Warcraft e un film chiar plăcut – dacă nu te deranjează 3D-ul. Se simte mâna oamenilor care au gândit filmulețele din timpul jocului Warcraft, se simte că acolo e o echipă care de vreo 20 de ani gândește o colecție de povești cu cap și (fără) coadă.
Mi se întâmplă foarte rar să vă zic din start: e un film esențial pentru cultura voastră cinematografică. Mergeți să-l vedeți. Nu vă luați după toți criticii care s-au hotărât că e un film care trebuie să nu le placă – dacă sunteți ca mine, ați râs la Deadpool de maximum două ori. S-ar putea să nu fiți pe aceeași linie mentală cu criticii de film curenți: cum zicea și Ovidiu, criticii de film sunt niște ființe simple, lipsite de complexitate. Recenzia asta e spoiler-free.
După ce l-am boscorodit atâta vreme a fost cazul să merg să și văd despre ce e vorba. Nu putem critica ceea ce nu cunoaștem decât dacă e vorba de Solenoid-ul lui Cărtărescu, așa că a trebuit să merg să văd filmul lui JJ Abrams.
La noapte se vor decerna premiile Oscar. Ceremonia va fi transmisă și la noi, de la ora 2 dimineața. Și nu îmi închipui de ce s-ar trezi cineva la ora 2 dimineața să se uite la o decernare de premii. Așa că, pentru a strica jucăria tuturor, să încercăm să răspundem la întrebarea: „Ce este premiul Oscar?”
Dacă regret ceva pe anul 2014 e faptul că nu am ajuns să văd Interstellar, ca să vă povestesc ce film slab e. Așa că în imaginația cititorilor de bloguri, Interstellar a rămas un film genial, întrecut în calitate numai de Whiplash.
M-am săturat de filme în care matematicienii sau programatorii (sau oamenii tehnici în general) sunt descriși ca niște nebuni sau inadecvați din punct de vedere social (vezi aici o listă mai lungă). Dacă un om e pasionat de ceva ce publicul larg nu înțelege sau consideră inaccesibil, automat omul ăla e stigmatizat ca nebun fără să aibă vreo afecțiune reală, doar prea mult afect pentru ceva mai interesant decât cocalarismele uzuale.
Un film slab de la un cap la celălalt. Automata are un trailer interesant, din care transpiră primele motive pentru care va fi un film prost. Avem un Banderas care urlă: „cum? Vrei să aduci un copil în lumea asta?” și o explicație dată de o Melanie Griffith: „conceptul unei mașini care se repară singură denotă existența unei conștiințe”. Dați-mi voie să râd acum vreme de zece minute, după care să vă explic care e problema.
Eu nu cred că Luc Besson a scris scenariul acestui film, așa cum pretinde. În timp ce mă uitam la Lucy, mi-am dat seama ce se întîmplă. Nu am dovezi, dar o să vă povestesc oricum. În anii ‘70 Isaac Asimov a scris, sub influența drogurilor din anii ‘60, un roman pornografic SF. L-a ținut însă ascuns de ochii hrăpăreți ai lumii și nu s-a aflat decît tîrziu de acest proiect secret al lui. Proiectul se referea la Lucy, prima maimuță inteligentă, și, suntem mai mult ca siguri, era visceral și corect științific.
Există tentația extraordinară de a face aceeași glumă care niciodată nu cred că a fost mai potrivită decît la acest film. O să o fac de la început, ca să mi-o scot din sistem, după care o să vorbim (în cele din urmă) despre Need for Speed (2014).
Mi-e greu să vorbesc despre Her fără să divulg elemente importante din film pe care nu mi-aș dori să vi le stric. Pentru că Her e o experiență rafinată, un film deosebit cum rar am mai văzut în ultima vreme. Pot însă să mă concentrez pe lucrurile care fac „Ea” să devină cel mai bun film pe care l-am văzut în ultimele cîteva luni.