#lecturi Aprilie 2024
Aprilie a fost un pic mai ok cu lecturile, am reușit să mă readuc la zi, poate și pentru că am decis să intru un pic prin comic books, să văd ce țin și ce dau. Să îi dăm bătaie.
Aprilie a fost un pic mai ok cu lecturile, am reușit să mă readuc la zi, poate și pentru că am decis să intru un pic prin comic books, să văd ce țin și ce dau. Să îi dăm bătaie.
Am rămas în urmă cu raportul la lecturi, dar asta doar pentru că lunile astea două m-am concentrat mai degrabă pe studiat pentru Podcastul de Istorie. Dar chiar și-așa, am strâns ceva lecturi, și hai să punem un pic recenziile pe scurt, să vedem ce am avut timp să citesc. În ordine cronologică, nu tematică (o să revin într-o altă postare cu un comentariu legat de progresul cu cărțile românești).
Cum știți, mi-am propus să citesc mai mulți autori români contemporani. Asta înseamnă că anul ăsta va fi destul de plin de cărți abandonate sau notate cu o stea, pentru că majoritatea autorilor români contemporani nu reușesc să fie suficient de convingători cât să ajung până la capătul lecturii.
Pentru că anul ăsta mi-am propus să citesc un pic mai mult și să scriu despre ce citesc pe blog, iată-mă încercând să mă țin de promisiune.
Discuția de azi pornește de la o postare pe Facebook a lui Alexandru Lamba, scriitor brașovean, dezamăgit de lansarea cărții Theodoros a domnului Mircea Cărtărescu. Îi dăm cuvântul lui Alexandru Lamba:
Zilele trecute circulau tot felul de link-uri cu ce lucruri au mai intrat în domeniul public prin SUA, de exemplu un calendar de advent cu lucruri care au ajuns în spațiul public sau un articol scris de catedra legală de la Duke, care au un centru de studii pe problema domeniului public. Citind articolele respective îți faci o impresie destul de bună despre regulile, dar și provocările lucrărilor din spațiul public, de exemplu foarte mulți se plâng că multe din filmele din anii ‘20 și ‘30 se pierd pentru că nu au putut fi restaurate la timp (din cauza restricțiilor) și/sau au fost distruse chiar de către studiouri.
Nu cred că am priceput gluma. Înțeleg că e una din cele mai tari povești Batman/Joker, îl are pe Alan Moore acolo… Dar nu pricep care e faza. Poate că ai nevoie de un doctorat și zeci de mii de pagini de comic book citite ca să pricepi ce e atât de „tare” la „The killing joke” -eu unul nu sunt deloc impresionat.
„O fracție nu poate înțelege un întreg pentru că este imposibil să compactezi într-o secțiune informația unui întreg fără ca secțiunea să devină ea însăși întregul”.
Am fost un mare fan Asimov când eram mic – am citit cam tot ce am putut (și resursele erau destul de restrânse, nu am putut să achiziționez prea multe cărți, dar ce am citit am devorat, efectiv. Moartea lui Hari Seldon a fost primul moment în care o carte m-a făcut să plâng. Și cei care au citit Asimov știu că omul nu e genul care scrie lăcrămos, ci destul de pragmatic, la obiect.
Dacă sunteți fani ai jocului Assassin’s Creed, poate v-a prins un pic pasiunea și ați început să vă uitați la celelalte lucruri publicate în cadrul francizei. Există o serie (relativ modestă, dar acceptabilă) de benzi desenate, cu un fir paralel celor din jocuri, cu personaje noi și interesante. Și există cărțile semnate „Oliver Bowden” – da, omul lucrează sub pseudonim, ca să nu fie direct asociat cu produsele.