Personal

Aceasta este o scrisoare pe care am scris-o în stare de ebrietate. Nu mă refer la băuturi alcoolice, ci la acel sentiment care ne animă viețile de liceeni, și anume „îndrăgosteala”.

This is released without the consent of the authors under GPL:

Nu, nu m-am însurat, dar mi-a plăcut parafraza. Deci. Ce porcării mai dețin? Cum sunt în plină curățenie generală, în care arunc tot felul de chestii, iată cam ce prinde sacul de plastic în care arunc chestiile

După cum se știe, unii oameni (ca mine) nu prea dau prea mulți bani pe aparențe. Yeah, yeah, știu, veți spune că sunt ipocrit, dar nu sunt la fel de ipocrit dacă mai specific și faptul că e vorba de aparența personală.

Ce s-ar întîmpla dacă mîine s-ar lăsa peste întreaga omenire un strat gros de vreo patru metri de cenușă? Dacă numai prin Papua-Noua Guinee ar rămîne vreo două gipane și vreo trei turiști americani laolaltă cu niște triburi înfometate de papuași-noi guineeni?

Ai nevoie de un loc unde să te simți unic? Unde psihoza și nevroza ta să devină un lucru acceptabil? Unde să nu îți pese de ce zic ceilalți pentru că de fapt ceilalți nu-ți zic nimic? Unde să te droghezi în liniște, fără teama că vei fi prins, sau măcar arătat cu degetul? Un loc unde să bei alcool deși ai puțin peste 15 ani? Un loc unde să uiți de tine fără a suporta consecințele? Un loc unde să te dezbraci fără rușine de ceilalți? Un loc unde poți să faci lucrurile pe care nu le-ai face niciodată pentru că nu ai curaj?

În piața cea mare din Ahreim se plimba marele mag Olhertius. În spatele lui, ca întotdeauna, doi oșteni din gărzile guvernatorului. Tîrau după ei două halebarde imense, de bună seamă folosite numai în scop ceremonial, căci păreau făcute mai degrabă pentru uriași decît pentru oameni. Livreaua le era prăfuită și mersul îngreunat de căldură; spre deosebire de ei, magul purta o simplă tunică ce nu-i îngreuna mișcările. Puțini din țăranii care îl urmăreau din priviri știau secretul tunicii, poate doar vreun negustor mai înstărit ar fi știut să spună că tunica aceea era făcută din fir de kufhal, și că o astfel de tunică era un cadou regesc, căci kufhalul este un arbore ce crește numai și numai în cetatea măreață a elfilor, Lorien.

Tocmai făceam un pic de curățenie prin mailboxul meu de la gmail și mi-am dat seama de inutilitatea ’label’-urilor pe care le poți pune mailurilor.

Don’t let the presence of others fool you. You are alone.

Pfiu… Multe s-au întîmplat de cînd nu am mai scris pe-aici. Cel mai important eveniment, totuși, din punctul meu de vedere, este faptul că pentru prima oară am văz’t și eu minunea.