Social

Acum vreo două săptămâni am prins o discuție paralelă cu mine. Nu eram implicat, așa că mi-a fost mult mai ușor să o urmăresc. Doi oameni pe la vreo 45 de ani se plângeau cum rock-ul românesc a murit în anii ‘90. Cred că momentul care m-a iritat cel mai tare a fost cel în care oamenii și-au amintit de legendara emisiune a lui Petre Magdin. Rar am auzit oameni vorbind cu mai multă reverie despre ceva, totul fusese magic cu emisiunea lui Magdin, extraordinar, demențial, cel mai tare, cea mai mișto chestie 

De la Ovidiu am aflat că există un podcast interesant numit „Penn’s Sunday School” unde Penn Jillette și alți câțiva asociați vorbesc despre diverse lucruri printre care maimuțe și ateism. Și de-acolo am aflat și de un Reason Rally care s-a desfășurat în Washington acum câțiva ani (martie 2012). Un colaborator al emisiunii vorbea despre speakerii de la Reason Rally, și spunea că i-a plăcut în mod deosebit Cristina Rad from Romania.

În ciuda a ceea ce spune internetul, radioul digital nu e un mare avantaj pentru toată lumea și aș fi mult mai fericit dacă măcar o parte din posturile de radio și-ar păstra frecvențele din spectrul FM pentru puținii demodați care și-ar dori să asculte ceva la calitatea mai proastă pe care o oferă FM-ul.

S-au împlinit acum două zile 50 de ani de la publicarea articolului lui Gordon Moore în Electronics Magazine. Mi se pare foarte interesant articolul, mai ales că puterea de previziune a lui Moore se întinsese la 10 ani. Ce este și mai interesant e că legea lui Moore e încă valabilă, iar Intel a declarat că ar putea să o mențină încă 10 ani de-acum încolo, cipurile ajungând să integreze tranzistori de 5nm, cu tehnologie la 3nm și 1nm încă în studiu.

Există cărți care îți intră în minte de când ești copil și trăiești cu impresia că sunt niște opere de artă. O recitire la o vârstă ceva mai înaintată, însă, te trezesc la realitate și descoperi că monștrii sacri pe care îi divinizai în mintea ta sunt de fapt niște scriitori banali, iar textele deloc impresionante.

M-am gândit să scriu o serie de articole despre industria în care lucrez, un fel de „How it’s made” despre software destinat celor care nu au nicio legătură directă cu industria dar care au nevoie să înțeleagă niște lucruri. De exemplu, de ce proiectele software durează atât de mult? De ce costă atât de mult? De ce saitul ăla pe care îl poate face și un copil e făcut de o echipă de zece oameni cu un buget cu mai multe zerouri decât vrei tu să crezi?

Tsk tsk tsk. Parcă aud deja cum mulți dintre voi o să dea din cap și o să se declare nemulțumiți de copiii din ziua de azi care nu sunt în stare să aprecieze ceea ce au. De exemplu iată-i cu telefoanele mobile în muzeu, ignorând frumusețea de pe perete și… nu știu, făcând orice altceva! Blasfemie! Pe vremea mea…

Capacitatea de a face rău a Internetului e bine cunoscută, dar de fiecare dată uităm, și de fiecare dată ne reamintim ca să uităm din nou zece minute mai târziu. Nu am comentat foarte mult știrile despre ANAF și abuz. Poate pentru că am simțit izul de minciună, deși nu exclud niște mici răfuieli ale agenților de la DGAF.

Dorin, ce fain ar fi dacă ai scrie tu despre… e întotdeauna începutul unei idei proaste. Mi-am amintit de chestia asta citind o postare atroce despre cum fiecare femeie e schizofrenică, pentru că în ea trăiește un înger, un demon, o înțeleaptă, o prințesă și o scorpie. Între comentatori, un mare maestru sugera că, după o astfel de postare, nimic nu ar fi mai nimerit decât ca autorul/autoarea să scrie despre cum: „dacă bărbatul e creatorul și femeia ca apa, cine e ea fără bărbat?”

E nevoie de un nou site de sport. E imposibil să găsești informație într-un mod structurat, inteligent, fără senzaționalisme. Un site de jurnalism sportiv, fără „ce a făcut mai departe o să te lase mască”, ci cu informație brută, fără opinii foarte multe. Un site pe bani.