Nu sunt expert legal, deci nu luați chestia asta pe care o s-o spun mai departe ca literă de lege. O să încerc să citesc legislația europeană pe care o deplânge Reddit, Wikipedia și, mai ales, săracii ăia de la Google care astroturfează subiectul la greu pe o pagină unde îi pune pe tineri să vorbească despre lucruri pe care nu le cunosc. Cam ca mine aici.
Astăzi vin cu un diagnostic nou. Nu e pentru voi, cei care citiți, sau pentru societate. E un auto-diagnostic, cred, totuși, aplicat cu obiectivitate.
Sunt câteva obiceiuri tâmpite pe care ni le-a băgat pe gât internetul în ultimii ani, și, sincer, mi-aș dori să înceteze. Și o să fie o groază de lucruri pe care, la suprafață, le credem lucruri pozitive, dar nu sunt, și o să explic mai jos de ce.
Astăzi am văzut clipul cu „Straight outta Ipotești”, m-am repezit entuziasmat la Facebook să-i spun lui Teo că el și oamenii de-acolo sunt neserioși dacă nu-l fac o comedie absurdă de o oră și 40 de minute, cam ca Monty Python and the Holy Grail. Teo, însă, mi-a dat șah-mat cu o singură mutare. „Nici nu a ajuns in Trending 50”, a zis, și chestia asta m-a lovit în cap ca o măciucă.
Acum câteva zile m-am uitat întâmplător pe topul de Trending de la Youtube și am văzut că Nicole Cherry tocmai avea o piesă nouă care ajunsese pe prima poziție. Piesa e „Dansează amândoi”, scrisă „Danseaza amandoi” pentru că nimeni de la Media Pro Music nu știe să scrie în limba română.
Am citit astăzi câțiva bloggeri care deplângeau felul în care românii au întâmpinat ziua de 30 octombrie. Se uitau în jurul lor, și vedeau că oamenii încearcă să uite, sau chiar ignoră complet ziua asta; deplângeau faptul că comemorarea de 3 ani de la Colectiv e împănată cu oameni care postează lucruri despre banalități, mâțe, că mulți au uitat-o, că puțini au vorbit despre asta.
Circulă de ceva vreme o mulțime de poze scoase din context cu tot felul de bâlbe din manualele de la diverse clase. Multe dintre ele sunt vechi, nu sunt din manualele editate în ultimul an, însă câteva sunt recente, doar că le vedem atât de des încât habar nu avem dacă sunt reale sau ceva făcut de un utilizator dibaci de Paint.
Acum, în România, e imposibil să afli ce legi guvernează orice activitate din țară; e imposibil să afli care sunt toate legile în vigoare care te afectează ca persoană fizică sau ca persoană juridică, și îți este imposibil să afli ce drepturi și obligații ai.
Săptămâna asta Iulian Comănescu a scris un pic despre dacopați, după ce a descoperit „filmul documentar” „Adevăruri tulburătoare despre daci”. Filmul are cam un milion de vizualizări, fiind, în lumea online românească, un real succes. Iulian Comănescu face însă o greșeală fatală în acest tip de discuție; el îl tratează pe Roxin, Săvescu și cei care mai apar prin film ca pe niște oameni care chiar cred în ceea ce zic, și le-a acceptat discursul ca referindu-se la personajele istorice numite „daci”.
Zilele astea mai toți oamenii care dețin firme de programare caută POS-uri. Nu știu câți dintre voi s-au gândit să achiziționeze servicii de la o firmă de programare, dar în sfârșit, dacă firma respectivă trece de un rulaj de 50.000 de euro (adică, practic, dacă ai doi programatori angajați și vrei să le plătești salariile), firma va trebui să dețină un POS.