Dacă e ceva ce îți rămîne după ce vizionezi Robocop acel lucru e certitudinea că filmul de acțiune a murit. Cînd străbunicul Willis, granny Stallone și Jean Claude van Damme se strîng să facă filme de acțiune trebuie să înțelegem că genul e pe moarte, iar Robocop e și el o confirmare în direcția asta.
Se întîmplă ca de obicei, al doilea film dintr-o trilogie să fie cel mai slab. Motivele sunt diverse, dar cel mai des al doilea film e un film de legătură, care adîncește lucrurile din primul film și pregătește pe al treilea. Cam orice trilogie se supune acestei reguli nescrise dar oarecum naturale.
„Fără Miki Alexandrescu acest film nu s-ar fi putut face”, a declarat regizorul Ron Howard într-unul din post-interviurile pentru Rush, biopicul dedicat rivalității dintre Niki Lauda și James Hunt. Mihai ‘Miki’ Alexandrescu face în Rush un rol dublu, interpretîndu-l magistral și pe Niki Lauda și pe James Hunt. Expertiza lui tehnică a fost decisivă pentru succesul filmului, iar contribuția lui la crearea scenariului – inestimabilă.
Elysium e un film prost. Și merită să vorbim despre el pentru că e un film foarte prost făcut cu rea intenție. Singurul film mai slab făcut în aceeași manieră e Starship troopers. Acolo, Paul Verhoeven a ferfenițit povestea lui Heinlein, o poveste foarte mișto despre anxietățile unui soldat din infanteria stelară, o poveste care cred eu a stat la baza primei jumătăți din Full Metal Jacket (partea bună).
Am apucat să văd, în sfîrșit, „După dealuri”. Proiectat la Centrul Cultural Reduta, în Brașov, în cadrul Zilelor filmului românesc 2013.
World War Z îl aduce pe Brad Pitt în situația de a supraviețui inexplicabil celor mai rapizi zombies care se înmulțesc în jurul lui, și de care scapă la volanul unui station-wagon recreation vehicle (mașină de-aia mare de tot) din mijlocul ambuteiajului din Philadelphia. Și miracolele continuă de-acolo: supraviețuiește unui accident de avion și mai ales birocrației UN.
Văd pe la lume pe facebook că o sa apară Ender’s game, film. Și cum am auzit foarte multe despre carte, dar, spre rușinea mea, nu am apucat să o citesc, ar fi timpul, nu credeți?
Ultimul film al lui Quentin Tarantino pare să fie și cel mai controversat dintre ele: de la reacțiile comunității de culoare (inclusiv un Spike Lee care se plînge că sclavia a fost un Holocaust, nu un Western) pînă la reacția regizorului cînd a fost insistent întrebat despre violență.
Documentarul românesc este hipsterul documentarelor din întreaga lume. El este cool prin propria existență; vroiam de mult să spun lucrul ăsta, dar niciodată sentimentul nu a fost atît de puternic ca atunci cînd am vizionat Cold Waves – documentarul despre Radio Europa Liberă.
Recunosc, am așteptat finalul seriei despre Horia Străchinaru – era unul din filmele la care eram mai mult ca sigur că o să merg, și aș fi putut să-mi cumpăr bilet de acum jumătate de an pentru el. Cred că orice fan al cărților va merge să vadă filmul, și cred, sincer, că orice fan cît de cît onest va fi dezamăgit de final, așa cum a fost și la capătul cărților.