Carte

Gata, oameni buni! S-a împlinit. Năzuința noastră milenară din ultimii 30 de ani, ca cineva să ne bage în seamă!

Poate unul din aspectele cele mai controversate în legătură cu benzile desenate americane este sexualizarea personajelor. Nu vorbesc aici despre artă erotică (aici japonezii au mai multe de spus) ci vorbesc de sexualizarea eroilor din benzile desenate de largă circulație. Era inevitabil să discutăm despre subiectul ăsta, pentru că în orice formă ar fi exprimată, sexualitatea este problematică; dacă o cenzurezi nu e bine, dacă o reprezinți nu e bine, dacă o accentuezi nu e bine, orice ai face nu e bine. E oarecum de înțeles, sexualitatea e o treabă foarte intimă și sexul a fost și este în mijlocul unora din cele mai mari bătălii politice din epoca internetului.

Unul din motivele pentru care benzile desenate nu prea sunt luate în serios este faptul că sunt mai mereu „cu bătaie”, deci pentru copii.

Poate cea mai amuzantă repetiție în toate reprezentările artistice ale lui Batman este moartea părinților lui Bruce Wayne. În mod normal da, aș spune că fiind vorba de o întâmplare extrem de tristă, formatoare pentru tânărul miliardar, e greu să folosim asocierea cu amuzamentul. Dar tropul e atât de folosit și abuzat încât moartea părinților lui Bruce Wayne poate uneori să stârnească un puseu de râs.

O să încep o serie în care o să supra-analizez un roman grafic cu Batman, din mai multe motive. În primul rând, Batman mi se pare un personaj excelent dar care e construit dintr-o sumedenie de piese mici, ca de Lego. Din păcate, forma în care personajul Batman e întâlnit de toată lumea e aceea de grămadă dezarticulată de Lego-uri - eu pot să construiesc din ea o grădină, vecinul poate construi un asasin, altcineva poate construi din aceleași piese ceva absolut plictisitor și imund ca un roman românesc. Seria asta va fi publicată în timp ce e scrisă, deci nu o să am un termen clar de încheiere, și unele remarci o să fie mai lungi și altele mai scurte. O să vedem ce iese.

Aprilie a fost un pic mai ok cu lecturile, am reușit să mă readuc la zi, poate și pentru că am decis să intru un pic prin comic books, să văd ce țin și ce dau. Să îi dăm bătaie.

Am rămas în urmă cu raportul la lecturi, dar asta doar pentru că lunile astea două m-am concentrat mai degrabă pe studiat pentru Podcastul de Istorie. Dar chiar și-așa, am strâns ceva lecturi, și hai să punem un pic recenziile pe scurt, să vedem ce am avut timp să citesc. În ordine cronologică, nu tematică (o să revin într-o altă postare cu un comentariu legat de progresul cu cărțile românești).

Cum știți, mi-am propus să citesc mai mulți autori români contemporani. Asta înseamnă că anul ăsta va fi destul de plin de cărți abandonate sau notate cu o stea, pentru că majoritatea autorilor români contemporani nu reușesc să fie suficient de convingători cât să ajung până la capătul lecturii.

Pentru că anul ăsta mi-am propus să citesc un pic mai mult și să scriu despre ce citesc pe blog, iată-mă încercând să mă țin de promisiune.

Discuția de azi pornește de la o postare pe Facebook a lui Alexandru Lamba, scriitor brașovean, dezamăgit de lansarea cărții Theodoros a domnului Mircea Cărtărescu. Îi dăm cuvântul lui Alexandru Lamba: