Recunosc, am așteptat finalul seriei despre Horia Străchinaru – era unul din filmele la care eram mai mult ca sigur că o să merg, și aș fi putut să-mi cumpăr bilet de acum jumătate de an pentru el. Cred că orice fan al cărților va merge să vadă filmul, și cred, sincer, că orice fan cît de cît onest va fi dezamăgit de final, așa cum a fost și la capătul cărților.
Dimineața aceasta am petrecut-o în compania celui mai prost film făcut vreodată, de la cel mai slab regizor care a existat, Edward Wood Jr. Filmul se numește „Plan 9 from outer space” – „Planul 9 din spațiu” și combină extratereștri cu zombies. Filmul care începe cu aceste cuvinte:
Am fost aseară să văd ultimul film al lui Nae Caranfil. Cuvintele sunt de prisos – este cel mai bun film românesc pe care l-am văzut în ultimii 5 ani. Un film care te umple de bucurie și de disperare, o plăcere vizuală completă, un film atît de bun încît stai să te întrebi de ce actorii vorbesc românește. Un București dinainte de Primul Război Mondial, români frumoși și o Românie frumoasă, mai frumoasă ca niciodată pe peliculă.
Ce este mai frumos decît să mergi duminică seara la o piesă de teatru? În momentul acesta aș putea spune nenumărate lucruri, pentru că încep să cred că teatrul devine o formă de exhibiționism inutilă și ineficientă.
Tocmai vin de la film. Am fost să văd Busola de Aur – un film fantastic (adică din spațiul genului fantasy) care are foarte multe idei bune dar realizarea (din nou) incredibil de proastă.
Se întîmplă uneori să trăiești în această lume degeaba.
Și se întîmplă uneori să nu trăiești în această lume degeaba.
Un film românesc care are un singur mare defect: are o poveste cutremurătoare, dar refuză cu obstinație să fie cutremurător. Filmul debutează cu finalul, reluînd apoi ultimele 12 ore din poveste. Începutul e șocant, tulburător, dar sfîrșitul nu mai impresionează pe măsură.
Cîteva cuvinte despre un film pe care tocmai l-am văzut, înainte să mă apuc de alte treburi. În ultima vreme am fost la ceva filme ce au mai apărut dar nu m-au impresionat excesiv. De data asta mergeam la un film despre care știam că a fost făcut cu buget redus, și mă așteptam la aceeași retorică anti-comunistă cu care ne-au bombardat zilele astea cineaștii români. Nu că ar fi ceva rău în asta, doar că retorica anti-comunistă nu are pic de vînă, și e, de obicei, folosită doar ca fundal. Se vede că cei care fac filmele despre revoluție nu-și mai amintesc clar.
Înainte de a deveni sentimentali, trezirea. „Cum mi-am petrecut sfîrșitul lumii” este un film mediocru. Titlul te induce în eroare – momentele de dramatism se termină acolo.
Haideți să vă spun o chestie.
M-am săturat.
De la o vreme încoace tot urmăresc filme. Recente. Deci americane. Multe. Multe. Am urmărit pînă acum cîteva săptămîni ‘Enterprise’ – noua serie de Star Trek, cea cu Scott Bakula. Și eu zic că sunt multe de învățat de-acolo.