Film

Se întîmplă uneori să trăiești în această lume degeaba.

Și se întîmplă uneori să nu trăiești în această lume degeaba.

Un film românesc care are un singur mare defect: are o poveste cutremurătoare, dar refuză cu obstinație să fie cutremurător. Filmul debutează cu finalul, reluînd apoi ultimele 12 ore din poveste. Începutul e șocant, tulburător, dar sfîrșitul nu mai impresionează pe măsură.

Cîteva cuvinte despre un film pe care tocmai l-am văzut, înainte să mă apuc de alte treburi. În ultima vreme am fost la ceva filme ce au mai apărut dar nu m-au impresionat excesiv. De data asta mergeam la un film despre care știam că a fost făcut cu buget redus, și mă așteptam la aceeași retorică anti-comunistă cu care ne-au bombardat zilele astea cineaștii români. Nu că ar fi ceva rău în asta, doar că retorica anti-comunistă nu are pic de vînă, și e, de obicei, folosită doar ca fundal. Se vede că cei care fac filmele despre revoluție nu-și mai amintesc clar.

Înainte de a deveni sentimentali, trezirea. „Cum mi-am petrecut sfîrșitul lumii” este un film mediocru. Titlul te induce în eroare – momentele de dramatism se termină acolo.

Haideți să vă spun o chestie.

M-am săturat.

De la o vreme încoace tot urmăresc filme. Recente. Deci americane. Multe. Multe. Am urmărit pînă acum cîteva săptămîni ‘Enterprise’ – noua serie de Star Trek, cea cu Scott Bakula. Și eu zic că sunt multe de învățat de-acolo.

[O notă introductivă. Postarea de mai jos este o postare recuperată - publicată inițial. Am zis să o pun aici pentru că are sens pentru istoria blogului acesta. E fără diacritice, pe-atunci nu foloseam – tocmai trecusem de sh-uri, se pare, dar nu eram foarte convins de regulile de tehnoredactare]