Film

Am apucat să văd, în sfîrșit, „După dealuri”. Proiectat la Centrul Cultural Reduta, în Brașov, în cadrul Zilelor filmului românesc 2013.

World War Z îl aduce pe Brad Pitt în situația de a supraviețui inexplicabil celor mai rapizi zombies care se înmulțesc în jurul lui, și de care scapă la volanul unui station-wagon recreation vehicle (mașină de-aia mare de tot) din mijlocul ambuteiajului din Philadelphia. Și miracolele continuă de-acolo: supraviețuiește unui accident de avion și mai ales birocrației UN.

Văd pe la lume pe facebook că o sa apară Ender’s game, film. Și cum am auzit foarte multe despre carte, dar, spre rușinea mea, nu am apucat să o citesc, ar fi timpul, nu credeți?

Ultimul film al lui Quentin Tarantino pare să fie și cel mai controversat dintre ele: de la reacțiile comunității de culoare (inclusiv un Spike Lee care se plînge că sclavia a fost un Holocaust, nu un Western) pînă la reacția regizorului cînd a fost insistent întrebat despre violență. 

Documentarul românesc este hipsterul documentarelor din întreaga lume. El este cool prin propria existență; vroiam de mult să spun lucrul ăsta, dar niciodată sentimentul nu a fost atît de puternic ca atunci cînd am vizionat Cold Waves – documentarul despre Radio Europa Liberă.

Recunosc, am așteptat finalul seriei despre Horia Străchinaru – era unul din filmele la care eram mai  mult ca sigur că o să merg, și aș fi putut să-mi cumpăr bilet de acum jumătate de an pentru el. Cred că orice fan al cărților va merge să vadă filmul, și cred, sincer, că orice fan cît de cît onest va fi dezamăgit de final, așa cum a fost și la capătul cărților.

Dimineața aceasta am petrecut-o în compania celui mai prost film făcut vreodată, de la cel mai slab regizor care a existat, Edward Wood Jr. Filmul se numește „Plan 9 from outer space” – „Planul 9 din spațiu” și combină extratereștri cu zombies. Filmul care începe cu aceste cuvinte:

Am fost aseară să văd ultimul film al lui Nae Caranfil. Cuvintele sunt de prisos – este cel mai bun film românesc pe care l-am văzut în ultimii 5 ani. Un film care te umple de bucurie și de disperare, o plăcere vizuală completă, un film atît de bun încît stai să te întrebi de ce actorii vorbesc românește. Un București dinainte de Primul Război Mondial, români frumoși și o Românie frumoasă, mai frumoasă ca niciodată pe peliculă.

Ce este mai frumos decît să mergi duminică seara la o piesă de teatru? În momentul acesta aș putea spune nenumărate lucruri, pentru că încep să cred că teatrul devine o formă de exhibiționism inutilă și ineficientă.

Tocmai vin de la film. Am fost să văd Busola de Aur – un film fantastic (adică din spațiul genului fantasy) care are foarte multe idei bune dar realizarea (din nou) incredibil de proastă.