Jocuri

Promisesem o serie despre jocuri în 2020, și acesta e unul din primele articole pe care doream să-l scriu. Va mai urma un număr oarecare de articole, până acum am cel puțin 13 în plan, dar o să vedem dacă o să mențin aceeași logică și structură. Nivelul pe care o să-l abordez ar trebui să fie accesibil oricui, fără cunoștințe prealabile; desigur, vor fi piese în care opiniile personale vor domina, dar o să încerc să fiu și informativ și eventual util.

Povestea asta e despre esports. Despre oameni care se joacă pe calculator în mod profesionist, adică.

„The last of us: part II” este un joc video pentru consola PlayStation, lansat în 2020. Un joc așteptat, continuarea unui joc din 2013, TLOU2 a stârnit numeroase controverse care l-au adus în atenția publicului larg. Postarea aceasta nu e o recenzie, chiar dacă voi include, în linii mari, povestea jocului. Nu l-am jucat personal (nu dețin platforma), dar am urmărit un playthrough complet, am citit despre el suficient cât să-mi formez o părere. „The last of us: part II” este unul din cele mai polarizatoare producții de acest gen din ultimii ani și este un studiu de caz extraordinar pentru oricine vrea să înțeleagă starea discursului public în 2020. Este un articol care e prea puțin despre jocuri și prea mult despre politică și discurs public. Ce m-a determinat să scriu despre TLOU2? Prezentarea cursului de „jocuri video” de la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine a Universității din București, așa cum e făcută în Scena 9.

I finished playing Fallout 4 – it was a huge effort – 65 hours of grinding through a post-apocalyptic wasteland. At the end of these, if I were to recommend it, I’d say Fallout 4 is not worth it – the experience can be nice, but the game is in Alpha stage, maybe an early Beta, and it could be a good game if Bethesda would ever want to finish it, but there’s no point and no reason to do this as they already cashed in on the game.

George Damian a reușit să-i facă muci cu fasole din șase cuvinte pe toți șahiștii în frunte cu Elisabeta Polihroniade, Kasparov și Karpov, și nu numai pe ei, ci și pe jucătorii de Go din zona asiatică((Poate că degeaba arunc nume precum Go Seigen sau Shusaku, nu au nicio importanță pentru cultura românească sau europeană)). Îi înțeleg confuzia. Ideea de sport pe care o are el în minte urmează idealul olimpic – atletul individual sau în echipă care reușește să își împingă corpul către limite. Nu e singurul care are în minte această idee și în mod sigur majoritatea românilor sunt în acord cu el. Cu excepția Elisabetei Polihroniade care, cum ziceam, probabil că ar fi fiert un pic în suc propriu să afle că nu e sportivă, ci că a practicat o chestie ridicolă.

Cum ziceam, am așteptat destul de mult remake-ul de la Heroes III numai pentru a fi dezamăgit teribil din prima. Lista de probleme mai jos:

Probabil nicăieri nu există un stress mai mare în IT decât în industria de jocuri. Nici măcar la cei care scriu soft pentru industria medicală sau pentru industria aeronautică. Din contră, cei din urmă sunt, de obicei, extrem de relaxați, ascunși în spatele unor procese complexe care le garantează (până la un punct) o acoperire în fața erorilor.

My first game review in the series which will follow is dedicated to Assassin’s Creed I & II. In all honesty this review should have been dedicated to Assassin’s Creed II – Revelations, since that is the last episode of the franchise I played, and indeed, most notes will refer to it; however, I want to comment a bit on the fine progression of the franchise from the first title to the best so far (Brotherhood) and then to Revelations.

Zilele astea se prezintă la E3 noul Tomb Raider care va ajunge pe hard-disk-urile noastre undeva în 2013, la început. Dar tot ce văd, aud și citesc despre el arată incredibil de spectaculos, de-abia aștept să apară. Game of the year 2013? Pentru mine, cel puțin la capitolul așteptări, da.

Ieri s-a lansat (pe Steam, cel puțin) Duke Nukem Forever. După 14 ani de așteptare, termenul de livrare pentru DNF a devenit sinonim cu niciodată, sau un viitor mitologic pe care nu vei ajunge niciodată să-l trăieștil nici nu e de mirare că pentru unii, e semn că apocalipsa e aproape (2012 anyone?)