Cum zilele astea sunt concentrat pe Podcastul de Istorie și nu prea am vreme de altceva, am mai puțină activitate pe aici. Dar asta nu înseamnă că nu mi-aș dori foarte mult să scriu despre câteva lucruri, și pe măsură ce mă gândesc la ele îmi dau seama că devin articole enorme. Așa că încerc să-mi ușurez treaba din viitor scriind despre mici bucăți înainte, să vă pregătesc.
Internetul românesc s-a învârtoșat la piesa Erikăi Isac ca taurul la pătura roșie. Piesa e scurtă, două minute și jumătate, e nerecomandată minorilor sau adulților pudici, este hip-hop făcut ca la carte (instrumental simplu, flow bun, mesaj contondent). Totuși, pentru că nu există nici un pic de autoanaliză, comentatorii de pe net s-au întrecut să joace fix rolul personajului principal al versurilor piesei, care e fix comentatorul de net care comentează unde nu-i fierbe oala. Cu el vorbește Erika Isac, și comentatorul de net s-a apucat să explice el cum că „da băi dar stai așea”.
Am pus la primărie, pentru că se solicitau opinii pe regulamentul de salubrizare, următoarea opinie legată de ecoinsulă. O salvez și aici să o am ca referință:
De mai multe ori în ultima vreme mi s-a reproșat că prea m-am dat cu stânga, că le folosesc limbajul și că dau prea des vina pe capitaliști și capitalism. Datorez o explicație - pentru că unii din cei care mi-au reproșat asta au pus problema corect și întotdeauna îmi face plăcere să discut cu oameni care sunt onești în conversație. Suntem în seria Notițe despre astăzi - unde abordăm lucrurile de la zero, dar e o viziune foarte personală. Și o să-ncepem cu noțiunile de bază: capitalism și socialism.
Când am intrat prima oară în lumea calculatoarelor, pe la începutul anilor ‘90, credeam că calculatorul va fi unealta care să elibereze oamenii. Bine, nu chiar la-nceput, la început eram ferm convins că calculatoarele erau doar pentru jocuri, și tot ce visam era cum să-l fac pe prințul ăla din Persia să o salveze pe prințesă. Dar pe măsură ce înțelegeam ce posibilități îți oferă, am înțeles că tehnologia este politică, mereu politică - dar o vedeam ca o forță de schimbare în bine. Tehnologia ne poate eleva, ne poate crește, ne poate elibera.
Aveam o discuție legată de programatori care reinventează roata pentru că o pot face fix atât de rotundă cât e necesar pentru proiectul pe care lucrează, și am ajuns cumva la subiectul fundamentelor făcute de la zero. Și cineva îmi spunea că atunci când era tânăr era supărat pe un profesor care îi preda un motor de baze de date scris de la zero. Motivul? „în loc să îi învețe pe studenți ceva util îi învață porcăria asta folosită de nimeni”. Și de-acolo mi-a ieșit pe degete această replică pe care o voi considera legendară pentru că mi-au murit lăudătorii:
Zilele astea sunt dați afară o tonă de oameni - întâi în State, dar curând și în Europa și cam peste tot în firmele tehnice. Am mai vorbit despre asta și în alte dăți; anul trecut a mai fost un val de concedieri, după care șefii companiilor își cumpărau articole gen: „iată, concediere cu față umană făcută de băiatul de la Microsoft din fix trei cuvinte!”
Să încep cu explicarea asteriscului din titlu, pentru că ăsta e foarte important. AI-ul, așa cum e definit în ziua de azi, nu are foarte multe de-a face cu inteligența artificială, ci este un MLM (Model Lingvistic Masiv) pe care o să îl numim LLM pentru a evita confuzia cu o altă țeapă numită Multi-Level Marketing. Ce e un LLM? Un LLM este un predictor de text - având anumite cuvinte deja, îți prezice care e următorul cuvânt pe care să-l pună. Desigur, e mult mai complex de-atât, dar predicția e de natură statistică. Un LLM nu îți poate formula nimic adevărat, ci doar chestiuni statistic-corecte.
Pentru că discuția mi-a stârnit prea multă scârbă, am lăsat seria despre piraterie suspendată la mijloc. Din fericire, am prieteni care mă trag de mânecă pentru că nu mi-am dus gândurile până la capăt, și chiar dacă ce urma să scriu aici era întins pe vreo 5 sau 6 articole, o să fie unul singur ca să închid povestea asta înainte de sfârșitul anului.
De când am început seria #nda mi-am dat seama de ce nu e bine să stai prea mult să reflecți asupra naturii reale a stării de fapt, a ce se întâmplă în jurul tău. E deprimant. Prea mult scărmănat în buric poate provoca dureri serioase, și nu mai e o chestiune productivă. De-asta e bine să o punem aici, să o lăsăm scrisă, și să mergem mai departe. Rămânem cu ideea, nu e bine să îți pui întrebări, ori eu fix întrebări mi-am pus și fix răspunsuri mi-am primit. Și dacă postarea asta e puternic haotică și aruncă niște termeni care pare că n-au logică, asta e pentru că am reformulat ideile din NDA-ul ăsta atât de mult încât au devenit o amestecătură incoerentă. Motivul pentru care o scriu așa, însă, e că trebuie să închei anul, și să încep un nou an nemaigândindu-mă la treaba asta.