Acesta e probabil cel mai ‘întîrziat’ review la ceea ce a fost concertul Depeche Mode în România. S-ar putea spune foarte multe despre acest concert… Un concert cu adevărat de neuitat, și, da, am fost la 1 metru de Dave Gahan himself (bine, eu eram în mulțime, el pe scenă. Haide, nu 1, să fie 2.
DM probabil e trupa pe care am ascultat-o de cînd eram mic – de fapt e primul exemplu de muzică modernă pe care l-am adoptat și cu care am crescut… și pe care nu l-am abandonat.
Sunt momente în care un simplu ‘Mulțumesc’ nu ajunge. Sunt momente în care a scrie o poezie în semn de mulțumire ar fi penibil iar a uita să spui ‘mulțumesc’ este infam. Sunt oameni care merită mult mai mult decît atît, și pe care niciodată nu vom ști să îi prețuim la adevărata lor valoare.
O răsplată ideală ar fi ca acei oameni să ajungă într-o lume ideală, perfectă, în care să continue să atingă existențe, să le modeleze sau să le îndrepte.
În primul rînd mulțumesc ideilor stupide și aproape infame de salvare a documentelor pe care le pune la dispoziție acest blog. Și mai ales pentru felul atît de simplu în care poți recupera un text la care ai scris jumătate de oră, doar pentru a-ți da o eroare. Și o urare sinceră de bine: „duceți-vă în cîștigul meu la loterie” (explicația mai încolo) celor care cred că viitorul este aplicatia web.