Cărtărescu, maestrul horror-ului

Serios, Cărtărescu este cel mai mare maestru al horror-ului românesc. Și nu în sensul ăla în care a scris o carte horror, că până acum nu e mai nimic foarte horror. Doar că are o secvență în care explică că personajul lui e într-o zonă înspăimântătoare. După ce dă într-o frază zece sinonime aproximative pentru groază, după ce explică în mare detaliu cum e el de speriat și de îngrozit de groaznica groaznicitate, continuă în felul următor (citez foarte aproximativ).

“Sunt speriat, e îngrozitor de sperietor tot ce se întâmplă groaznic de îngrozitor în această cameră. La șaisprezece ani m-au trimis părinții mei la țară, undeva pe malul Dunării. Îmi plăcea foarte mult să citesc pe-atunci, citeam enorm. Citeam chestii citibile care sunt scrise de scriitori cu unelte de scris. Sunt etern îndrăgostit de lectură. Am fost odată la olimpiada de limba română și am ieșit pe locul trei. Dacă ieșeam pe locul doi viața mea ar fi fost complet diferită, așa, însă, suntem în bilioane1)ăsta e cuvântul pe care îl folosește de universuri paralele oameni un pic diferiți, uneori la nivel atomic, alteori la nivel subatomic. Inconcevabil2)Alt cuvânt pe care îl folosește între două injurii la adresa profesorilor!”

Bine, el zice chestiile astea pe vreo trei pagini, eu am prescurtat-o puternic. Am zis să vă zic de chestia asta, că nu puteam răbda. Dar continui să citesc cartea, sunt pe la pagina 130 sau ceva de genul.

Bestselăr

Bestselăr

NOTES   [ + ]

1. ăsta e cuvântul pe care îl folosește
2. Alt cuvânt pe care îl folosește între două injurii la adresa profesorilor

Comments

Cărtărescu, maestrul horror-ului — 10 Comments

Comentariul tău