Personal

Ok, un pic de status pe proiectele la care lucrez, și ce o să se întâmple în 2024 cu ele.

Am stat o vreme să mă gândesc ce anume vreau să fac cu blogul mai departe. În mod normal genul acesta de introspecții nu sunt deloc interesante pentru cititorii unui blog, dar pentru că nu mai fac de multă vreme lucrurile astea într-un fel rezonabil cred că e ok să mă deschid un pic și să vorbesc despre blog, și despre comunicarea în social media în general.

Uneori, un act cultural neimportant poate să-ți lase o impresie de neuitat. Să-ți imprime o atitudine, să-ți inspire o concepție de viață sau un ideal. Așa e cazul cu mine și un film care nu a lăsat o impresie extraordinară la timpul lui, stă sub radarul oricărui critic de film – la 7.2 pe IMDB, pare chiar ciudat că a primit pe merit 3 stele și jumătate de la Roger Ebert. Filmul e „Kingdom of Heaven” - „Regatul cerului” - și îl are pe Orlando Bloom în rolul principal, unul din puținele proiecte în care s-a implicat în afara lui Legolas și al unui personaj din „Pirații din Caraibe”.

De câteva săptămâni mă roade să scriu un pic despre echipa mea favorită de fotbal, Manchester United, care acum stă pe locul 5 în Premier League (era pe 7 când am început articolul și se chinuia să supraviețuiască în Europa League). Urmează un articol lung și plictisitor, dar, mai important, împănat cu câteva idei și impresii personale.

Sunt multe lucruri pe care vreau să le zic acum. Atît de multe încît nici nu știu dacă postarea asta o să iasă de o pagină sau de zece – dar vom afla împreună. Tocmai fac 30 de ani, motiv bun pentru a trage o linie mai groasă (și nu pe nas), și de a aduna mai multe idei într-un singur loc.

Acum, că Cerbul de Aur e pe terminate (mai sunt doar 6 zile, au trecut cele mai grele zile, alea cu înfundat piața Sfatului cu un schelet metalic și sute de scaune de plastic la 2 lei 10 bucăți), pot să vă fac o mărturisire.

Totul a început cu o descindere către Shenzhen via Paris, cu ședere la Hong Kong:

Uneori, 30 de minute de televiziune într-o limbă din care nu înțelegi nimic poate să îți explice mai mult decît ți-ar putea explica vreodată un localnic despre felul în care gîndește și simte. Nu înțelegi mai multe neapărat din spectacolele pe care le poți vedea la televizor, ci mai degrabă din reclame; în fond, reclamele sunt întotdeauna croite pe cei care urmăresc televiziunile, nu?

Să continui de unde v-am lăsat săptămîna trecută: mîncarea chinezească. Cred că nici un oraș nu se poate numi cu adevărat mare dacă nu are un restaurant McDonalds și un restaurant chinezesc. Brașovul are vreo două de fiecare (plus un fast-food chinezesc, 3-2 pentru mîncarea chinezească). De ce e atît de important? Pentru că mîncarea chinezească, chiar în regim de fast-food, e incredibil de bună și de sănătoasă.

Zgîrie-nori sau cocioabe, nu au nici un sens fără oamenii care le locuiesc.