Nu plănuisem să iau cartea lui Adi Hădean, M-am lovit de ea în ultima vizită a mea prin București, obosit după o zi întreagă de conferințe, chiulind la sesiunea de dimineață de la a doua zi. Am intrat în Cărturești, era în standul de onoare, vreo 20 de exemplare gata semnate. M-a amuzat ideea, așa că am și dat un tweet pe tema asta.
Un extraterestru este trimis pe pământ să ia locul unui profesor de matematică ce a descoperit rezolvarea unei probleme foarte importante de matematică. Acesta are probleme mari să se adapteze la viața pe pământ – prima aventură e să alerge gol pușcă printr-un campus universitar, asta după ce a fost lovit de o mașină și a luat lecții de viață de la revista Cosmopolitan. Pentru un extraterestru a cărui gândire se învârte în jurul matematicii, pământul e năucitor, ilogic și confuz – și acesta e doar începutul.
Când creatorul unui sistem VR MMO numit OASIS (SISAO în varianta românească) moare își lasă ca moștenire controlul asupra jocului celui care va reuși să descifreze enigmele pe care le-a ascuns în cadrul jocului. Wade Watts, un adolescent, e primul care să treacă de prima poartă concepută de James Halliday. E însă urmărit de reprezentanții unei corporații malefice ce dorește să pună stăpânire pe joc, care a devenit o platformă universală de comunicare.
Am auzit de Claymore acum câțiva ani când căutam ceva anime-uri bune. Pe-atunci am dat peste un generic de la Claymore, și mi-a plăcut ideea foarte mult. Adică ce să nu-ți placă? E vorba despre tipe mișto cu săbii enorme cu care se pun pe tăiat monștri.
Un roman SF care a insistat să fie rusesc despre comunism și feudalism, sau invers.
În lumea de azi, un om de știință descoperă o cale de a păși în universuri paralele. Soluția e simplă și e dată la liber, pe internet: trebuie compus un circuit pe care îl alimentezi cu un cartof. Așa că oamenii, sătui de viețile pline de limitări și îngrămădite în metropole renunță la viața curentă și pleacă în acele universuri paralele – unii la un univers sau la zece universuri distanță, alții la o sută de mii de universuri distanță, departe de lumea Datum, originară.
„Flash-uri din sens opus” e evenimentul editorial al începutului de an, dacă e să mă iau după entuziasmul Facebook-ului. O carte cu povești cu polițiști de la rutieră și cu povești din trafic nu are cum să nu prindă – să nu uităm că până la urmă radiourile există pentru că există în România o puternică cultură a traficului auto. Cartea lui Marian Godină e această cultură transpusă în literatură și e imposibil să nu aibă succes. Acum cât de mult succes e o altă discuție. Sunt foarte curios de rezultatele cărții.
Într-o conversație avută acum câteva luni resimțeam foarte tare lipsa unei literaturi de frontieră – genul de literatură care mi-a plăcut când eram mic. Genul de literatură care pune personaje în situații limită, departe de confortul societății. Omul împins în situațiile limită.
Am scris un text în stilul domnului Cărtărescu pentru că vreau să înțelegeți cam cum e Solenoid. Textul pe care l-am scris are un titlu spre deosebire de ceea ce face domnul Cărtărescu – în plus, textul respectiv are cuvinte ușor de înțeles pentru toată lumea. E un text ușor de înțeles, poate mai adânc decât întreg Solenoidul. Citiți-l pe acela înainte de a citi această recenzie.
În dimineața asta am aflat un lucru deosebit. În neguroasa zi de noiembrie în care ceața se înfileta aluziv în jurul excrescențelor remanente din urma abandonului vieții care-l reprezintă toamna, maestrul de ikebana avea să facă o demonstrație în sala mare a Teatrului.