiti la difuzorul telefonului. zicea un comediant ca daca deschide un pornet si cu volumul pe minim se aude pe toata scara – cam asta ar fi de dorit 🙂 )
    – sunt prea putine podcasturi romanesti (pe alea in engleza nu pot sa adorm deloc). vara e cel mai rau
    – conteaza mai mult calitatea podcastului decat tema lui. eu ascult si un podcast despre goblenuri daca e bine facut.

Comentariul tău

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Sprijină dorinlazar.ro

GDPR

Uniunea Europeană vrea să vă informez că nu vă folosesc datele personale pentru nimic. Și o fac aici.