Cărţi, nu lame

Raluca mi-a deschis ochii la un lucru care pare surprinzător la prima vedere. Nu toţi copiii sunt idioţi, şi nu toate fetiţele de liceu sunt piţipoance.

E un lucru surprinzător pentru mine pentru că am început să am un ochi din ce în ce mai cinic. Nu e neapărat un lucru rău. Dacă nu aş avea un pic de cinism chiar i-aş lua în serios pe copiii care se vopsesc ca să iasă în evidenţă. Sau poate aş spune că ’emo’ vine de la ’emoţii’ şi deci curentul Emo este despre sentimente, nicidecum despre oameni habarnişti care sunt mai sensibili ca acul unui cîntar de la farmacie.

În cinismul meu chiar şi moderat, e aproape imposibil ca generaţia EMO să dea ceva bun. Motivaţia e simplă: nişte oameni care din start spun că le e prea greu (sunt curios cum ar fi reacţionat dacă ar fi trebuit să stea la coadă la pîine. Trei-patru ore) nu pot să reacţioneze altfel decît ca masă de manevră pentru cei mai puternici ca ei. Aveam eu un text pe care emos se mulează destul de bine, şi care e postat aici, pe blog. Numai cei care nu au simţit nici un fel de durere încă de mici vor reacţiona aşa de puternic şi exagerat la cele mai normale evenimente din viaţa lor (da, prima despărţire şi certurile cu părinţii sunt lucruri normale în viaţa oricui, indiferent de cine are dreptate).

Ceea ce am descoperit astăzi însă mă face să-mi retrag un pic afirmaţiile. E un lucru la care eu nu m-aş fi gîndit nici cînd eram de-o vîrstă cu ei. Este vorba de o petiţie care cere subvenţionarea cărţilor pentru adolescenţi. O chestie absolut genială, la care s-au raliat destul de mulţi copii, şi pe care o găsiţi aici.

În primul rînd, un pic de critică, pe care autorii petiţiei sper să o înţeleagă ca pozitivă:

  • O petiţie are un text mai lung, în care se explică pe larg scopul petiţiei şi felul în care ea va fi folosită
  • O petiţie are nevoie de un plan de bătaie, sau mai ales de cineva care să susţină sau să-şi asume proiectul.  Acel cineva este cel care propune petiţia, el trebuie să ştie că semnăturile respective trebuie să ajungă mai sus, acolo unde se pot lua astfel de decizii.

Aşa cum e scrisă acolo, ideea poate nu are nimic clar. Un proiect bazat pe ideea aceasta e însă cît se poate de realist. O astfel de subvenţie este posibilă. Planul are îndrăzneala unui plan bun, însă are stîngăcia caracteristică unui adolescent. Am semnat petiţia: mi se pare un lucru încurajator faptul că pentru prima oară aud generaţia asta cerînd cărţi, nu lame să se taie pe vene. ACEST gen de iniţiative trebuie sprijinite.

Nu ştiu cîtă influenţă pot avea cuvintele mele, dar poate voi veţi duce vorba mai departe. Poate postaţi şi voi pe blogurile voastre ceva asemănător, în speranţa ca cineva cu influenţă să ducă ideea mai departe. Şi dacă în cele din urmă se va trezi acel cineva, să îi menţioneze pe cei care au iniţiat ideea, fie şi doar sub titulatura ‘un grup de liceeni’.

Aştept şi eu mai multe iniţiative de genul ăsta. Mi se par superbe.

Comments

Cărţi, nu lame — 3 Comments