Am observat fără voia mea cât de aprinse pot fi discuțiile în jurul unor subiecte absolut neimportante. Cele două subiecte despre care vreau să vorbesc acum au câte-un element comun legat de vehemența cu care îl argumentăm. Suntem brutali în abordări și în mod nejustificat.
Am stat mult pe gânduri dacă să scriu despre ce a însemnat decada asta pentru mine, atât din punctul de vedere al anilor (2010-2019), cât și al vârstei (vă scrie versiunea 4.0). Ce urmează e, așadar, foarte personal, lung, plictisitor și chiar enigmatic pe alocuri, ratând esențialul uneori intenționat.
În ultima lună am petrecut mai mult timp ascultând mai multă muzică de inspirație folclorică decât credeam că pot. Și principalul vinovat este Mădălina Pavăl, care m-a fascinat cu cele trei piese pe care le are cu cei de la Subcarpați, după care am căutat să văd ce altceva mai face. Și am dat peste acest concert pe care l-a ținut la o terasă din București, „J’ai bistrot”, concert pe care l-am ascultat de mai multe ori decât îmi e comod să recunosc.
… doar că noi nu ne dăm seama de lucrul ăsta, deși, cumva, ar fi trebuit să ne dăm seama toate dățile când am ieșit în stradă.
Primul sezon de Witcher este o poveste „a originii” foarte încâlcită care nu explică foarte multe lucruri. Singura calitate care îl salvează sunt calitățile actorilor principali – Henry Cavill a înțeles foarte bine rolul pe care îl joacă. Văd sezonul acesta ca pe o investiție într-un serial bun pe termen lung; doar că Netflix ar trebui să-și facă curaj să și pună un scenariu bun ca să iasă ceva mai bun. Mai jos, impresiile mele despre acest sezon.
Zilele astea circulă prin cercurile mele discuția legată de „sfârșitul decadei”. O mulțime de programatori sunt nervoși – revoltați, o parte – că oamenii decid că la sfârșitul lui 2019 e incorect să faci suma „decadei”. Că de fapt decada a început în 2011, și se termină în 2020.
Ascultați aici idee. Cum ar fi să existe un site, să zicem monitorul-parlamentului.ro unde cineva să ia toate proiectele depuse la parlament, și să explice despre ce e vorba, și unde, evident, niște oameni care plătesc un abonament lunar minim, să zicem 2€, să comenteze dacă e bine sau nu, chestii de genul ăsta. Eventual acest monitor al parlamentului să fie un newsletter. Sau ceva de genul ăsta?
După ce a trecut de Camera Deputaților proiectul de lege propus de o deșteaptă de la USR suntem în situația ca pentru o țigară de marijuana consumată acasă să faci mai multă închisoare decât un violator. Dincolo de ce înseamnă lucrul ăsta pentru femei și feminism (adică, până la urmă, proponenta acestei legi se simte mai confortabil cu ideea unui viol decât cu ideea că un individ se rupe la el pe canapea cu prietenii lui), trebuie înțeleasă un pic atitudinea legiuitorilor față în față cu tentația de a interzice ceva, orice.
Ovidiu m-a învățat că dacă ai o întrebare în titlu, răspunsul e, întotdeauna, „nu”. Numai că pentru a răspunde cu nu la întrebarea asta e nevoie de un pic de context, și un pic de muncă. Pentru că, uitându-ne la informațiile pe care le avem, suntem aproape sau chiar la capătul capacității umane de a procesa informație, de a produce, de a interacționa. Chiar, din contră, ne retragem din activitățile care nu demult ne erau esențiale pentru supraviețuire.
Recunosc, nu am citit nimic despre șocanta stare a învățământului românesc așa cum e descrisă de rezultatele testelor de la Pisa. Sau testării PISA. Habar nu am dacă PISA e un acronim sau chiar e localitatea – dacă s-au trimis încolo niște hârtii cu testele copiilor români laolaltă cu ai celor singaporezi și hongkonghezi. Nu am citit zeci de mii de opinii, deși presupun că suntem revoltați ca societate, cu excepția celor care susțin PSD, pentru că ei își dau seama că e o falsă problemă, pentru că e ceva ce nu susține PSD-Partid Stat.