Personal

Aceasta este o scrisoare pe care am scris-o în stare de ebrietate. Nu mă refer la băuturi alcoolice, ci la acel sentiment care ne animă viețile de liceeni, și anume „îndrăgosteala”. Victima ce a primit această scrisoare se numește, să zicem, Ofelia. Să zicem. Aștept întrebările voastre… Dragă Ofelia, Sufletul mi se chinuie de minute întregi să găsească un în ceput pe măsura acestui sfîrșit. Dintotdeauna mi-a fost foarte greu să încep; începuturile sunt dificile pentru că dacă sunt prea impetuoase conduc către o continuare prea puțin pe măsura sa, iar dacă nu sunt suficient de puternice își apropie sfîrșitul prea repede.

This is released without the consent of the authors under GPL: . |-- arch | |-- linux | `-- win95 | `-- cyg | |-- draw | |-- input | |-- net | |-- osdep | `-- sound |-- data | |-- gfx | |-- maps | |-- movies | |-- music | |-- sound | `-- units | |-- u1 | | |-- gfx | | `-- sound | |-- u2 | `-- un |-- kernel |-- lib | |-- loaders | |-- mm | `-- zlib |-- main | |-- main.

Nu, nu m-am însurat, dar mi-a plăcut parafraza. Deci. Ce porcării mai dețin? Cum sunt în plină curățenie generală, în care arunc tot felul de chestii, iată cam ce prinde sacul de plastic în care arunc chestiile foarte multe CD-uri cu softuri inutile (inclusiv porcării outdated de la Level) Trei pachete de cărți de joc. CD cu formația Karma, din perioada în care eram al naibii de deprimat (acum înțeleg de ce).

După cum se știe, unii oameni (ca mine) nu prea dau prea mulți bani pe aparențe. Yeah, yeah, știu, veți spune că sunt ipocrit, dar nu sunt la fel de ipocrit dacă mai specific și faptul că e vorba de aparența personală. Cu toate acestea, din cînd în cînd mai e necesar . În cazul acesta însă nu e vorba de înlocuit încălțările, ci un banal pantalon, cunoscut în cultura noastră populară drept ‘gins’.

Ce s-ar întîmpla dacă mîine s-ar lăsa peste întreaga omenire un strat gros de vreo patru metri de cenușă? Dacă numai prin Papua-Noua Guinee ar rămîne vreo două gipane și vreo trei turiști americani laolaltă cu niște triburi înfometate de papuași-noi guineeni? Ideea, desigur, are calitatea să ne sperie. Adică… cum? Noi să murim așa? Lăsați pentru o secundă egoismele gen „doresc să trăiesc patru sute de ani!” că nu merg.

Ai nevoie de un loc unde să te simți unic? Unde psihoza și nevroza ta să devină un lucru acceptabil? Unde să nu îți pese de ce zic ceilalți pentru că de fapt ceilalți nu-ți zic nimic? Unde să te droghezi în liniște, fără teama că vei fi prins, sau măcar arătat cu degetul? Un loc unde să bei alcool deși ai puțin peste 15 ani? Un loc unde să uiți de tine fără a suporta consecințele?

În piața cea mare din Ahreim se plimba marele mag Olhertius. În spatele lui, ca întotdeauna, doi oșteni din gărzile guvernatorului. Tîrau după ei două halebarde imense, de bună seamă folosite numai în scop ceremonial, căci păreau făcute mai degrabă pentru uriași decît pentru oameni. Livreaua le era prăfuită și mersul îngreunat de căldură; spre deosebire de ei, magul purta o simplă tunică ce nu-i îngreuna mișcările. Puțini din țăranii care îl urmăreau din priviri știau secretul tunicii, poate doar vreun negustor mai înstărit ar fi știut să spună că tunica aceea era făcută din fir de kufhal, și că o astfel de tunică era un cadou regesc, căci kufhalul este un arbore ce crește numai și numai în cetatea măreață a elfilor, Lorien.

Tocmai făceam un pic de curățenie prin mailboxul meu de la gmail și mi-am dat seama de inutilitatea ’label’-urilor pe care le poți pune mailurilor. De exemplu, pe vremea cînd încă mai credeam că nu e vina studenților (ei vor să-nvețe) am dat o temă pentru un program în Qt. Le-am dat adresa mea de mail, și așteptam să primesc ceva. Am creat un label „Facultate – program Qt”. 0 messages, ca să îl citez pe musiu gmail.

Don’t let the presence of others fool you. You are alone.

Pfiu… Multe s-au întîmplat de cînd nu am mai scris pe-aici. Cel mai important eveniment, totuși, din punctul meu de vedere, este faptul că pentru prima oară am văz’t și eu minunea. Nu fac un jurnal de călătorie pentru că de fapt călătoria a fost bussiness related (și pentru partea de bussiness am făcut un rezumat care, știu, nu prea vă interesează). Dar au fost cîteva momente în care am putut respira aer german, vorbi un pic de germană (dap, știu să arunc un ‘Danke schön’ cu pronunție ireproșabilă, și știu ce înseamnă ‘Wir gegen essen’), și am putut arunca un pic ochiul peste minune.