Social

În seara asta am dat drumul să mă uit la discuția pe care o are Vali cu criptofrații Hobincu și Ștefan Stoean pe youtube. Discuția în sine e destul ciudată, în sensul că nici Vali nu a venit pus să le demoleze coșmelia (dar pune niște întrebări de bun simț), și criptofrații își fac jocul. Cumva natural, pentru că discuția se întâmplă în casa lui Hobincu, bănuiesc că era cam ciudat dacă Vali venea acolo și le zicea cu subiect și predicat că mint (deși sunt locuri unde sugerează). Aș spune că nu recomand discuția respectivă pentru simplul fapt că nu vă aduce nimic util - singura știre pe care trebuie s-o știți e că încă o bursă de cripto a căzut, și Bitcoin-ul e sub 16000$ bucata iar treaba asta i-a prins live, și telefonul unuia a început să sune din cauza asta.

Știu că oamenii sunt un pic confuzi în legătură cu ceea ce se întâmplă recent cu Podcastul de Istorie. Multă lume ne-a întrebat: „dar ce v-a venit să faceți filosofie?” „Există deja podcastul de filosofie!”. Și sunt de acord cu întrebarea - dar ceea ce facem noi e mai degrabă e să ne uităm peste curentele filosofice, să înțelegem cum au evoluat și cum influențează subiectele pe care vrem să le discutăm mai târziu (cum a fost povestea cu Marcus Aurelius sau cum va fi povestea lui Constantin cel Mare). Tot ce facem e să construim un context - și eu, și Sergiu simțim că lipsește o fațetă foarte importantă pe care nu am pregătit-o suficient de bine și lipsa ei ne limita.

Oricine are un pic de cap și empatie și se uită acum la ce se întâmplă la Twitter după preluarea de către Elon Musk înțelege de ce lucrurile nu ar trebui să meargă așa în lume. Că nu poți să intri într-o firmă, să dai 50% din oameni afară și lucrurile să funcționeze la fel ca înainte. Dacă nu aș fi fost deja pe jumătate socialist, probabil că acum aș fi devenit unul.

The Gray Man este un thriller de acțiune făcut după toate regulile genului. Ai un erou central jucat de Ryan Gosling care se luptă cu o ditamai conspirația, un antagonist jucat decent de Chris Evans cu o mustață luată din filmele porno din anii ‘70; ai o motivație nobilă, o fetiță cu o boală cronică, o agentă sexy dar și bătăioasă jucată de Ana de Armas, scene de acțiune cu buget serios, o mulțime de locații, actori de primă clasă: mai apare Regé-Jean Page, băiatul din Bridgerton, Billy Bob Thorton, Alfre Woodward - ai până și un actor de Bollywood, pe Dhanush (cel cu Why this kolaveri Di); în fine, ai împușcături și explozii care culminează într-o bătaie mano-a-mano , tensiune, orașe europene distruse, tot ce trebuie.

Discutam cu un amic și am ajuns la concluzia că marea majoritate a presei moderne este, de fapt, lupta unor oameni de a crea conținut pentru roboți. Articolele pe care le citiți în presă, majoritatea, nu sunt făcute pentru voi, cei care citiți - ci sunt făcute pentru roboți precum Google, Facebook, Bing. Să mă explic.

Recent a rulat o știre despre cum elevii ar trebui să fie testați de droguri în școli, iar cei care refuză să ajungă la închisoare. De obicei e câte-o lege dată de un viitor dosar penal care pare mai degrabă o problemă în familie pe care vrea să și-o rezolve, ceva stil „copilul meu ia etnobotanice și o să-l învăț eu minte”. Genul ăla de proiect de lege care vezi clar că nu e gândit, nu are nicio logică, nu se gândește la impactul social, cultural.

Se vorbește destul de mult zilele astea despre „demisia tăcută” și despre faptul că „generația asta nu mai vrea să muncească” - curentul „antimuncii” care e din ce în ce mai vizibil pe-afară. Cam tot ce am citit în presa românească despre fenomenul ăsta este, însă, fie din niște articole traduse care nu mai fac punere în context, fie sunt pur și simplu aserțiuni aleatorii, unele corecte, altele incorecte, dar foarte slab argumentate. Să mai adăugăm, așadar, un articol la stiva asta, acum că m-am întors acasă din concediu și testul COVID e negativ deși capul meu zice altceva.

Săptămâna trecută v-am dat o problemă de economie. La bilanțul de la jumătatea anului oamenii de la Petrom au tras o linie și au văzut că au avut profit de 7 ori mai mare. Știrea a fost preluată prin ziarele de economie, în mod just. Dar acum urmează partea a doua, unde Petrom s-a prins că, stai, nu e ok, nu vroiam să se prindă fraierii că noi am făcut profit de ne-a ieșit pe nas, ce facem aici? Așa că au schimbat un pic tonul, și au dat un anunț că le e greu, greu tare de tot, sărăcuții suferă pentru noi!

Pentru mulți oameni din IT-ul românesc experiența unei concedieri e virtual inexistentă. Un domeniu în constantă expansiune, încă disperat după oameni de angajat, pare că va acapara întreaga forță de muncă din România și va mai cere încă. Lucrurile par promițătoare pe termen lung, nimic nu pare că va aduce nori negri, totul va fi frumos, strălucitor. Dar lucrurile nu mai stau așa grozav în alte părți. Prin SUA, care încă mai dau ora exactă în materie de IT, cam toate companiile încep să pună frână la angajări. „Oracle taie din joburi” e doar ultimul titlu pe tema asta - dar Microsoft, Alphabet, Meta, Apple, toți au cam pus frână la angajări. Și, dacă citesc bine titlul ăsta, și Amazon a pus un pic de frână la angajări în zona de white collar în timp ce a concediat 99.000 de lucrători necalificați din depozite. Așadar, scriu despre experiența asta pentru că s-ar putea s-o vedeți și voi în IT-ul românesc. Varianta TL;DR la coadă.

Discuția cu algoritmul YouTube e foarte importantă zilele astea pentru că YouTube și platformele de streaming în general au ajuns să definească ce fel de conținut consumăm și cum ne informăm. YouTube e probabil cea mai folosită platformă și va mai fi încă câțiva ani de-acum încolo. Invariabil, oamenilor li se vor modela preferințele în funcție de „algoritm”, fie că le convine sau nu.