Citesc că cei de la Harvard au pus-o pe Kövesi pe lista onorifică a celor mai importante femei din legislație și politică din întreaga lume; europenii vor să o facă procuror-șef european, în timp ce în țară este căutată cu citații și procese. Însă cumva, ceva e ireversibil în legătură cu Kövesi – activitatea ei e deja vizibilă în exterior, chiar dacă în interior sunt semne de întrebare.
Ca români. Pentru că suntem departe de a fi cetățeni „globali”, ce avem noi de zis nu are nicio importanță în Europa, SUA sau oriunde în lume. Dar sunt conversații pe care trebuie să le avem între noi, și pentru care încă nu suntem pregătiți. Urmează o listă, probabil incompletă și insuficient comentată.
Săptămâna trecută am primit un e-mail de la Apple care mă anunța că o să dea jos toate podcasturile care au numărul episodului în titlu (printre altele) pentru că este metadata de calitate scăzută, și deci nu mă pot ridica la standardele platformei iTunes.
Am mai stat să mă gândesc la problema articolului 13 din directiva UE referitoare la protecția drepturilor de autor. Și mi-am dat seama care e problema, mai bine zis, am înțeles pentru prima oară care este, de fapt, problema cu articolul 13.
Zilele astea m-am închis un pic în casă (eu și frigul nu suntem buni prieteni zilele astea) și mi-am petrecut timpul liber cu cel mai cumpărat roman românesc din ultima perioadă. Fluturi. Trei volume.
Pentru că nu am chef să explic de foarte multe ori, un articol scurt despre care e faza din articolul anterior cu feminismul și ura. Știu că deja am o cohortă de oameni care în momentul în care mă aud vorbind despre feminism știu că urmează ceva negativ.
Ăsta este primul vers dintr-o poezie scrisă de Nicolae Labiș (Viitorul), genul ăla de poezii pe care înainte de ‘89 le-am fi învățat pe de rost și le-am fi reprodus mai ceva ca pe tabla înmulțirii. Eu nu am reținut poezia – dealtfel, am o memorie destul de proastă, care nu mă ajută în chestiuni care nu sunt extrem de logice. „Trăim în miezul unui ev aprins” e catchy, totuși, e un mod interesant de a spune că trăim vremuri interesante.
Săptămâna asta a trecut neobservată o știre legată de Ministerul Energiei, prin care anunța că intenționează să implementeze un program european de stocare a energiei.
Câteva zăpăcenii de care am mai dat zilele astea.
În România încă nu am învățat să scriem corect românește. Zilele astea am avut deosebita plăcere de a face o rezervare la Astra Transcarpatic; pentru că numele meu are totuși un semn diacritic în el, am fost întâmpinat cu acest mesaj:
Știu că mulți vor să fugă cât mai departe de România. Știu că mulți dintre voi simțiți chestia asta, că lucrurile ar fi mult mai bune pentru voi dincolo, că viața ar fi mult mai bună dacă ați pleca, pur și simplu, și nu v-ați mai uita înapoi.