Social

Dacă e ceva ce mi-aș dori să văd mai mult e propaganda de stat, și asta făcută cât mai repede. Știu, cuvântul „propagandă” ne irită puternic, mai ales când vorbim despre ceva ce ar trebui făcut de către stat; statul este un corp străin pe care nu îl dorim în viața noastră, este un aparat de opresiune și ar trebui să nu ne dorim așa ceva. Corect? Cel puțin asta ne povestește lumea pe internet, noi ar trebui să urâm statul și statul ar trebui să dispară din viața noastră rapid! Nu ne zice el cum să ne trăim viața!

Încep cu o paranteză. În anul 2021 cel mai vândut roman românesc a fost „Exuvii” de Simona Popescu. Nu știți cine e Simona Popescu, și nu știți nici măcar ce înseamnă „Exuvii”. Și nici că există un roman atât de popular în România numit Exuvii, probabil copiii tot își bat la cap părinții să le cumpere un roman despre droguri, probabil, că ce sunt alea exuvii, ce-ar putea fi altceva decât droguri? (Nu sunt droguri. Dar mai contează?)

Acum vreo trei luni vă povesteam că am trecut pe Linux, „dintr-o bucată”. Mă săturasem de toate felurile în care Microsoft își face produsul inutilizabil. Și aș fi uitat complet de chestia asta, doar că m-au tras de mânecă niște oameni să povestesc un pic cum arată lucrurile pe Linux, și vin să vă povestesc.

Circulă azi mare scandal cu ANAF, și faptul că Adrian Nica le-ar fi zis ieri celor de Digi24 că gemurile făcute în casă ar trebui taxate. Și nu mi-ar fi atras atenția deloc știrea asta, doar că ieri am primit și un clip făcut cu SORA2 în care doi polițiști arestau o băbuță care vindea niște legume înșirate pe un ștergar. Și dacă clipul ăsta cu arestul e clar că vine din fabrica de intoxicare a AUR, notoria Alianță pentru Ura între Români, asta cu Adrian Nica a venit din „bula mea” - din zona unde m-aș fi așteptat ca oamenii să facă un minimum de efort să asculte exact ce spune omul.

Excelentă observația lui Jason Pargin aici, când rememorează un pic Gamergate și cât de multe s-au schimbat în urma gamergate. Ca niciodată, politica a penetrat cel mai important sector economic (sectorul oamenilor care cheltuie cel mai mult producând cel mai puțin, adolescenții - tinerii adulți) și cât de uimitor a fost că politica a rămas la nivelul acela intelectual.

Văd o tonă de efort în a demonta argumentele suveraniștilor legate, de exemplu, de Ceaușescu. YouTube-ul meu s-a umplut de recomandări de genul acesta, probabil cele mai remarcabile sunt cele de la Colecționarul de Istorie (un exemplu) dar sunt mai multe (de exemplu, ceva de la Epoch Times). Istoricii încep să vorbească, și sunt eforturi excelente, necesare… dar uneori par inutile când oamenii ăștia spun „eu nu am susținut niciodată așa ceva” și se mută la următoarea inepție de susținut.

… la toate chestiile astea. Credeau că în momentul în care o să vină cineva să le forțeze mâna sistemul lor este imun la corupție. Că întotdeauna vor exista oameni care sunt atât de preocupați de adevăr care vor intra să facă investigații complexe pe muchie de cuțit și în cele din urmă adevărul va ieși la suprafață. Doar că americanii nu prea știau că alea sunt doar filme, și nu orice fel de filme ci materiale de propagandă care erau făcute pentru a-i ține calmi și cooperanți.

Zilele astea mă uit cu din ce în ce mai multă neîncredere la nația asta, din niște motive care nu țin neapărat de plângerile „uzuale”. Un spectru teribil umblă prin România și ăla e spectrul suveranist, un haloimăs de idei care n-au nicio treabă una cu alta, o grămadă dezordonată de idei fără logică, cu parfum criminal. Zilele astea pentru prima dată în foarte mult timp mi-am dat seama că probabil o treime din oamenii din jurul meu sunt foarte dispuși să le facă rău celorlalți doar pentru că nu repetă aceleași idei ca ei, și treaba asta m-a făcut să mă simt foarte inconfortabil.

Suntem deja într-o epocă în care de vreo 15 ani internetul deschis nu mai contează foarte mult, deci haideți să vorbim despre asta. Nesurprinzător, se va termina cu o recomandare să folosiți un cititor de știri care știe RSS, lucru pe care îl recomand constant de câțiva ani încoace.

Niște oameni insistă că Charlie Kirk era curajos pentru că mergea să dezbată lucruri cu oamenii, și se lansa în dialog. Și treaba asta e falsă, nu doar pentru el dar și pentru mulți alții. Să explic, inclusiv cu exemple personale.