Poate problema mea cea mai mare nu doar cu AI-ul dar și cu tehnologia din ziua de azi este că nu mai rezolvă altceva decât probleme de oameni bogați. Toată lumea visează să rezolve probleme de oameni bogați. Nu am mai auzit niciun proiect real care să încerce să rezolve probleme pentru oameni normali sau care să-i sprijine pe cei săraci să iasă din sărăcie.
AI-ul rezolvă probleme de oameni bogați.
Din când în când mai apare într-o conversație nervoasă (vezi articolul anterior) ideea că „băi, eu am zis chestiile astea și s-au adeverit”.
Așa e. Ceasul stricat care arată ora exactă de două ori pe zi nu este foarte departe de realitate. Când emiți mult gunoi e foarte probabil ca unele lucruri să fie corecte, statistic vorbind, nimeni nu poate să spună prostii 100% din timp. Există presupunerea că în afară cazurilor excepționale, există un minimum de intuiție, și dacă nu s-ar autodescalifica din discuții prin agresivitate și impertinență uneori oamenii chiar pot avea lucruri interesante de zis.
Nimic uimitor în momentul în care Roxana a interacționat cu vorbitorii de dreapta de pe Twitter. În mod normal probabil i-aș fi zis că nu are sens să se bage în mocirla respectivă, pentru că știam cum aveau să se desfășoare ostilitățile. În cazul ăsta, însă, eu am fost instigatorul discuției. Eu am descoperit acea postare a lui Victor Emmanuel care a pornit toată discuția, cea căreia Roxana a încercat să-i dea un răspuns nemeritat de coerent în articolul despre „Cui îi e frică de identitățile de gen?
Asta e o postare despre jocuri de noroc, dar o să încep cu o discuție scurtă nelegată de subiect. Nu mai departe de ieri vorbeam despre două știri: în prima, în Bacău niște stâlpi de înaltă tensiune au fost dărâmați la pământ pentru că niște hoți au furat elemente de susținere de la baza lor, în cealaltă niște cetățeni au furat un pod cu totul în Suceava. În discuțiile foarte scurte pe tema celor două știri s-a sugerat că nu există o problemă etică acolo; oamenii ăia fură pentru că simt că li se cuvine, că nu fură de la un om, fură de la stat, sau de la o firmă, nu?
Eu, serios, i-aș fi zis „Unfluencer”. Sunt sigur că cineva se va gândi și la varianta asta. Dar da, astea sunt noile buzzword-uri cu care trebuie să te obișnuiești. Hai să punem câteva informații la fiecare din ele.
De-influencer De-influencer sau unfluencer este cel care vine și răstoarnă căruța influencerilor. În principiu influencerii sunt niște panouri publicitare foarte populare, cel mai des în formă umană, care au activitate pe rețelele sociale (citește la Vali mai mult despre ei).
După ce Twitter a decis că e mai bine să-i lase pe utilizatorii normali fără o protecție suplimentară la autentificare (2FA via SMS a devenit cu plată), am decis ca de fiecare datâ când am ceva de zis ce ar merge pus pe Twitter, pun pe blog, pe platforma pe care o dețin eu, personal. Voi comenta probabil în zilele următoare despre asta.
Ok, a venit știrea că Susan Wojcicki pleacă de la YouTube.
Discuția de azi pornește de la o postare pe Facebook a lui Alexandru Lamba, scriitor brașovean, dezamăgit de lansarea cărții Theodoros a domnului Mircea Cărtărescu. Îi dăm cuvântul lui Alexandru Lamba:
Invidia omului la talentul supraomului
Acum, eu în public i-am zis lui Alexandru că îl înțeleg, dar acum, că suntem doar între noi, vă pot explica și de ce un simplu scriitor nu poate înțelege metoda superioară a acestui gigant al culturii, domnul Cărtărescu, care s-a născut cu statuie în Pantheonul culturii universale.
Mă miră mereu adorația față de Elon Musk, tipul care a pornit în viață de la zero (plus minele de diamante ale lui tata) și a dus la una din cele mai mari distrugeri de capital din 2022.
Recent am dat peste un tweet care spunea că totul a mers ok (o exagerare, nu a mers ok, dar a avut relativ puțin downtime), și că datul afară a 75% din oameni (90% de fapt) a fost un succes, deci managementul lui Elon Musk e grozav:
Vorbeam în august despre cum arată concedierile în IT, și iată-le că au venit. Microsoft, 10.000, Google 12.000, Amazon 18.000. Foarte multe din cifrele astea afectează în general bazele din SUA ale companiilor respective. Mă gândeam că după ce au dat afară peste noapte niște angajați, companiile ca Google o să angajeze din nou oameni în SUA înainte ca concedierile din Europa anunțate acum să fie gata. Asta e. Ar fi câteva probleme de discutat aici; regimul de lucru de acasă, cursa recrutărilor, salariile crescânde, lipsa de inovație, și, în cele din urmă, scăderea valorii acțiunilor.
Nu există un război cultural. Există doar 10 oameni nervoși care trăiesc din nervii altora, care promovează cele mai tembele idei pe social media pentru popularitate și profit, și o presă care menține atenția oamenilor prin articole de stârnit reacții nervoase. Cam asta e, pe scurt, ce zice Russell Howard în clipul de mai jos. O idee pe care eu o numesc de prin 2018 „angertainment”, dar pe care recunosc că nu am formulat-o niciodată în felul acesta.