Ce se întâmplă în România în ultima vreme? Un singur lucru – PSD a câștigat alegerile, dar simte că nu a câștigat România complet – de fapt, nu înțelege foarte bine ce a câștigat și Dragnea și partidul se simt furați. Îi înțeleg foarte bine, chiar dacă nu sunt de acord cu ei. (la final de articol există și varianta tl;dr)
Supărat că ascult uneori și muzică pop (deși credeam că e clar că nu doar muzică pop ascult), un cititor a făcut o listă de alternative. Sunt multe piese, undeva la 160 – dar toate sunt crema a ceea ce are de oferit rock-ul și muzica „alternativă” românească, cea pe care o ascultă oamenii cu știință de internet. O să vedeți că articolul e foarte lung și pe alocuri mai și face mici apropouri la lipsa mea de gusturi – o să revin cu un articol legat de ceea ce cred eu despre lista lui Perkele și despre tot experimentul ăsta cu pop pe 2016. În orice caz, să-i dăm cuvântul. Și mulțam mult de listă, mi-ai dat mult de ascultat. Comentariile mele vin mai încolo, când chiar reușesc să trec prin tot.
M-a îndemnat lumea să fac o selecție cu muzica pop românească din 2016 – așa că am trecut prin ceva playliste ce le aveam la-ndemână și am transformat un pic lista cuiva care-și zice CrazyTop40 sau ceva de genul. În orice caz, mai jos, lista. Ce e deosebit și nu o să mai vedeți în altă parte e că am comentat fiecare piesă pe care am inclus-o – unele le-am inclus deși sunt mai slăbuțe, dar majoritatea sunt destul de bune. Revin, poate, cu mai multe explicații, deocamdată postarea asta e suficient de lungă cât să nu mă lungesc și mai mult la introducere.
Există o regulă simplă în momentul în care mergi pe munte în grup. Toată lumea merge la pasul celui mai lent. Regula vine dintr-o nevoie ancestrală de a proteja grupul. Explicația cea mai simplă e că nu vrei ca cei mai lenți să se piardă de grup. Când e vorba de munte regula asta e transmisă pe cale orală – nu e o lege scrisă în codul civil, de exemplu. Nu e nevoie – înțelegem necesitatea instinctiv. Asta pentru că un drum pe munte e o incursiune de scurtă durată în necunoscut. Consecințele sunt imediate. Să pierzi un individ din „ceata” ta pe munte e o chestiune gravă, care se vede imediat.
Aștept cu nerăbdare momentul în care Hollywood-ul va scoate un film onest: „2 hours of generic wrecking of beloved city and its landmarks in Sci-Fi/Fantasy setting”. Știu, titlul e cam lung, dar cam asta este tema fiecărui mare hit cinematografic din istoria recentă.
Am trecut ieri pe la Gaudeamus, cel mai mare târg de carte din România, care se ține anual la Romexpo. Lume multă, lume foarte multă, de fapt atât de multă lume încât am crezut la un moment dat că sufăr de agorafobie. Când colo, sufăr doar de o singură fobie în mulțime, aceea de a fi buzunărit (ceea ce am și pățit de vreo două ori, sau cineva era foarte atras de fundul meu). În orice caz, să vorbim despre cărți.
Am o serie scurtă de două articole. Inițial voiam să scriu un singur text, dar când am văzut cât de lung devine prima secțiune am decis că e mai sănătos să le fac două articole separate. Prima oară o să vorbesc despre bula de comunicare – a doua idee o să o las pentru mai încolo.
Articolul acesta ar fi trebuit să fie mult mai lung. Avea mai mult conținut. Din păcate mi se pare un efort inutil să rostesc aici niște nume și să promovez niște oameni care nu numai că nu se doresc promovați, dar se urăsc între ei și își disprețuiesc posibilii fani sau chiar cumpărători. Așa că voi fi foarte scurt.
Asta e o poveste pe care mi-am amintit-o zilele trecute când am intrat într-unul din barurile cele mai interesante din Brașov, For Sale Pub. Am intrat zilele trecute să beau un vin fiert pentru că era frig și ni s-a părut „vaguely appropriate”. Urmează, așadar, o poveste care unora s-ar putea să vi se pară penibilă, o poveste a timidității mele dar, probabil, a felului în care se simte orice individ timid cum eram eu pe-atunci.
Sâmbătă am participat pentru prima oară la o lansare de carte în calitate de vorbitor la invitația editurii Nemira. A fost o experiență interesantă, care inițial credeam că e destinată numai oamenilor care nu mai știu să vorbească în cuvinte de sub 10 caractere.