Cash în călătorii
De fiecare dată cînd merg pe-afară prefer să iau banii cash după mine, și, cel mult, să scot de pe card o sumă fixă de bani (să zicem 200€) pe care să-i țin sub control. Și asta pentru că, recunosc, nu prea știu să fac economii.
Am pățit-o cînd eram mai mic (nu mai știu cît de mic) la mare. Prima oară cu finanțele proprii, vreme de zece zile, la mare, în tabără. Habar nu aveam ce lucruri mișto se pot face la mare și de faptul că am nevoie de niște bani în toate zilele de vacanță la mare. Cînd am ajuns în tabăra de la Eforie Nord, parcă, vremea era destul de rea. Pe undeva pe seară a venit și prima veste proastă, două fete care se înecaseră, și pe care le-au scos fix lîngă tabăra noastră. Suficient cît să piară cheful de scăldat pentru următoarele cîteva zile pentru toată lumea. Așa că a trebuit să găsim alte lucruri de făcut.
Și am găsit. Niște studenți închiriaseră o cameră și puseseră niște HC-uri pe care le încărcau cu jocuri. Fist, LodeRunner, Chuckie’s Egg sau River Raid. Multe jocuri, pe care nu le mai văzusem și nu aveam să le mai văd pentru un an-doi. Și banii s-au dus în cam două zile. Dar maică-mea se aștepta la asta, și lăsase niște bani cu învățătoarea care ne supraveghea.
De-atunci am învățat că nu prea știu să țin la bani, și nici ei nu țin la mine. Și din punctul ăsta de vedere am avut de suferit destul de multă vreme, și mi-a luat mult timp să pricep care e greșeala mea.
Articolul despre cum nemții plătesc mai totul cu cash (via) explică destul de bine care e problema pe care o aveam eu. E foarte greu să faci management la un număr. E foarte greu să economisești un lucru imaterial. Pe de altă parte banii din buzunar… ei, acolo e o altă chestie.
Și recunosc, din punctul ăsta de vedere, sunt ca animalele. Înțeleg mai bine ideea de mult sau puțin cînd ceea ce transfer sunt niște bucăți de plastic (sau de hîrtie), decît cînd dau pin-ul ca să transfer un număr. În momentul în care problema e materială, cînd văd bucățile, numărul și culoarea lor, mi-e mai clar ce și cît a costat.
Bine, nu e suficient; dar mi-am rezolvat problema de ‘cheltuim tot salariul’ punîndu-mi o parte din bani în depozite bancare. Nu mulți, că e criză, da’ și 100 de lei sunt buni, la o adică. Ideea e că prima oară la salariu pun banii pe care vreau să-i salvez deoparte, plătesc facturile și după aia împart în patru suma rămasă. Și aia e suma pe care o scot, să o am în buzunar.
Și funcționează. Acum știu cam cît cheltui într-o zi, știu cam cît îmi ajunge pe săptămînă. Știu cît costă o săptămînă de trai iarna, știu cît costă toamna (cel mai ieftin), știu cît costă primăvara (cel mai scump). Și cu ce îmi rămîne, în weekend îmi fac de cap. Fie că e vorba de Humble Bundle sau vreo ofertă pe Steam, o ieșire pe undeva prin oraș sau prin afara orașului. Și dacă și de-aici îmi rămîne ceva, punem deoparte. E criză, da’ cum ziceam: și 100 de lei puși deoparte sunt buni, la o adică. Și dacă reușesc cu banii de pe luna trecută să plătesc facturile de pe luna asta, cu-atît mai bine.
Oricum, în vacanță nu mai gîndești în termenii ăștia. Oricît de chivernisit ai fi, în vacanță și creierul o arde aiurea, ca-n vacanță, și vrei să faci, să dregi, să vezi, să guști, să experimentezi. Și-atunci, cel mai bun limitator e banul din buzunar. Pentru că dacă ai merge cu cardul nu ai avea niciun fel de empatie pentru numărul ăla care nu are absolut nicio dimensiune pentru tine. Scade? Las’ să scadă, e vacanță!
De-asta prefer să car cash după mine cînd plec în vacanță. În felul ăsta, una din măsurile unui concediu pe cinste este și suma de bani pe care o am, cash, la întoarcere, pe lîngă cît de multe ai făcut cu banii ăia care s-au dus. Eu nu zic să faceți la fel, dar pentru mine funcționează.